cu boabe de rouă

 O conducea la  cămin, era studentă, el-inginer stagiar  la una dintre fabricile din oraș. Se țineau de mână și numărau stelele stinghere în  pripita dimineață de  primăvară. Veneau de la nunta unor prieteni.

  Plutea în aer parfum de aburi și de muguri, călcau ușor, degetele lor își făceau tandre  promisiuni. Nu știau pe atunci că  există în calendarele unora Sfântul Valentin. Ea auzise, la cursul de folclor, că ar fi fost cândva un Dragobete.

Case și  pomi, cerul și boarea dimineții!

 De undeva, dintr-o fereastră, s-a  auzit vocea lui Bogardo.  Cineva își începea ziua cu o melodie nouă, frumoasă, ca de catifea. 

Fără ca  vreunul să-i fi cerut celuilalt, s-au oprit. Ascultau  cuminți, dimineața purta strai alburiu, una câte una, stelele plecau la culcare ...//

 După o vreme, promisiunile s-au șters, cine mai știe  motivul? 

Lumea este mică, s-au văzut întâmplător, o dată la teatru, și încă o dată, undeva, într-un magazin, fiecare cu familia lui, fâstâciți, au uitat să-și spună bună  dimineața.../

Astăzi, m-am întâlnit cu muzica lui Florin Bogardo!

dacă se înlătură dragostea și bunătatea,

toată bucuria vieții dispare. Marcus Tullius Cicero
motto:
Nici cupele de-argint nu-mi plac,
 nici auritele pocale,
 ci dintre toate cel mai drag
 îmi e căușul palmei tale.
 Vor trece ani. Și-nnoitoare,
 cu-aceeasi dragoste de fată,
 voi bea din palma ta, de care 
 n-am să mă satur niciodată.
 Pe-același drum, ca la-nceput
 vom dogorî mereu la față.
 Și-ntâia brazdă-am să-ți sărut
 pe-obrazul însemnat de viață ! 
 Dar dacă, în aceeași zi, 
mi-ai da să beau din mari pocale, 
eu, dintre toate, m-aș opri 
tot la căușul palmei tale.//

Vor trece ani,

de Veronica Porumbacu//

Sărbătorile fac să înflorească  în  cotidian  acel strop de  altceva, indiferent că plouă, ninge  sau   se răscolesc  prin ramuri de copaci vârtejuri aducătoare  de răzmeriță.
Nu știu câtă lume agreează sărbătoarea  Sfântului Valentin, cum nici  de Dragobete nu-mi vine să cred că toți îndrăgostiții  își  pun inimioarele în palmă.
 Despre semnificația zilei de astăzi, am găsit  niște informații interesante  pe un blog documentat Cer și pământ românesc.
 Valentin, fost episcop în Interamna (azi: Terni, Italia) ,  a fost condamnat la moarte și executat pe 14 februarie 269, din cauza credinței lui. Potrivit legendei ,el ar fi cununat păgâni cu creștini, dăruia tinerilor îndrăgostiți flori din grădina lui, vindeca bolnavi. A fost învinuit de cununare religioasă a perechilor de îndrăgostiți, în ciuda poruncii împăratului roman Claudius II (268-270).

În închisoare, el se împrietenește cu fiica temnicerului și o convinge să creadă în Dumnezeu. În ziua execuției sale–14 feb. 269, Valentin îi trimite fetei  temnicerului o înflăcărată scrisoare de dragoste, pe care, prudent, n-o semnează.

În 496, Papa Gelasius schimbă data sărbătorii păgâne a dragostei Lupercalia, de la 15, la 14 februarie. Biserica înțelegea că nu este nimic rău în a sărbători dragostea, ea combate doar credințele păgâne, care aduceau o insultă la adresa divinității.

Lupercalia s-a sărbătorit în continuare, dar aceasta a rămas marcată ca ziua Sf.Valentin. 

Astfel, Valentin a început să fie cunoscut ca fiind protectorul îndrăgostiților. 

 Când avea loc Lupercalia, sărbătoarea păgâna, se obișnuia să se scrie numele tuturor fetelor nemăritate pe niște bilețéle, care apoi se introduceau într-o cutie. Fiecare bărbat extrăgea câte un astfel de bilețel, iar fata aleasă devenea iubita lui pentru un an întreg.

O practică similară a prins contur începând cu secolul al 14-lea. 

În ziua de 14 februarie fiecare băiat alegea o fată care-I devenea iubită pentru o zi.

Într-un fel, era o corespondență cu  acea credință, potrivit căreia    împerecherea păsărilor (simbolul primăverii) are loc de ziua Sf. Valentin.

În Europa occidentală și S.U.A., pe 14 februarie este sărbătorită ziua sfântului Valentin, zi a iubirii și a darurilor.

 În ultimele decenii aceasta sărbătoare s-a răspândit și în țări necatolice sau neprotestante din întreaga lume.//
La mulți ani  iubirii!

sărbătorești? 

 

fără limite

Nimeni nu este prea bătrân, nici prea  tânăr pentru dragoste, pentru că dragostea nu provine din mintea ta, care știe de vârsta ta, ci de la inima ta, care nu are vârstă.( contează cine a spus?)

 Unii au ales să o sărbătorească astăzi. Alții spun că avem o zi specială, a noastră. Cei mai mulți o sărbătoresc când se ivește, alții chiar când dispare.

Este atât de complicat totul, când vine vorba de iubire .

Există un loc, unde cineva a încercat să adune iubiri ale scriitorilor.

Unii s-au stins, alții există.

Mă întreb dacă le convine  să le fie date în văzul lumii acele simțăminte , care, cândva, le-au adus fericirea.

Fericirea..

Despre bărbați faimoși  și nenumăratele lor cuceriri , dar și despre femei recunoscute pentru  ale lor  trăiri   incendiare, citiți aici-http://ceascadecultura.ro/ServesteArticol.aspx?idart=1659//

Eu am  ales o poveste care îmi place mult, pentru  tot ce permite  să fie văzut, dar,  mai ales, pentru acel parfum discret, în care  este învăluită.

 Paul Sartre și Simone de Beauvoir

„În viața mea am avut parte de un succes incontestabil: relația mea cu Sartre.
În mai mult de 30 de ani, a existat o singură noapte în care am dormit despărțiți.
Această lungă uniune nu a diminuat interesul pe care l-am avut pentru discuțiile noastre.
Percepeam lumea cu aceleași instrumente, prin aceleași scheme, cu aceleași chei. Adesea, unul începea  fraza și celălalt o termina, iar dacă ni se punea o întrebare, ajungeam să formulăm răspunsuri identice, scria Simone despre cel care i-a marcat existența și căruia i-a vorbit întreaga viața cu dumneavoastră.
La începutul relației și-au promis că fiecare va avea libertatea de a iubi și pe altcineva. Chiar dacă Sartre a fost cel care a sugerat la un moment dat ideea căsătoriei, iubirea lor nu a avut nevoie de oficializare.
Numai moartea a reușit să-i separe în 1980, când Sartre s-a mutat printre aștri..

p.s. care este cea mai frumoasă poveste de iubire în care crezi?