cu boabe de rouă

 O conducea la  cămin, era studentă, el-inginer stagiar  la una dintre fabricile din oraș. Se țineau de mână și numărau stelele stinghere în  pripita dimineață de  primăvară. Veneau de la nunta unor prieteni.

  Plutea în aer parfum de aburi și de muguri, călcau ușor, degetele lor își făceau tandre  promisiuni. Nu știau pe atunci că  există în calendarele unora Sfântul Valentin. Ea auzise, la cursul de folclor, că ar fi fost cândva un Dragobete.

Case și  pomi, cerul și boarea dimineții!

 De undeva, dintr-o fereastră, s-a  auzit vocea lui Bogardo.  Cineva își începea ziua cu o melodie nouă, frumoasă, ca de catifea. 

Fără ca  vreunul să-i fi cerut celuilalt, s-au oprit. Ascultau  cuminți, dimineața purta strai alburiu, una câte una, stelele plecau la culcare ...//

 După o vreme, promisiunile s-au șters, cine mai știe  motivul? 

Lumea este mică, s-au văzut întâmplător, o dată la teatru, și încă o dată, undeva, într-un magazin, fiecare cu familia lui, fâstâciți, au uitat să-și spună bună  dimineața.../

Astăzi, m-am întâlnit cu muzica lui Florin Bogardo!

cred în copil

 așa cum se credea în apostoli, Victor Hugo, Arta de a fi bunic

Când  mi-a venit pe lume primul fiu, iarna își torcea povestea ei blândă în grai nerostit de ursitoare.

 Din clipa aceea, am învățat să merg alergând, să uit de somn și de odihnă, să-mi pregătesc examenele ( eram studentă) ascultându-i gânguritul,  spălând și călcând scutece, măsurând temperaturi,  răcind ceaiul,  plimbând căruciorul   prin casă, în miez de noapte,  chiar dacă a doua zi  aveam seminar la dialectologie sau la filozofie.

 Când a crescut, într-o zi,  mi-a promis  o trusă completă Helena Rubinstein. 
La prețurile de astăzi, uitarea pare ceva firesc..

Fuge vremea, de niște ani,  fiul meu este  tată.

Doi lei, două minuni! 

Unul  mic,  de ieri , mai  mare!
http://incertitudini2008.blogspot.ro/2011/10/paradis-vine-din-persana.html

Și unul mare! De astăzi,  și mai mare!
 http://incertitudini2008.blogspot.ro/2010/07/povestea-unui-leu.html
La mulți ani, lei paralei!

Există niște sfaturi  pentru cine se vrea bunic perfect-  să nu oferi pijamale  și  cărți de gramatică.

 Cum să fiu eu  buni perfectă, dacă   leul cel mare mă identifică , de fiecare dată, cu gramatica?

 Cât contează că  , indiferent de  stare,  pot  juca  de-a v-ați ascunselea,  că  mi-am cumpărat pantofi  pentru volei și   fotbal, că  spun  frumos, seara,   Albă- ca- zăpada, Ursul păcălit de vulpe, Scufița roșie,  cu grijă mare să nu ocolesc vreun amănunt sau  că mereu  mi-e dor de toate  clipele  petrecute cu ei, mai ales când  ne plimbăm cu bicicletele, în jurul lacului?//
știi, cumva, cum poți ajunge o buni perfectă?