ca anul trecut, anunță moderatorul.( bacalaureatul, adică)
Avem
libertăți.
Și dacă avem, fiecare poate, nu-i așa, să-și dea cu părerea
despre orice. Fie și pentru doar o zi, politicul trece în planul
al doilea, pentru că s-au afișat rezultatele la bacalaureat.
Prilej pentru mulți să-și verse focul și frustrările, dând cu pietre în profesori, care vor fi aduși cu arcanul în sălile de clasă, de pe la țară, unde plecaseră, grație bunilor și străbunilor miloși, să-și mai odihnească grijile, dând o mână de ajutor la grădinărit, prașilă, preparat conserve, crescut gâște.
Prilej pentru mulți să-și verse focul și frustrările, dând cu pietre în profesori, care vor fi aduși cu arcanul în sălile de clasă, de pe la țară, unde plecaseră, grație bunilor și străbunilor miloși, să-și mai odihnească grijile, dând o mână de ajutor la grădinărit, prașilă, preparat conserve, crescut gâște.
Proaspăt noua/fostă doamnă ministru a și găsit soluția-„măsuri remediale„-
Creaţi o alertă prin e-mail pentru Andronescu aduce profesorii la școală, pentru pregătirea sesiunii de toamnă a bacalaureatului//
Mi-am amintit de o însemnare din
Creaţi o alertă prin e-mail pentru Andronescu aduce profesorii la școală, pentru pregătirea sesiunii de toamnă a bacalaureatului//
Mi-am amintit de o însemnare din
joi, 29 septembrie 2011
cu degetul pe rană
Deunăzi, mai mult în joacă,
scriam despre începutul carierei mele de profesoară.
Prietenii mi-au răspuns care
cum a simțit, cei mai mulți au citit printre rânduri că prea ușor n-a fost. Și
chiar n-a fost.
Mare mi-a fost- cum
să-i zic-uimirea/spaima/ dezamăgirea/revolta împotriva tuturor și mai ales
a unora, când , seara târziu, întoarsă dintr-un loc drag sufletului meu, am
descoperit scrisoarea, că o scrisoare este, unui tânăr coleg de
meserie.. Ar putea fi foarte bine o profesoară ca și mine.
Nu spun mai multe.
Zic doar că tot ce mi-a scris mie tânăr(a)(ul) coleg(ă) ar trebui să fie citit cu ochii mari cât fereastra unei săli de clasă de către noi toți, care ne trezim dimineața , ne facem cruce și ne gândim încotro s-o apucăm.
Nu spun mai multe.
Zic doar că tot ce mi-a scris mie tânăr(a)(ul) coleg(ă) ar trebui să fie citit cu ochii mari cât fereastra unei săli de clasă de către noi toți, care ne trezim dimineața , ne facem cruce și ne gândim încotro s-o apucăm.
Este vremea testelor inițiale-
mare scofală!vorbim, poate, și despre ele, mai târziu, că oricum, nu
contează.
Acum- citiți aici:
Anonim spunea...
Mda, frumos, romantic, dar să
vedem cum este situaţia acuma. Carevrasăzică subsemnata/ul gată facultăţile
filologice/mate/geo/bio/etc, ia 9,80 la examenul de titularizare, mere cu avînt
să predea limba română/geografie/mate/ biologie. Post n-a mai fost de vreo
10 ani scos la tarabă aşa că are statut de ,,suplinitor" şi nu oriunde ci
undeva, la vreo 50-60 de km depărtare de marele oraş. Asta în cazul fericit în
care norma de suplinire nu e formată din ore la 3-4 şcoli diametral opuse din
ăl mai mare judeţ (200 km
de navetă săptămînală)...
Evident nu se decontează nimic că ,,nu e banu'" aşa că autostopu' e baza, mai greu la iarnă...
Nu-i bai, merem să ne facem meseria, doar avem vocaţia de dascăl, de mic ne jucam cu păpuşile de-a şcoala, la grădi făceam pe ,,doamna'' cu copii, puneam note aşa că asta am visat asta facem.
Ajunjem la ,,şcoală" -de regulă o gioarsă dărăpănată cu buda comună şcoler-prof-borbat-fumeie, aci tov. derector (cu aer de spiritus rector) e foarte nervos că di ce se prezintă cineva să ia postu' în primire. Ani de zile îl dădea la un necalificat de ăsta cu nota 1-2 la examene de-l dă la tv în fiecare toamnă cu titlul ,,dascăl de nota 1 la catedră" etc... ştiţi voi povestea -nevasta/cumnatu/fratele/ verişoarei nu ştiu cărui
popă/miliţian/grăjdar/ injinier/primar de prin sat.
Mai sunt prin ,,canţelarie'' vreo tri colegi în prag de penzionare care predau di tăti de la fizică la educaţie fizică.
Copchiii ,,este'' majoritatea niscaiva ţîgănuci obraznici ce n-or fost văzută o portocală în viaţa lor. La crăciunul trecut le-am luat vreo 2 kile, le-or horpăit/îngurgitat hulpavi cu tot cu coajă.
Ce sobă, ce flori, ce zîmbete. ce parfum??? eeehhh vise fătu' mieu... Eventual ce putoare!
La sfîrşit de lună fluturaşul arată mîndru în colţul din dreapta 800 lei.
Miliţianul din sătuc are norma de hrană 600 lei, nu mai vorbesc de salar, casă de locuit asigurată, Golanu' inscripţionat ,,MILIŢIA" supt cur, şi Octavia (luată în lizing) pregătită duminica de drum pentru mers la ,,judeţ''...
Anu' aista îi mai fain: Ştim că nota de la titularizare e valabilă 3 ani, dar ce folos?
O rîgîit nen-tu Funebriu (sau mai degrabă Badea Oană) o normă că cică cum ar veni aşa: unu cu nota de 5 anu' curent are prioritate la ales ore în faţa unuia
cu 10 din anii trecuţi.
,,Cul'' nu? Iată-mă-s nu isprăvniceasă (aşa cum greşit aţi putut a crede) ci fără post, sînt în stendbai aştept niscaiva grevidă/penzionar/sătul de România/decedat să elibereze niscaiva ore.
Are rost să pomenesc de chirii, mîncare, copchil, luat regulamentar al 2 (blow)job precum a recomandat tov. ministru' şi tov preşedinte???.
Fac asigurări, vînd orifleim/avon/răşini şi alte băşini, mai stau 4 ore vînzătoare la un gostat de supt blocul meu de garconiere închiriate , se rîd puberii de învăţătoarea-vînzătoare, nu-i bai -a munci nu-i ruşine.
Haine iau de la ţîgani duminica din ocico, bune şi ehtine, niemţăşti, uneori chiar noi, 2 lei cureaua, tri rochii/tricouri/poşete =10 lei,de meri după prînz iei 4 bucăţi la 10 lei că-i omerta espesiales, de-ale gurii mai trimete muma soacră, cartofu'-i baza că păsula-i scumpă.
Asta e situaţiunea doamnelor şi domnilor foşti/actuali/viitori dascăli.
P.S. (că văd că aşa trebe, e cul pă blog să pui peseuri)
Tătătăt ce am fost scrisă se întîmplă pe viu şi în direct unde credeţi? Nu, nu în fundul Moldovei ci chiar în judieţu' cu 1% şomaj oficial recte judieţul cu ăi mai puţîni şomeri din România recte-i fruncea ţării, vă las pe dumneavoastră dragi cetitori să ghiciţi unde.
P.S.2 Aşa-i că-i fain să fii profesor?
Aşa-i că dac-ar fi s-o iau de la-nceput tot profesor de limba română/geografie/mate/biologie m-aş face?
INCERTITUDINI spunea... @ANONIM, Dragă Colega,
Îți mulțumesc din suflet pentru franchețea prin care ai realizat în culori absolut naturale dimensiunile școlii de astăzi, ale școlii de undeva dintr-o altă Românie, pentru că, dacă este să fim sinceri până la capăt, există nu doar una, ci mai multe Românii.
Nu vreau ca tot ce ai spus tu să se piardă!! Nu trebuie!!
Îmi dai voie să încerc- mâine sau poimâine să fac un post din gândurile tale?
Evident nu se decontează nimic că ,,nu e banu'" aşa că autostopu' e baza, mai greu la iarnă...
Nu-i bai, merem să ne facem meseria, doar avem vocaţia de dascăl, de mic ne jucam cu păpuşile de-a şcoala, la grădi făceam pe ,,doamna'' cu copii, puneam note aşa că asta am visat asta facem.
Ajunjem la ,,şcoală" -de regulă o gioarsă dărăpănată cu buda comună şcoler-prof-borbat-fumeie, aci tov. derector (cu aer de spiritus rector) e foarte nervos că di ce se prezintă cineva să ia postu' în primire. Ani de zile îl dădea la un necalificat de ăsta cu nota 1-2 la examene de-l dă la tv în fiecare toamnă cu titlul ,,dascăl de nota 1 la catedră" etc... ştiţi voi povestea -nevasta/cumnatu/fratele/
Mai sunt prin ,,canţelarie'' vreo tri colegi în prag de penzionare care predau di tăti de la fizică la educaţie fizică.
