miercuri, 11 martie 2015

într-o mereu nouă poveste

Zile răzvrătite, viscol și alb, apeluri și vești, optimism și mirări /întrebări „cât o să mai ningă?”, ”ce frumos trebuie să fie în Sinaia„, „ pe cine ai mai anunțat?”, „ce dor mi-e de voi”, cât de departe de tine e gara„?//


 Fuge neobosit timpul, trenul  aleargă și el, imagini uitate apar și dispar, ninge bogat, corole de verde înalt  țâșnesc  către cer,


cobor, peronul este aproape pustiu, revăd  cu ochii sufletului gara, în care, studentă fiind, prin 1969, am așteptat  vreo câteva ore un autocar  care să ne ducă în tabăra de schi de la Gârbova , vine taxiul, în câteva  minute ajungem acasă, sunt prima sosită, așa am promis,  gazdă  ne va fi  colega noastră de liceu, Steluța.
Prima plimbare, ninge în vălătuci, mergem agale, ne răsfățăm prinzând fulgii în palme, pe frunte, în ochi.
Strălucește  orașul regal, brazi falnici  mângâie culmi cu bărbile în nori,  lumini și cadouri în  ochi de ferestre, martie pare  un holtei  Moș Crăciun cu cercel în ureche, imagini  sobre și elegante, Peleș, Caraiman, bătrânul parc, amintiri regăsite în suflet deschis.
Un ceai cald într-un bar liniștit, muzică odihnitoare, noi povestim, alături  câțiva tineri  seamănă cu ai noștri foști colegi, alte povești...
 Noaptea se face dimineață cu țepi, tot sună   neobosit telefonul” pe unde sunteți? „,  o să se mai potolească ninsoarea„..
Pe la  prânz, grupul  este aproape complet, ultimele vor fi Coca și Lenți.  Fiecare își găsește loc în bucătăria  caldă a gazdei, cărunții bunici  redevin adolescenții de ieri,  cu  bucuria   în palme și-n glas!
 Vorbim în cor, povestim despre toate  câte știm, împărțim ceai de ghimbir și cafea, prăjituri și  vin fiert...
Fug orele, se lasă în  trenă albastră seara  muntoasă. Pregătiri pentru bal, o singură oglindă,”ce  rochie faină ai, „te prinde fardul  albastru, „să iau costumul cu  revere adânci”?
 Nelu Horga așteaptă răbdător în bucătărie, el ne va  fi șoferul,încheiem,în sfârșit, și  găteala. 

Le spun ceva  despre  Nicoleta, o fostă colegă, se ivește  așa, printre  vorbe,   ideea cuiva de a numi altfel”” vârtejul”,   ne batem mințile, cuvântul nu vrea să se spună, „ este ceva  care se petrece în America”, începe cu ”a„, nu,  nici cu „n „, oricum  are mai multe silabe„   începe cu „t”  zice Lenți, scotocim, scotocim,  ah, Roza!
Am ajuns la restaurantul unde vom petrece,  ne spunem  mâhnirea, Steluța  și Miki salvează uitarea  !
 Tornadă!
Motto, de acum,  pentru toate  uitările/spuse/nespuse!
Seară caldă, plăcută,  țuică  păstrată în butoi de dud, bulz și șalău la grătar, vin alb, papanași  cu  dulceață de mure, înghețată  cu fructe, mereu alte  povești, poze și bancuri, câteva dansuri, ghiocei și  garoafe...
Noaptea are străluciri  regale,  ninge  cuminte,ne priește plimbarea,  ajungem acasă,  stăm la povești, ca pe vremuri , noi trei, filoloagele -subsemnata, Coca și Lenți- povestim până în zori, somn scurt, ne întâlnim la cafea!



Mergem la Peleș, nu l-am văzut de ani buni, atunci eram cu puștii mei..
 Poze și uimiri, ne umplem ochii și  sufletele,  Peleșul  este o  solemnă, unică bijuterie europeană! Dacă l-ai văzut, du-te să-l revezi!
Nu ne zorim, noi trei ca pe 
vremuri, Coca, Lenți și eu, poze, povești, s-a îmblânzit chiar și gerul, cât de aproape este  „odată„.//
În curte,  sfârâie ademenitor grătarul, bucătar  este tot Nelu, îi place  să ne răsfețe, se ivește printre  vârfuri de brad  un soare timid  cu fire  galbene în barbă , prânz prelungit cu cafele și  vin.. O conducem pe Coca la gară,  răsar lacrimi  furișe, fuge trenul  cu ea, în drum către casă, Miki , subsemnata și Nelu reluăm povești  începute de ieri, a răsărit, grăbită, luna, orașul  palpită...

Ceva mai târziu,  rămânem  doar noi, fetele, din cincisprezece suntem  doar patru, tot  povestim,  adormim mult după miezul  de noapte. 
Dimineața  are parfum de cafea bună, gustări  cam în pripă,  la poartă mai facem o poză,  plecăm  către București Lenți și eu, vor închide ușa Miki și gazda, Steluța.//
 A fost un capitol?
  Nu!  doar o filă...

4 comentarii:

  1. Bună seara, doamna Gina.
    Doamne, ce emoţionantă a fost această filă. Cu fiecare cuvânt, am trăit emoţia reuniunii la care aţi participat. Ce frumos! Doamne ce frumos!
    Sunt uluită de prietenia pe care aţi păstrat-o!
    Vă mulţumesc că aţi împărtăşit cu noi amintirile dumneavoastră minunate.
    O seară liniştită vă doresc, doamna Gina.
    Vă îmbrăţişez cu mult drag,
    Ştefania :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga mea Ștef, revederile noastre păstrează ceva din parfumul anilor petrecuți laolaltă, în clasă , mai apoi la cămin...se adună poveștile adolescenților, deveniți dintr-odată bunici, vremea este necruțătoare, ne prefacem că o tot păcălim...
      Se mai iscă dureri, mai pleacă cineva printre nori...păstrăm partea plină a vieții!
      Deja, mi-e dor de clipa ce-a fost!

      http://incertitudini2008.blogspot.ro/2014/05/fluturii-numara-clipe.html

      Ștergere
  2. O poveste minunata!
    Propozitiile scurte se rostogolesc rapid,rapid.doar imaginile mai pun cate o virgula,dar numai cat sa-mi trag sufletul de cititor,apoi iar incep sa ma rostogolesc rapid prin poveste...
    Stau sa ma gandesc si sa sper ca o sa pot si eu povesti candva despre prietenii vesnice,locuri fantastice,amintiri de-o viata.
    Pupici,doamna draga!

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, Angi, propoziții scurte, fraze mai lungi, gânduri despletite din fuiorul amintirii.
    Ne leagă prietenii frumoase, avem trăiri laolaltă, ne adunăm cu de toate, chiar dacă distanța ne ține departe.
    Mulți nu mai sunt, păstrăm în colț de batistă imagini de ieri, reclădim , mereu, altele, în aceeași matcă.
    Sunt minunate revederile!

    http://incertitudini2008.blogspot.ro/2014/03/ce-mi-i-vremea.html

    RăspundețiȘtergere