isi poarta volbura gandurilor printre ierburi, pietre si carari fara nume, se mai odihneste la margine de camp, se lateste, se zburleste, luneca nestingherit..
Doar cand ajunge in dreptul satului meu, Argesul isi clateste sufletul in poale de zavoi, mirosind a micsunele..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.