Copchiii ,,este'' majoritatea niscaiva ţîgănuci obraznici ce n-or fost văzută o portocală în viaţa lor. La crăciunul trecut le-am luat vreo 2 kile, le-or horpăit/îngurgitat hulpavi cu tot cu coajă.
Ce sobă, ce flori, ce zîmbete. ce parfum??? eeehhh vise fătu' mieu... Eventual ce putoare!
La sfîrşit de lună fluturaşul arată mîndru în colţul din dreapta 800 lei.
Miliţianul din sătuc are norma de hrană 600 lei, nu mai vorbesc de salar, casă de locuit asigurată, Golanu' inscripţionat ,,MILIŢIA" supt cur, şi Octavia (luată în lizing) pregătită duminica de drum pentru mers la ,,judeţ''...
Anu' aista îi mai fain: Ştim că nota de la titularizare e valabilă 3 ani, dar ce folos?
O rîgîit nen-tu Funebriu (sau mai degrabă Badea Oană) o normă că cică cum ar veni aşa: unu cu nota de 5 anu' curent are prioritate la ales ore în faţa unuia
cu 10 din anii trecuţi.
,,Cul'' nu? Iată-mă-s nu isprăvniceasă (aşa cum greşit aţi putut a crede) ci fără post, sînt în stendbai aştept niscaiva grevidă/penzionar/sătul de România/decedat să elibereze niscaiva ore.
Are rost să pomenesc de chirii, mîncare, copchil, luat regulamentar al 2 (blow)job precum a recomandat tov. ministru' şi tov preşedinte???.
Fac asigurări, vînd orifleim/avon/răşini şi alte băşini, mai stau 4 ore vînzătoare la un gostat de supt blocul meu de garconiere închiriate , se rîd puberii de învăţătoarea-vînzătoare, nu-i bai -a munci nu-i ruşine.
Haine iau de la ţîgani duminica din ocico, bune şi ehtine, niemţăşti, uneori chiar noi, 2 lei cureaua, tri rochii/tricouri/poşete =10 lei,de meri după prînz iei 4 bucăţi la 10 lei că-i omerta espesiales, de-ale gurii mai trimete muma soacră, cartofu'-i baza că păsula-i scumpă.
Asta e situaţiunea doamnelor şi domnilor foşti/actuali/viitori dascăli.
P.S. (că văd că aşa trebe, e cul pă blog să pui peseuri)
Tătătăt ce am fost scrisă se întîmplă pe viu şi în direct unde credeţi? Nu, nu în fundul Moldovei ci chiar în judieţu' cu 1% şomaj oficial recte judieţul cu ăi mai puţîni şomeri din România recte-i fruncea ţării, vă las pe dumneavoastră dragi cetitori să ghiciţi unde.
P.S.2 Aşa-i că-i fain să fii profesor?
Aşa-i că dac-ar fi s-o iau de la-nceput tot profesor de limba română/geografie/mate/biologie m-aş face?
INCERTITUDINI spunea... @ANONIM, Dragă Colega,
Îți mulțumesc din suflet pentru franchețea prin care ai realizat în culori absolut naturale dimensiunile școlii de astăzi, ale școlii de undeva dintr-o altă Românie, pentru că, dacă este să fim sinceri până la capăt, există nu doar una, ci mai multe Românii.
Nu vreau ca tot ce ai spus tu să se piardă!! Nu trebuie!!
Îmi dai voie să încerc- mâine sau poimâine să fac un post din gândurile tale?
27 septembrie 2011, 10:42
Anonim spunea...Da colega, poci scrie ce articol doreşti, tătătătu’ ce am scris eu reprezintă o sumă de experienţe acumulate în juma’ de viaţă de om (de borbat dacă ne luăm după calculele cu speranţa de viaţă făcute de INS).
Scrie de pildă cum în cel mai ,,tare’’ liceu din oraş, există ,,decît’’ o budă mixtă la 80 de cadre (da da, un singur vas de WC). Şi ăla ocupat în fiecare pauză de un coleg în vîrstă care trebuie să-şi golească sonda (e operat din ’60, poate se penzionează în octombrie), îţi dai seama ce coadă e în fiecare pauză. Scrie cum ne cade efectiv, la propriu tavanul în cap, din cauza vechimii podului şi a cladirii în paragină.
,,Nu e bani” ,,atîta poate România’’ asta e placa care se pune cînd cerem măcar o banală operaţie de vopsire a clasei, nu mai zic de table magnetice sau zmartbord. Nu mai ţine, nu ne mai pot minţi, banii se cheltuie cu ghiotura pe tot felul de prostii după principul chelu’ cu tichia de podoabe. Carevrasăzîcă ne trebe cartele şi camere web, (http://www.tion.ro/ inspectoratul-scolar-timis- obliga-scolile-sa-adopte- sistemul-de-acces-pe-baza-de- cartele/987186)
se plătesc chirii imense către venetici (jidovi cum ar zice Eminescu) în timp
ce există o grămadă de şcoli de cartier care sînt fără copchii (http://www.opiniatimisoarei. ro/nu-s-a-ridicat-nicio- scoala-timisoara-ultimii-20- de-ani-dar-platim-750-000-de- euro-chirie-pentru-6-scoli-si- gradinita/25/07/2011),
se cheltuieşte cu parcurile în neştire (http://www.newz.ro/stire/ 86484/comoara-in-iarba- timisoara-va-da-zilnic-25.000- de-euro-pentru-gradinarit.html
) pentru că e cel mai poluat oraş dar nu sînt bani pentru o amărîtă de
navetă... În schimb se ascunde strategic gunoiul supt preş http://www.tion.ro/tentativa- de-mascare-a-realitatii-la- statia-de-monitorizare-a- calitatii-aerului-din- timisoara-unica-in-tara/936377
Scrie cum bugetul securiştilor şi miliţiei a crescut, al sănătăţii şi educaţiei a scăzut.
Scrie cum orice şofer de la salvare sau primărie, oricare secretară sugătoare de pix acadele şi alte cele de prin regiile autonome, orice soldat neinstruit sau maistor din armată (vajnici luptători cu buteliile de vin) este mai bine preţuit, văzut, respectat şi remunerat decît un educator învăţător sau profesor...
Toate astea nu ar conta, le-aş trece uşor cu vederea dacă ar mai exista SPERANŢA. Asta e cel mai greu de suportat, nu mai avem speranţă, lipsa ei ne macină... Speranţa nu moare ultima, A MURIT DEJA. La ce să sper, că peste 5-10 ani voi fi titular/ă? Greu de crezut, odată cu scăderea numărului de copiii şi titularii rămîn fără ore şi sunt repartizaţi la 2-3 şcoli.
La salarii decente? Niciodată, România a fost este şi va rămîne un stat miliţienesc, sprijinit pe securişti, mereu vom fi ultimii în ierarhia muncii (alături de medici).
Mă uit în urmă şi văd că o treime din viaţa în cîmpul muncii a trecut deja, mintenaş ajung la jumate şi ce văd? Statutul profesional e cel din urmă de cînd am terminat facultatea (adică un etern candidat la examene de titularizare pentru ...nimic) , singurele realizări materiale sunt niscaiva mobile şi o gioarsă de leptop (pe care mai povestesc cu elevii) ... Am stat în chirie în toate cartierele din oraş, cunosc toate tipurile de apartamente din România (garconiere, cu 1-2-3- camere), am obosit să mă tot mut aproape în fiecare an.
29 septembrie 2011, 08:38 //
Anonim spunea... Mi-e ruşine să-mi mai trimeată mama mîncare la fiecare sfîrşit de săptămînă cînd ar trebui să fie invers... M-am fost săturată să am un elev în fiecare an olimpic internaţional (i-am fost profesor din clasa a VI pînă la sfîrşitul liceului) şi mulţamu’ meu să fie o diplomă??!! Îmi era jenă de colegii mei pe cînd mergeam să fac chetă pentru cumpărarea de cărţi de specialitate ( inspectoratul nu avea 700 de lei pentru două cărţi necesare pentru pregătirea unui olimpic...) Am rezolvat pînă la urmă găsind sponsorizare (regulamentar cu factură şi chitanţă) la tatăl unui elev care trebuia să rămînă corijent şi care a trecut pînă la urmă...
Să sper la penzie? De la tineretul de azi majoritatea îndobitocit? Stăteam de vorbă deunăzi cu un fost elev (nu prea strălucit) , acum în anul IV la Poli, zicea că îşi dăduse toate examenele într-o săptămînă -aşa ciac pac! Zicea că la nici un examen din aceşti 4 ani nu a învăţat mai mult de o noapte (cea dinaintea examenului). Măi să fie! Apoi aşe ceva bistoş nu-i koşer aci... Nu-i koşer nici la medicină, nu-i koşer nici la minister, ceva nu-i koşer cu ţara asta.
