Iubește-mi mâinile...
Iubește-mi mâinile și ochii
Și iartă-le dac-au fost clipe
În care n-au știut să-ți spună
În care n-au putut să-ți dea
Atât cât ar fi vrut,
Atât cât poate doru-ți cere
În dragostea,
În îndoiala
În deznădejdea unei clipe...
Iubește-mi mâinile și ochii.
Și iartă-le nevruta vină
Că prea târziu veniră-n cale-ți
Sau ...
Elena Farago, 29 martie 1878, Bârlad/4 ianuarie 1954, Craiova
Ador poezia asta! Multumesc pentru reamintire! In ultimii ani, am tot citit poezii de-ale Elenei Farago datorita copiilor din dotare. Tare sensibila...
RăspundețiȘtergereDraga mea Crenguță, poeziile Elenei Farago sunt picături de suflet. Nu cred că există copil care să fi învățat vreun text , pentru că l-ar fi obligat cineva..păstrez și acum foia zdrențuită de vreme, pe care educatoarea i-a scris fiului celui mare „Gândăcelul„. Și aud cuvintele lui. vocea înecată de plâns..și revăd cartea de pe care eu am învățat „cățelușul șchiop„, uf!! n-o mai păstrez....
RăspundețiȘtergere„Mii şi mii de valuri vin din larg mereu
RăspundețiȘtergerePân-ajunge marea de adapă malul; -
Nu-ntreba nisipul cine poartă valul
Că ar fi în stare să-ţi răspundă: - Eu! ”
Elena Farago