Elevu’ învaţă integrale, derivate, dar nu ştie să calculeze consumul la maşină sau cîţi litri de vopsea îi trebuie pentru zugrăvirea camerei ori ce şanse are la loto. Învaţă de unu’ Nichita care-şi ţucă-n talpă iubita dar nu-i în stare să scrie corect barem un CV, darămite să înţeleagă un articol de ziar.
Anonim spunea...Da colega, poci scrie ce articol doreşti, tătătătu’ ce am scris eu reprezintă o sumă de experienţe acumulate în juma’ de viaţă de om (de borbat dacă ne luăm după calculele cu speranţa de viaţă făcute de INS).
Scrie de pildă cum în cel mai ,,tare’’ liceu din oraş, există ,,decît’’ o budă mixtă la 80 de cadre (da da, un singur vas de WC). Şi ăla ocupat în fiecare pauză de un coleg în vîrstă care trebuie să-şi golească sonda (e operat din ’60, poate se penzionează în octombrie), îţi dai seama ce coadă e în fiecare pauză. Scrie cum ne cade efectiv, la propriu tavanul în cap, din cauza vechimii podului şi a cladirii în paragină.
,,Nu e bani” ,,atîta poate România’’ asta e placa care se pune cînd cerem măcar o banală operaţie de vopsire a clasei, nu mai zic de table magnetice sau zmartbord. Nu mai ţine, nu ne mai pot minţi, banii se cheltuie cu ghiotura pe tot felul de prostii după principul chelu’ cu tichia de podoabe. Carevrasăzîcă ne trebe cartele şi camere web, (http://www.tion.ro/
Scrie cum bugetul securiştilor şi miliţiei a crescut, al sănătăţii şi educaţiei a scăzut.
Scrie cum orice şofer de la salvare sau primărie, oricare secretară sugătoare de pix acadele şi alte cele de prin regiile autonome, orice soldat neinstruit sau maistor din armată (vajnici luptători cu buteliile de vin) este mai bine preţuit, văzut, respectat şi remunerat decît un educator învăţător sau profesor...
Toate astea nu ar conta, le-aş trece uşor cu vederea dacă ar mai exista SPERANŢA. Asta e cel mai greu de suportat, nu mai avem speranţă, lipsa ei ne macină... Speranţa nu moare ultima, A MURIT DEJA. La ce să sper, că peste 5-10 ani voi fi titular/ă? Greu de crezut, odată cu scăderea numărului de copiii şi titularii rămîn fără ore şi sunt repartizaţi la 2-3 şcoli.
La salarii decente? Niciodată, România a fost este şi va rămîne un stat miliţienesc, sprijinit pe securişti, mereu vom fi ultimii în ierarhia muncii (alături de medici).
Mă uit în urmă şi văd că o treime din viaţa în cîmpul muncii a trecut deja, mintenaş ajung la jumate şi ce văd? Statutul profesional e cel din urmă de cînd am terminat facultatea (adică un etern candidat la examene de titularizare pentru ...nimic) , singurele realizări materiale sunt niscaiva mobile şi o gioarsă de leptop (pe care mai povestesc cu elevii) ... Am stat în chirie în toate cartierele din oraş, cunosc toate tipurile de apartamente din România (garconiere, cu 1-2-3- camere), am obosit să mă tot mut aproape în fiecare an.
29 septembrie 2011, 08:38 //
Anonim spunea... Mi-e ruşine să-mi mai trimeată mama mîncare la fiecare sfîrşit de săptămînă cînd ar trebui să fie invers... M-am fost săturată să am un elev în fiecare an olimpic internaţional (i-am fost profesor din clasa a VI pînă la sfîrşitul liceului) şi mulţamu’ meu să fie o diplomă??!! Îmi era jenă de colegii mei pe cînd mergeam să fac chetă pentru cumpărarea de cărţi de specialitate ( inspectoratul nu avea 700 de lei pentru două cărţi necesare pentru pregătirea unui olimpic...) Am rezolvat pînă la urmă găsind sponsorizare (regulamentar cu factură şi chitanţă) la tatăl unui elev care trebuia să rămînă corijent şi care a trecut pînă la urmă...
Să sper la penzie? De la tineretul de azi majoritatea îndobitocit? Stăteam de vorbă deunăzi cu un fost elev (nu prea strălucit) , acum în anul IV la Poli, zicea că îşi dăduse toate examenele într-o săptămînă -aşa ciac pac! Zicea că la nici un examen din aceşti 4 ani nu a învăţat mai mult de o noapte (cea dinaintea examenului). Măi să fie! Apoi aşe ceva bistoş nu-i koşer aci... Nu-i koşer nici la medicină, nu-i koşer nici la minister, ceva nu-i koşer cu ţara asta.
Elevu’ învaţă integrale, derivate, dar nu ştie să calculeze consumul la maşină sau cîţi litri de vopsea îi trebuie pentru zugrăvirea camerei ori ce şanse are la loto. Învaţă de unu’ Nichita care-şi ţucă-n talpă iubita dar nu-i în stare să scrie corect barem un CV, darămite să înţeleagă un articol de ziar.
Anonim spunea... Privind
retrospectiv acum aproape îmi pare rău că am tăt tras-o şi întins-o cu
învăţămîntul. În fiecare început de an primeam pe merit şi pe note mari (după
umilinţe la diferite uşi, milogiri şi pacheţele cu cafea parfum visichi după
caz...) o ţîră ore aici, o ţîră dincolo şi aşa au trecut anii... Amu, la cei
peste 15 ani de activitate în învăţămînt e clar că mă aflu într-o fundătură. Am
încercat orice, tot n-am reuşit să ies din ea, din păcate nu-mi rămîne decît să
iau ultimul tren către altă ţară...
Multă lume zice ,,las’ că daţi meditaţii’’, cine beteşig să mai ia meditaţii la religie sport muzică desen fizică chimie biologie geografie ori alte ,,materii fără viitor’’??
Mai zîce lumea ,,las’ că lucri 4 ore pe zi, vii acasă la 12’’ -nu percepe nimeni cît e de mare consumul psihic la un profesor, (bine că miliţienii şi cătanele ieşeau la penzie la 40 de ani pînă deunăzi ) dar oricum o rezolvat-o uica Funebriu şi pe asta, de la anul ‘om sta volens nolens zeci de persoane în sala profesorală de la 8-16 să ne uităm unii la alţii.
Multe ar mai fi de scris dragă colega, mă opresc aci să nu te plictisesc.
Multă lume zice ,,las’ că daţi meditaţii’’, cine beteşig să mai ia meditaţii la religie sport muzică desen fizică chimie biologie geografie ori alte ,,materii fără viitor’’??
Mai zîce lumea ,,las’ că lucri 4 ore pe zi, vii acasă la 12’’ -nu percepe nimeni cît e de mare consumul psihic la un profesor, (bine că miliţienii şi cătanele ieşeau la penzie la 40 de ani pînă deunăzi ) dar oricum o rezolvat-o uica Funebriu şi pe asta, de la anul ‘om sta volens nolens zeci de persoane în sala profesorală de la 8-16 să ne uităm unii la alţii.
Multe ar mai fi de scris dragă colega, mă opresc aci să nu te plictisesc.
Poveştile mele sunt la fel
cu ale altor sute de dascăli din toată ţara aflaţi în situaţia mea.
Da, am fost la mitingul
ăla din capitală (nu, nu am dansat ,,pinguinul”) am făcut şi grevă la şcoală...
Profesorul anonim.
Profesorul anonim.
și un strop de veselie, că doar este vacanță!
Tu ce spui??
subiectul se reia; e acelasi din anii 90!
RăspundețiȘtergerevina e a tuturor, dar nici dragoste de meserie nu mai e!
totul e "convertibil"! si din ce dai, din aia nu exista pasiune, doar ideea ca "trebuie mai mult".
nu cred ca am dreptate, e parerea unui cetatean oarecare, dar un cetatean nemultumit de cadrele didactice, desi dintre ele au fost oameni care au zis "domnule, nu medita copiii, nu au nevoie, sunt buni"! jos palaria pentru omenie, fara comentarii despre "dascalii din suflet"!
scuze, stiu ca sunt in dezacord dar exist!
Cum adică să nu conteze?
ȘtergereVezi, tocmai asta este, nu mai știm, în abrambureala asta de mai bine de peste douăzeci de ani, ce contează cu adevărat.
Contează „ culoarea „ pe care o împrumuți, zâmbind frumos în fața oglinzii? Contează dacă , întâmplător sau nu, la maturitate ai ajuns în primul rând, chiar dacă, pe vremea când erai școlar, te rătăciseși de turmă, contează cine ți-a „dat un șut„ sau în preajma cui te-ai aflat într-un anume moment..
Între timp, viața fuge, cresc copiii, învățătura de carte rămâne o poveste de adormit bebelușii.
:)
RăspundețiȘtergereSarut'mana, Gina!
...
eu spun ca ne invartim in cerc si ca INTOTDEAUNA reusim cu mare arta sa gasim vinovati.
Mai spun ca NOI, adultii, am creat premisele unei dezvoltari asemanatoare cu mutatiile genetice.
Sa nu ne miram de ceea ce fac, ceea ce spun, copii nostri priviti la nivel macro, nu micro.
NOI, adultii, AM CONSTRUIT mizeria aceasta de societate, fie proactiv, fie pasiv!
Reusim sa construim o astfel de societate pentru ca nu mai alegem sa facem lucrurile care ne plac, ci alegem sa facem ori ceea ce ne aduce multi bani, cat mai facil, ori ce ne mai ramane de facut, dar sa fie cat mai comod. Adica nu se mai pregatesc oamenii in domenii pentru ca au har, chemare, inclinatie, ci ori pentru bani, ori pentru o alternativa mai buna nu au...
Subscriu celor scrise de cetateanul care sta devorbacuel!
Anonimului ultim, ii spun ca TOTI AVEM STRES PSIHIC unde lucram, si daca nu e fizic e psihic!
Si unii lucră pe 700 lei si nu au nici de unde sa primeasca ciubuce macar o ciuigam!
Poate va uniti si reusiti sa reintroduceti uniformele in scoli; asa sa capatati din nou demintate in fata copiilor de shputeri; poate va uniti si reusiti sa determinati ministerul sa faca niste manuale scolare "destepte", ca te uiti la unele manuale si ramai ca curca'n lemne; poate va uniti si reusiti sa schimbati programa scolara, sa nu mai fie nevoit un elev sa invete la liceu tot felul de materii care nu-i sunt de folos in viitor, fie ca alege o facultă, fie că alege o meserie!
Aveti multe de facut voi, in domeniul in care lucrati. Si cand puneti macar 70% la punct atunci uniti-va toti si iesiti in strada: ori salarii decente, ori pa educatie!
Astfel se rezolva problemele, nu lamentandu-ne si cautand mereu culpe si culpabili!
Da, chiar în cerc ne învârtim, ai dreptate, dragă Radu.
RăspundețiȘtergereChestia este că îți dau dreptate, nu , neapărat la tema asta, ci la aceea despre „națiune„.
Știi de ce? Pentru că nu mai am încredere deloc în „unire„.
Dascălii - ce cuvânt, cui se mai potrivește? - sunt divizați, ce uniformă? ce programă? Doamne, cât de mult ne-am îndepărtat de ce era bun și frumos în școală.
Este vacanță. lumea este plecată, trec lunile, între timp, începe școala cu sau fără schimbări, copiii sunt mai stresați decât profesorii, aceștia mai blazați decât alții.
Da, eu nu pun și n-am pus NICIODATĂ problema banilor, a salariului înaintea altor probleme/.
Mă vor critica unii- da, obiectul meu este unul anume, „dacă n-a curs, tot a picat „.
Da, dar am muncit la fel, o spun cu mâna pe suflet, și când am primit 1280 lei/lunar, când am terminat facultatea și făceam naveta la 50 km de casă , și când am primit gradație de merit și am ajuns la cel mai mare salariu din școală, la care se adăugau câștigurile suplimentare, obținute printr-o muncă foarte serioasă.
Nu știu cum se pot schima, cu adevărat, lucrurile în școală.
Că suntem DATORI viitorului, asta o știu.
Îmi lipsește direcția de acțiune. O fi având-o careva?
:)
ȘtergereGina, directia de actiune este aceea: sa faceti lucrurile functionale din interior, sa dovediti ca se poate si apoi sa cereti ceea ce vi se cuvine!
Dar toate acestea necesita: oameni de caracter, care vor sa lupte pentru O IDEE, sau pentru un deziderat si UNITATE!
Daca stramosii nostri s-ar fi gandit "care este directia", cu certitudine si azi femeia era sclava sistemului si a societatii misogine; cu certitudine muncitorii ar fi fost sclavii smecherilor intreprinzatori; cu certitudine eram o colonie a unei tari bogate care si-a castigat bogatia pe spinarea oamenilor slabi si debusolati!
Asta este parerea mea....
Fizic, intelectual, moral, psihic mă simt ca la începutul carierei. Se adaugă experiența unei vieți de profesoară, căreia nu-i este și nu i-a fost niciodată rușine să-și spună meseria.
ȘtergereNu mai sunt în sistem, asta n-am hotărât-o eu, deși, iată, universitarii pot fi și miniștri până Dumnezeu știe când.
Că n-am fost mai energică în privința schimbării unora din scaunul cocoțat sus de tot în învățământul argeșean, asta îmi reproșez.
Poate că așa s-ar mai fi schimbat lucrurile.
Am vorbit despre „direcție„, pentru că „busola„ este rătăcită.
Poate o găsește, la timp, cineva.
p.s. sper că o să-mi mai „trimiți „flori, da?
Ștergere:)
ȘtergereSigur ca-ti voi mai trimite flori, CU MARE DRAG!
Dar acum nu le las la portita pentru ca le-ar ucide soarele. E ceva de speriat... nu-mi vine sa cred cat de taios poate fi. Am ascuns toate floricelele la umbra.
Da, inteleg. Ai iesit de sistem, fizic, dar sufleteste ai ramas acolo, ceea ce-nseamna ca ai facut profesia cu pasiune!
Pup pentru asta.
Poate vor mai fi fiind oameni de caracter care sa-si aroge rolul de cutezator si sa miste cumva angrenajele spre o schimbare reala si corecta...
daca nu, busola va fi pierduta pana cand cineva o va gasi si, ori o va vinde, ori o va distruge, ori o va folosi!
:))
Mă bucur să aud!
ȘtergereAseară, întorcându-ne acasă de la țară, am trecut pe lângă un lan de floarea-soarelui.
Era către apus.
Toate plantele își îndreptaseră „privirile ” către soare. Este absolut miraculos să le urmărești. Și ele își caută „ busola„.
O știu și o păstrează , de când lumea.
Ei bine, am coborât și am furat cinci fire. Am furat, asta este, chiar dacă le-am luat pe cele mai firave, crescute pe un teren sărac. Nu cred că ar fi trecut de faza- floare.
Le am în casă, într-o vază mare..
Sunt minunate!
Îmi amintesc că știu către cine să privești , de dimineața, până seara!
Gina, am în mine o tristeţe pe care nici nu ştiu dacă Dumnezeu, natura sau timpul o mai pot vindeca...
RăspundețiȘtergereEu mi-am pierdut speranţa cu mulţi ani în urmă. Tot ce a scris aici profesoara anonimă este trăit şi de mine cu unele mici diferenţe: nu am rezistat atât de mult ca ea, tot respectul!, am capitulat mai repede.
De unde vine răul? Din criza morală a lumii. Trăim în epoca lui "totul este permis", în epoca superficialităţii, a valorilor răsturnate. Copiii vin la şcoală cu un dispreţ faţă de profesori inoculat de acasă. Vin cu ideea că a copia este un act de bravură. A sfida şcoala este o vitejie. Profesorii sunt şi ei de mai multe feluri: unii sunt săraci şi dedicaţi meseriei, alţii sunt săraci şi hotarâţi să schimbe acest lucru dând meditaţii. Profesorii bogaţi sunt cei care au moştenit pe mama/tata/mătuşa/bunica etc.
Nu înţeleg de ce toată lumea consideră că profesorii sunt obligaţi să presteze muncă voluntară, să fie apostoli. Şi noi avem familii de hrănit. Părinţii indignaţi de notele la bac ştiu cât a învăţat odrasla lor în cei 12 ani de şcoală în care se presupune că s-a pregătit pentru examenul de maturitate? Nimic nu se poate învăţa cu forţa. Dacă elevul nu munceşte, profesorul poate fi oricât de pregătit, nu se vor înregistra progrese.
Ştii de ce mă tem? Că această generaţie îmi va plăti pensia: am toate şansele să mor de foame la bătrâneţe.
„Din criza morală a lumii„..mult adevăr spui, Diana!
ȘtergereÎn vară, aflându-mă într-o excursie în Anglia, am întrebat-o pe ghidă- o ardeleancă stabilită în Lodra de peste treizeci de ani, O tipă deșteaptă, cu mult umor, dar și cu multă amărăciune, adesea, în voce. Am întrebat-o despre școală. N-o să detaliez. A spus cam așa- peste zece ani, în Marea Britanie se va spune- vai de școală adevărată se făcea în urmă cu un deceniu.
Pensie? Nu-mi place cuvântul, îmi dă frisoane, nu , pentru că îmi amintește că trebuie să mă uit în buletin, ci pentru faptul că mulți dintre cei care „produc„ consideră că pensionarii „întind mâna„, așteptând să le „fure„ din munca lor.
Privește sus, Diana!
:)
RăspundețiȘtergeredap, la punctul
1. sunt si eu de acord! NU TOTI PROFESORII PLEACA CU BMW. Daca mergi in provincie, te ingrozesti de saracia in care pot trai niste oameni cu scoala...
Cezar exagereaza si generalizeaza.
In Bucuresti, de pilda, vezi mai multi elevi cu masini fitoase decat profesori.
Vezi elevi bine imbracati si profesori modest sau saracacios imbracati... sfidati de odraslele shputerilor!
In provincie, diferenta este mai estompata. Nu sunt atatia shputeri si atatea progenituri de shputeri; iar profesorii, unii dintre ei, vai mama lor!
Cat priveste programa si ministerul, sunt de acord!
Nimeni nu are interes ca romanii sa fie alfabetizati si destepti!
Cei de la putere ne vor prosti. Cu cat suntem mai prosti, cu atat ne pot imbrobodi cu slogane pentru a-i alege in functii importante.
Nu prea îi înțeleg ”gândurile „ domnului Cezar.
ȘtergereNu doar în provincie există sărăcie..
Sunt mulți profesori săraci peste tot, cum sunt și mulți bogați.
Nu-mi dau seama cum de se întâmplă. Sau poate că-mi imaginez.
Da, cred că în ultima parte a comentariului tău este cheia.
Nu am citit prea atent postarea si nici comentariile. Daca a mai existat o parere asemanatoare, scuze. Prima problema din invatamant este programa. Prea stufoasa si nimic in sensul atragerii elevului spre materie (marketing). A doua problema (esentiala) este lipsa de interes a elevilor. Au prea multe tentatii, li se induce ideea ca scoala nu e utila... A treia problema este ca prea multa lume vrea sa "dea bacul" si sa urmeze o facultate. Multi dintre cei ce vor o diploma o fac pentru a avea "particula ing" la nume.
RăspundețiȘtergereTotal de acord cu dumneavoastră!
ȘtergereSă nu vă supărați că am șters comentariul prin care vă adresați unei persoane. Am avut motive serioase.
ȘtergereMulțumesc!
Tulai, nimic nou supt soare!
RăspundețiȘtergereȘi în 2012 ca să fii profesor trebuie mai întîi să ai bani, să fii bogat. Altfel trebuie să fii întreținut de cineva -părinți, soț/soție, amant/ă, că 700 de lei pe lună nu-i bugăt.
Impresii bac 2012 văd că e tema zilei, așa că am zis să zgîriu și eu o țîră biții compiuterului cu niscaiva cujetări...
Cestiunea faină cu bacul e asta carevrasăzîcă: pentru circa o săptămînă m-am sîmțît OM, am simțit că trăiesc pe plan social, zilele astea profesorul revine la locul lui firesc în societate, acum se vede măsura utilității sale, acum se cuantifică și se comensurează competențele...
Elevii mei de clasa tizencheto (cum ar zîce marcobelitu') au luat toți peste nota 7.50, vreo 2-3 au luat 10.
Am meditat circa 3 luni nolens-volens un puber căzut la bacul 2011 de la un liceu cu 0 procent de promovare. Acolo se dădea în cursul anului nota 8 pentru prezența la ore. Circa 3-4 candidați de acolo și-au scris greșit NUMELE pe foaia de examen, lucru verificat!
Obținuse nota 2 și ceva, ideea e că nu auzise de atrii iar despre ventricul era bine barem de-l confunda cu vreun ventriloc, prostata credea că-i o curvă mai selectă...
Amu duminEcă m-o fost sunată copchilu' că o fost luată 9.60, nu-i venea să creadă, ta-su seara a plîns la telefon, din păcate bucuria le-a fost umbrită de nota de la română 4 și ceva, zicea că Eminesco l-o țîpat de pe lista admișilor.
Am fost și la supravegheat, abia aștept cei 10-15 lei luați pe ziua de lucru, mai mult am dat pe transport și apa la litră luată de la chioșcul școlii. La centru unde am supravegheat examenul ,, era decît" apa ruginită de la buda elevilor -investiții nu se fac deoarece clădirea aparține unui țîgan și nu se știe ce-i trece ăstuia pe supt pălărie...
RăspundețiȘtergereAșadar deci și prin urmare am văzut că s-a copiat pe rupte și anul aista, puberii aplicînd metoda jeimsbond nulnulzibăn, recte luat/implantat căști minuscule aproape de timpan, invizibile de afară chiar la o privire atentă (ceea ce oricum nu poci face că te acuză de ,,sexual harassment"). Ultimul răcnet în materie de copiat se poate achiziționa din complex, de la frații mai mari -studenții, ,,coastă decît circa aproximativ" 150 euroi.
După împărțirea subiectelor aproape un sfert din candidații de la mine din sală (mai sărăcuți financiar) au acuzat subit dureri la lingurică, brusc au început să-i treacă emoțiile/nevoile, recordul absolut l-a bătut unul ce s-a cerut de 4 ori l-a budă, restul au fost doar de 2-3 ori...
Mă tot gîndesc la ce mai e nevoie de profesori la supraveghere? Mult mai bine ar fi să vie cei din ,,servicii" (slavă Domnului avem bugăte servicii secrete, vreo 12 știu eu) cei cu tehnica operativă -TO cum le place securiștilor să zîcă, să aducă niscaiva dispozitive de bruiaj, să vezi cum mintenaș s-ar goli sala, pe tăți puberii potenți financiar i-ar apuca subit o durere groaznică de cap...
Pe de altă parte mă întreb care securist/milițian/jendar/cătană ar veni de la ora șepte la tri să supravegheze puberu' pentru 10 lei/zi??!! Mai bine stă cu sîrma-n ureche și ascultă convorbiri la telefon ori îi învață pe penzionari cum să ia bătuta cu strigături...
În altă ordine de idei am fost și la corectat, (urrra, de aci mă aștept să iau 2-3 milioane vechi înseamnă că am bani de trin pînă la Ardeal la ai me), am dat și note de zece, am întîlnit și multe lucrări identice, în genere se aplică cu brio curba lu' uica Gauss.
Dacă elevii japonieji, franțuji, niemți, americani sau mai știu eu ce nație, ar învăța într-un liceu din Romania și ar da bacul precum noi cu siguranță cifrele ar fi la fel de proaste sau chiar mai rele pentru ei. Am avut elevi români întorși din SUA, Spania, Canada, Germania, Italia și toți aveau probleme mari de reacomodare cu sistemul nostru.
RăspundețiȘtergereStrict referitor la materia mea pot să-ți spun dragă cetitorule că ceea ce se face la noi în clasele 10-12 la Harvard se învață în anul 2 de facultate (cînd au văzut elevii mei pe iutub cursurile de la Harvard au rămas surprinși că știau cam tot de p-acolo), nivelul anatomiei și geneticii din manualele de liceu e identic (sau în proporție covîrșitoare) cu anatomia de la facultatea de medicină. Pentru ce? Cui folosește? Ce face un arvocat, un conetabilos, un scrib (notar), un milițian cu aceste informații inutile? Mult mai util ar fi să disece/electrocuteze broaște (precum fac americanii) da la noi nu se poate că cum că cică e periculos, s-ar tăia puberii cu cuțîtu' ?!! Uite că la ei negrișorii ochioșii (chinejii) și ninjalăii (arăboii) ăia nu se taie ba chiar învață și aplică cunoștiințele dobîndite la anatomie (vezi filmul făcut după un caz real ,,127 hours", rulează pe HBO zilele astea)
Părerea mea este că procentul real la bac e cel din Ilfov, acolo unde 15 din 100 de elevi au fost admiși. În restul țării s-a copiat, trișat, furat, ca în toți ăștia ultimii 30-40 de ani, baiul (sau norocul, depinde de ce parte a baricadei ești) e că din 2011 încoace camerele video au mai temperat avîntul, dar concluzia mea asta rămîne -DACĂ s-ar da ,,pe bune" 15% din toți candidații ar fi admiși... Am discutat zilele astea cu colegi și prieteni profesori din vestul țării și situația a fost pe același calapod ca să zîc așe.
Cel mai fain a fost prin 2002-2003 parcă, pe cînd a dat bacul fi-su lu' inculpatu' Năstase, se spune că s-a dat atunci ordin de la toarșu ministru (către inșpectorate, care au trimes mai departe ordinul la comisii) să treacă tătă lumea, au fost atunci cele mai mari procente la promovare din cîte știu.
Tare mă minunez de Har-Cov, acolo ar fi trebuit să cadă 97% din elevi, la cum nu vorbesc ăia limba română mă miră numărul mare de admiși, anul trecut au fost printre puținele județe fără camere (nu au vrut să achizițoneze), anul ăsta s-o-nfocat moroșanu nost' (Liviu Pop) și nu i-o mai lăsat fără. Tot dejaba că la butoanele monitoarelor se pare că a stat tot un minoritè (precum zice Ada Milea) care o ieșit la o pauză de țigare lungă de vreo 3 ore taman cînd era examenul...
Aaa, apropo de camere, am uitat să vă zic cum era orientată camera web din sala în care am stat, ați ghicit voi cum nu-i așa? Era montată precum cele din vămile României, ălea de filmau jamu' , păreții și scaunul pe care se regula toarșa agentă vamală, așa încît am ajuns la concluzia că nea caisă ăla care a făcut lucrarea pentru vamă a mai prins un contract și la liceul aista...
Cam asta a fost bacul 2012 pe scurt, un pas înainte față de anii 1990-2010, juma'de pas înapoi față de 2011 (rezultate mai slabe deși se puteau face multe).
P.S.
Din experiență știu că securiștii și milițienii internetului (dacă or ceti blogu' aista) au creierul precum un biet testicol atrofiat de onanie, asta e, vorba ceea dacă nema putirinţa, geaba chichirez gîlceava. Așadar deci și prin urmare, le zîc să perceapă că tot ce am scris aci e un pamflet, o închipuire de-a mea, nimic din cele povestite aci nu s-a întîmplat. La bac totul s-a desfășurat conform regulamentelor în vigoare, blablabla, etc...
Nu de alta dar am un ex-coleg la o școală sătească ce a fost dat afară abuziv și trimes în judecată pentru niscaiva vorbe scrise pă intranet.
Am împărțît mesajul inițial în 3 bucăți că atît e limita.
RăspundețiȘtergereÎntre timp am cetit comentariile, sînt p-aci unii care cred că ești profesor, gata, țac-pac ai timp, dai meditații, faci bani de bemveu.
Ați văzut pe cineva să ia meditații la sport? (poate ăla de la Vama Veche care a și copiat dealtfel) Ori desen, filozofie, educație civica, religie, muzică? Chimie, fizică, informatică mai trebuie cuiva? Este vreun elev în țara asta care are nevoie de meditații la istorie???
Matematici -da acolo e clar, română - se mai iau niscaiva ore, Biologie -foarte puțin, engleză-franceză-rusă-germană-spaniolă- o țîră.
Mai zic unii că stau că lucră la privat pe 2000 de lei, păi măcar au speranța că peste 10 ani o să aibă chenzina de 3-4000 de lei. Ca profesor începi acum cu 700 de lei și după 15 ani ajungi la 1000 lei, apoi la penzionare poate atingi 2000 de lei.
Alții ,,zice că" dom'le asta au ales, n-au știut de la început că e mici salariile, trebuiau să se facă altceva.
Bine, atunci să nu se mai facă nimeni profesor, sau să treacă toți la munca la privat, că de copiii privaților se ocupă privații cînd vin acasă. Treptat se va ajunge ca în sistem să rămînă cei cu bani (pentru ei e un hobby să vină să predea) și cei fără nici un fel de har, competențe, creier, ăia de care se plîng privații amu că violează, nu învață copii, nu vin la ore sau vin cu bemveu...
Ce să mai spun?
ȘtergereMă gândeam să-i las pe musafirii mei să comenteze „pamfletul„ .
Servus!
RăspundețiȘtergereE mai rău ca anul trecut? Bine măcar că a început curăţenia.
Văd că s-au spus destul de multe pînă acum şi nu vreau să repet ceva sau să contrazic pe cineva.
Spun numai că această iniţiativă a lui Funeriu de a însănătoşi sistemul cît de cît, este în pericol mortal pentru că educaţia a încăput IAR, pe mîna unei demolatoare complice cu sinistrul Pop şi cu toţi proprietarii de fabrici de diplome.
Ponta ştie de ce.
Şi nu numai el că sunt destui "dottore" în ţara asta.
Mulţi dintre aceşti impostori, coordonînd zeci de doctorate.
Tibi,
ȘtergereDumnezeu, cu mila!
:)
ȘtergereTibi,
"bine macar ca a inceput curatenia"
:)
Asta-i o gluma...
Curatenia nu a inceput deloc. Se muta "gunoiul" dintr-o parte intr'alta. si se argumenteaza astfel zisele zeusului: "scoala romaneasca scoate numai tampiti"
Nu se arunca, nu se previne, nu se trateaza, doar se muta.
Elevii care au picat bacul vor sta in somaj pana cand vor gasi cate-un smecher de "patron" care sa-i angajeze pe doi lei si fara carte de munca, tinandu-i cate doua-trei luni... apoi angajand altii, tot pe doi-trei lei, tot fara carte de munca! Si iaca "economia subterana" cum infloreste taman din "gunoiul" proaspat mutat!
Profesorii care au picat si ei bacul odata cu elevii vor avea aceleasi salarii de mizerie, dar vor face aceleasi meditatii en gross pe bani ceva mai multi (in cazul in care predau o materie de interes), vor privi cu lipsa de speranta inspre minister si vor gandi la viitorul familiei lor, ceea ce nu este de condamnat.
Ministerul care a picat bacul odata cu elevii, cu profesorii, isi va vedea linistit mai departe de treburile sale, adica:
de manuale prost facute, dar care aduc sume considerabile in buzunarele importantilor; de programe scolare "infailibile" pe hartie, datorita specialistilor care se vor ocupa de aceasta programa pe bani foooarte multi; de numiri si de deznumiri etc.
Fabrica de diplome va functiona firesc, pentru ca a devenit o industrie. Macar asta sa functioneze, tot mai baga ceva bani in bugetul statului, fara sa scoata bani.
Mai toti doctoranzii de prin mai toata lumea au facut "plagiat", pentru ca teze de doctorat nu pot fi pe banda rulanta autentice si unicate.
Diferenta este ca cei mai multi folosesc ghilimelele, unii fac trimiteri in subsolul paginii, altii la sfarsitul cartii, iar altii uita cu desavarsire, precum a facut ditamai procurorul general al Romaniei.
:)
Nu sunt impostori, pentru ca deja au trecut printr-o faculta, prin neshte cursuri de specialitate.
Ce sa zic? Zic ca-i tare prost!
RăspundețiȘtergereA devenit un fapt banal sa vorbim de vreo 21 de ani incoace, despre criza invatamantului romanesc. Cei care au trecut de 40 de ani se uita la pustimea , care defileaza acum victorioasa pe bulevardele patriei, si nu se pot abtine sa nu se inchine. Acestia sunt copiii nostri? Ce scoala mai fac ei acum? Ce educatie primesc? Ce-o sa se aleaga de ei? Formula antica si de demult "cei sapte ani de acasa" si-a pierdut, pe de alta parte, orice sens. Tinerii de acum - nu au nici un Dumnezeu, nu au radacini, viata li se consuma intre calculator si celular, sunt de o precocitate deconcertanta, fumeaza si beau, isi incep viata sexuala la o varsta frageda, de neconceput in alte vremuri...( Daca le pui intrebari in legatura cu istoria recenta, ridica din umeri sau dau niste raspunsuri care te lasa pur si simplu - cu gura cascata – (de exemplu, N. Ceausescu ar fi un personaj cool... )
Daca ai un tineret neinstruit, vulgar si cinic, atunci fii sigur ca viitorul tarii este compromis in proportie de 90 la suta.Un tineret care s-a dedulcit la un vechi narav national- arta chiulului si stiinta furtisagului. Ne intrebam, cine este de vina? familia? scoala?
Nu cred ca familiile de acum sunt mai minate de morbul dezbinarii decat cele din trecut.
De asemenea, nu cred ca profesorii din ziua de azi sunt mai putin pregatiti, mai lenesi si mai neinteresati de munca lor, in comparatie cu cei din urma cu 20-30 de ani.
Vina probabil, trebuie cautata in alta parte. Unde?
Incercand sa formulam un raspuns pretentios, spunem ca in ambianta, intr-un spirit al timpului care, fara a exagera prea mult, este un spirit al disolutiei, deci al dezarticularii si al dezagregarii. Si, cum tinerii sunt cei mai vulnerabili, e normal ca asupra lor, raul sa se exercite cu cea mai mare eficacitate. De aici pleaca, de fapt, criza invatamantului.
Fiindca o asemenea criza este si o criza a educatiei, asadar a formarii launtrice.
Privind acesti tineri cum defileaza pe strazi, cum intra dintr-o pizzerie in alta, lasa impresia ca traiesc intr-un paradis al lor -fara raspunderi, fara cultura, fara suflet, un paradis al imbecilitatii si al consumului desantat.
Nu mai dam cu sapa, apasam tasta...
Lidia
Poate că așteptăm prea mult de la ei, dragă Luli.
ȘtergereCresc prea repede, dependențí de internet/ televizor/ telefon mobil, prea hăituiți de societatea care, mereu , îi vrea altfel.
Cred că mereu ne vor șoca, așa ne țin ei „la zi„ cu ceea ce nici n-am visat..zic și eu.
Strict autentic:
RăspundețiȘtergere“Cum te-ai pregatit?” a fost intrebarea simpla si nevinovata a reporterului ProTV.
“Mi-am facut freza, m-am aranjat, m-am pregatit sa fiu sexy” a fost replica antologica a elevului. “Ma numesc Robert. Robert Pacino”.
Ramai fara replica...
- Va ofer spre delectare si niste ''perle'' debitate la examenul de romana, de astfel de juni chipesi:
Prof: cum moare dinu paturica?
Elev:...........
Prof: a murit intr-un mod simbolic...
Elev:...........
Prof(NERVOS): haide, mai, baitule, cum a murit! HAIDE!
Elev(SPERIAT): L-A CALCAT CARUTA!!!!
*
Mihai Eminescu si-a intitulat poezia "Din valurile vremii..." vrand sa sugereze vremea si apoi nu a mai continuat titlul, din nu stiu din ce motiv s-a razgandit, si a inceput strofa I.
*
Fantasticul la Ion Creanga.
"Intre animalele fantastice in basm apar calul,albinele,furnicile si pasarica fetei imparatului rosu."
*
Profesoara: Ce alt roman mai stii in afara de "Enigma Otiliei"?
Eleva: pai..."Danila Prepeleac"
*
Titu Maiorescu se iubea cu junimea;
*
Imparatul avea o gradina si in fund un mar .
*
Profesorul: Care a fost prima nuvela publicata in Convorbiri Literare?
Eleva: Biblia de la Bucuresti.
*
Zaharia Trahanache avea acest nume pus de Caragiale deoarece se ocupa cu traficul de zahar. In mod similar, Farfuridi desfasura afaceri cu farfurii iar Iordache Branzovenescu rula afaceri cu branza.
*
-----------
Lidia
:)
ȘtergereLidia, crezi ca merkel nu ar spune perle daca ar fi sa mai dea bacul odata?
Dar crezi ca astia de ne conduc ar lua bacul si nu ar spune perele?
Dar astia de sunt ministri?
Dar astia de sunt prin icr nu spun perle?
:)
Nu, nu fac, pentru ca sunt ADULTI!
:)
Adultii spun ironii, elevii spun "perle"!
:)
Fabulos!!!
ȘtergereIncep sa ma gandesc si eu serios la bac, desi am trecut de perioada asta, rezultatele sunt ingrijoratoare.
RăspundețiȘtergereCred ca parintii sunt de vina. Educatia unei copil este datoria parintelui. Nu-l trimiti la scoala sa-l educe altii, acolo doar invata unele lucruri, daca vrea...
Personal am avut rezultate multumitoare, pentru ca familia m-a "urmarit"... a tinut legatura cu scoala si aveam o regula... daca era o materie si nu o pricepeam, nu-mi placea, trebuia sa spun parintilor din vreme,pentru a-mi plati un alt profesor... in general erau suficiente cateva ore pana reuseam sa am note bune sau indrageam materia respectiva.
Stiu ca este greu sa platesti ore unui copil, dar daca identifici din vreme, sunt suficiente doar cateva ore... am luat ore la multe materii... cel mai mult un trimestru, pentru ca munceam si eu, iar apoi ma descurcam singura... stiu ca la italiana am mers doar o luna dupa care m-am descurcat foarte bine...
Incerc sa spun, daca exista o legatura parinte-copil-scoala, nu se intampla dezastre.
Ar mai fi un lucru... lipsa creativitatii, este o frana puternica in dezvoltarea unui copil... eu am fost la gradinita Waldorf... a fost cea mai frumoasa perioada in dezvoltatea mea. Cum nu existau clase Waldorf, am mers in scoala normala unde creativitatea nu era incurajata... asa ca parintii mei mi-au gasit activitati in care sa ma pot dezvolta... cerc de poezie, pictura pe sticla, mergeam la Clubul Copiilor, tabere crestine pentru latura spirituala..
In clasa a sasea... am avut o inspectie la ora de desen iar inspectorul a spus sa-i spun mamei sa mearga pana la dansul ca au de vorbit... a durat un an de negocieri intre domnul inspector si mama, pana sa fie de acord sa ma transfer la Liceul de Arte Plastice, pentru ca eram deja intr-o clasa de elita iar dirigintele nu vroia sa ma piarda, pentru ca trebuia sa accepte un alt elev in locul meu si exista posibilitatea sa "strice" clasa...
mama mea, a cerut permisiunea sa vada clasa unde voi invata si ce colegi voi avea...dupa ce a stiut lucrurile astea, a decis sa dau examen, sa ma pot transfera... cred ca este datoria oricarui parinte sa stie lucrurile astea...
La arte, am dus o viata de vis... profesori tineri, ne incurajau creativitatea, ne lasau sa ne exprimam...inainte de examene, ne meditau gratis, faceau ore cu noi... veneam de la ora 7 dimineata, cei care doream sa invatam mai mult... am terminat mereu cu 10...la bac am luat o nota foarte buna, imi placea la scoala... mare parte din colegii de la arte au avut un traseu foarte bun dupa terminarea liceului...
Am notat cateva lucruri care mi-au fost de ajutor... conteaza familia, conteaza dascalii pe care-i intalnesti si se implica, conteaza sa vrei mai mult, sa te instruiesti...
Cât de mult îmi place naturalețea din confesiunea ta, Denise!
ȘtergereAi șansa , cred, de a fi mers la grădinița Waldorf, care te-a „deschis „ către lume, dar și marele noroc să fii copilul unei mame, care a știut ce vrea pentru tine.Și, de ce nu, norocul de a-ți fi iubit profesorii!
Am văzut/auzit/citit atâtea în ultimele zile. La noi, baza este CONTESTAȚIA. Oricine contestă pe oricine.
Când aduci pe lume un copil, nu știi dacă el își dorește asta. Nici numele nu și-l alege. Nu-și alege nimic. De aceea, cred, am spus-o tot timpul, că părintele este primul și cel mai mare răspunzător de limpezimea drumului pe care și-l alege copilul.
Bacalaureatul este întâiul mare examen, este dificil, dar, dacă ar fi gândit, mai întâi, sigur că n-ar mai curge atâtea vorbe grele.
Îmbrățișări!
Cate adevaruri!
RăspundețiȘtergereRezulttele nu sunt dezastroase,sunt exact cele reale.Motivatia invatarii a disparut cu desavarsire.(din pacate:(! )
Fac o comparatie intre conditia noastr ca si copii,cei care am inceput sa muncim de 20 de ani,indiferent a a terminat un liceu,o facultate sau o scoala profesionala si care e conditia copilului din ziua de azi.
Parintii mei,oameni simplii,ne-au incurajat(suntem trei frati) tot timpul sa invatam,nu de altceva dar sperau ca avand carte vom avea o viata mai usoara decat au avut-o ei.I-am ascultat,am invatat,am devenit fiecare ce si-a dorit.Parintii ne-au sustinut tot timpul,dar in modul cel mai normal,ne-au tinut prin scoli platind internate sau camine,dar nu meditatii si plocoane.Fiecare ne-am descurcat dupa puterile noastre.Am avut si examen de admitere in liceu,am prins si examenul de treapta,iar la examenul de maturitate ne-am prezentat in modul cel mai serios,chiar daca n-am luat notele cele mai mari,dar rezultatele reflectau nivelul nostru de cunostinte.Eu m-am oprit atunci la acest examen,deoarece dorinta mea era sa devin invatatoare.Dupa cele trei luni de vacanta am si trecut in cealalta tabara,in fata unei clase.N-a fost usor.A trebuit sa invat continuu.N-a fost nici greu,deoarece cu fiecare generatie parca eram mai increzatoare ca pot face lucruri bune.
Banii erau ca si acum,mai putini la inceput,dar s-au "inmultit" cu timpul:).Niciodata nu sunt de ajuns,dar acest fapt n-ar trbui sa ne puna piedici.
Am lucrat si lucrez la tara.Este oare un impediment in a-ti face meseria cat de bine poti?NU!Te poti face remarcat oriunde daca muncesti.Fac exact ce mi-am dorit,numai ca actualele cerinte m-au "impins" sa termin si o facultate,poate va trebui sa-mi fac si un masterat.De ce e oare atat de necesar?Aici intervine cea mai mare prostie in invatamant!Tot felul de punctaje,numai daca ai toto felul de hartii.Aici s-a stricat treaba!Daca avem hartii toti suntem grozav.:(
Acum sa trec la copii mei.Imi place sa cred ca o sa le fie bine,dar undeva gresesc si eu(le-am oferit conditii normale zilelor de azi...calculator,telefon,internet,canale tv.),dar greseste si ei.Nu reusesc sa faca deosebirea intre cat si cum ar trebui folosite aceste bunuri.Sunt parintele care insist sa invete baietii mei,dar ma ingrijoreaza usurinta cu care trec peste unele lucruri majore,seriozitatea.Nu arunc vina pe nimeni,tocmai poentru ca sunt si parinte de adolescent si dascal,dar undeva trebuie insistat mai mult.Unde?!
Vezi ,Gina draga,tu poti sa te numesti printre parintii fericiti.Parintii mei la fel.Copiii fac ceea ce le place.
Oare copiii mei,nepotii tai vor mai avea aceasta sansa?
M-am tot gândit, Angi, la panica asta, care, fie vorba între noi, este chiar artificială.
ȘtergereLa urma urmei, cui îi pasă cu adevărat ce se va alege de viitor? Să fim serioși! Politicienii, cu ale lor, lumea cu ale ei, fiecare familie cu ale sale, fiecare individ cu viața lui.
Am devenit brusc, foarte categorică, pentru că nu mai suport minciuna.
Sunt multe comentarii pe care le-am șters, tot atât de multe, pe care nu le-am publicat.
Eu jignesc foarte rar.
Tot rar îmi ies din fire, dar când se întâmplă, nu prea trebuie să-mi stea dușmanul în preajmă.
Să mă scuzi, dragă Angi, este un tip, care, de ieri, nu se mai oprește.
Împrăștie injurii și insulte asupra tuturor celor care scriu aici.
Nu-l voi răspunde cum merită.
Îi spun doar să se privească în oglindă!
Multi ar trebui sa se priveasca prima data in oglinda,apoi sa vorbeasca,iar daca nu au ce spune,atunci sa taca!
ȘtergereZi frumoasa sa ai!
O zi frumoasă și ție, Angi!
ȘtergereMApN Comunicat nr. 126/ 09.07.2012
RăspundețiȘtergereAbsolvenţii colegiilor militare liceale au obţinut, la examenul de bacalaureat din acest an, rezultate foarte bune, promovabilitatea generală fiind de 98,5 la sută.
Astfel, din totalul de 272 de elevi de clasa a 12-a de la Colegiul Militar Liceal "Ştefan cel Mare" Câmpulung Moldovenesc, Colegiul Militar Liceal "Mihai Viteazul" din Alba Iulia şi Colegiul Militar Liceal "Dimitrie Cantemir" din Breaza, doar patru au fost respinşi.
Promovabilitatea la liceul din Câmpulung Moldovenesc a fost de 100 la sută, la Alba Iulia de 98,88 la sută, iar la Breaza de 96,74 la sută.
Elevii au susţinut examenele la Centre de examinare din localităţile Câmpulung Moldovenesc (Colegiul Silvic "Bucovina"), Alba Iulia (Colegiul "Horia Cloşca şi Crişan") şi Breaza (Liceul teoretic "Aurel Vlaicu"), în aceleaşi condiţii ca şi colegii lor din mediul civil.
Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, adresează în mod public felicitări, atât absolvenţilor colegiilor militare, cât şi corpului profesoral, apreciind faptul că învăţământul militar a menţinut la un nivel de excelenţă calitatea actului educaţional.
M-aș bucura dacă structurile noastre asociative ar face un gest simbolic și ar premia pe cei mai merituoși dintre acești tineri și, de ce nu, dintre dascălii acestora./// Aici nu este nici-o injuratura ! Cu toate astea pun pariu ca nu veti publica ! De ce???
Era de așteptat să se obțină asemenea rezultate: în colegiile militare sunt admiși elevi foarte bine pregătiți, pentru că și concurența este mare.
ȘtergereSunt comparabili cu aceia din colegiile civile, care au promovat bacalaureatul cu nota 10.
Programul lor de școală este atent supravegheat, duc o viață echilibrată, așa că notele de la bacalaureat sunt o reflectare a seriozității.
p.s. nu mă mai bombardați, vă rog, cu tot felul de comentarii, nu sunteți deloc străin de cele petrecute ieri.
Cezar e un exemplu elocvent pentru acesti absolventi. A ajuns tocmai locotenent-colonel si are blog unde scrie foarte frumos si corect. Bravo Cezare!
ȘtergereSuntețí un @Anonim cumsecade și răbdător, dacă ați citit tot ce se scrie pe aici, fără să înjurați sau să aruncați cu pietroaie și expresii neigienizate în profesorii, care tot adună bani în buzunarele lor neîncăpătoare.
ȘtergereSunt de acord cu dumneavoastră că adulții care se respectă și-i respectă și pe alții, la rândul lor, merită stima celor din jur.
Așa devin ei modele!
Mulțumesc frumos!
O realitate atât de tristă. Iar când mai văd şi politicienii "umflându-şi muşchii", cu atâta (in)competenţă.... Când de fapt această realitate este "rodul" strădaniilor lor demolatoare.
RăspundețiȘtergereAuzeam nişte tineri, într-o zi, spunând cu năduf că nu mai au pentru ce să înveţe, atâta timp cât societatea asta nu le oferă niciun viitor! Nimic şi...atât. Iar dacă au ajuns atât de apatici şi iresponsabili, oare cine-i de vină?
Sărut mâna, doamna Gina!
Tristă , dar , mai ales, confuză, dragă Alex!
ȘtergereDacă privim lucrurile și din altă perspectivă, ce viitor să li se ofere unora care nu fac nimic folositor?
Nici măcar pentru ei.
Asta aşa este! Este trist că nici măcar la binele propiru nu se gândesc. Iar cînd "idealul" în viaţă este să ajungă "jmecher" sau "piţipoancă", la ce bun chinul cu şcoala? S-au pierdut din greu adevăratele valori pe care ar fi trebuit să se ridice viitorul acestei ţări...
ȘtergereMare păcat...
Da, din nefericire, mulți tineri sunt debusolați.
ȘtergereVinovații? mulți- ei, familiile, școala, societatea.
Totuși, fiecare este propriul său responsabil.
Ca este greu pentru profesorii tineri este adevarat. Dar oare nu a fost asa mereu? La inceput de drum e anevoios..crezi ca poti mai mult, ca meriti mai mult...vrei un loc de munca aproape de casa, bani pentru o casa, pentru un copil...cand ai ales meseria ai stiut ca nu e cea mai bine platita...cand ai invatat, ai stiut ca nu e suficient sa fii primul....Sunt multe de spus...Pentru mine ramne cea mai faina meserie din care prin munca mi-am implinit visele materiale...atat cat s-a putut.Tinere profesore "anonim' te-as intreba daca ai fi pregatit sa predai la cel mai mare colegiu din orasul tau?
RăspundețiȘtergereSă sperăm că al nostru tânăr coleg va primi întrebarea ta ca un îndemn prietenesc!
ȘtergereMulțumesc , Elite!
Elite, predau si am predat ca suplinitor la cele mai mari licee/colege din Cluj si Timisoara. Nu mai sint demult la inceput de drum, de fapt cred ca mintenas am trecut de jumatatea drumului, nu mai sint tinar/a... Am predat inclusiv la Waldorf (care in Romania la nivel de gradinita e perfect dar mi se pare o prostie pentru clasa I-a --a XII-a, e pentru copiii handicapati, dar asta e o alta discutie). Peste tot am lasat usa deschisa, am facut din rahat zbici, din elevi de 1.20 la bac ,,am scos" elevi de 9.60, am avut olimpici internationali, nu am avut elev picat la materia mea. La concursurile de titularizare am avut mereu peste 9, am fost tot timpul in primele 3 locuri, as putea preda oriunde in lume, de fapt elevii repatriati ziceau ca sint printre singurii profesori care nu se deosebesc de cei din vest.
RăspundețiȘtergerePovestile astea cu banii, ca ai stiut cind ai ales meseria bla bla
sint minciuni. Cind am terminat facultatea am crezut ca au trecut vremurile cind pumnul era platit mai bine ca bisturiul, palma mai bine ca stiloul, pulanul mai bine decit creta... M-am inselat, am sperat barem ca o sa ma pot intretine din chenzina, din nou am gresit...
Pina la 50 de ani probabil voi trai ca intretinut/a, asta e soarta, ca vesnic suplinitor nu pot spera la sporul de merit...
E bine totusi ca doar cei din finante au spor de zimbet si cei din primarii spor de haine, asa eu nu trebe sa zimbesc nici sa ma imbrac in haine noi pentru ca elevii ,,n-are nevoie" de atmosfera relaxata la ora...
Am incercat recent sa intru in militie, un fel de ,,reconversie profesorala" dar ,,aia zice ca" la virsta mea in militie se iese la penzie nu se intra.
Am citit cu atenție.
ȘtergereSincer, cu mâna pe suflet, mă doare cruzimea realității din vorbele tale. Știi ce cred? că aici se trăiește, cumva, altfel decât la Cluj și Timișoara. Sau este o falsă impresie.
Ceva nu înțeleg- la câtă carte știi, cât de pregătit/ă ești, de ce nu reușești să te titularizezi? Nu sunt catedre?
Concurs se dă anual, așa-i?