dacă ai ascultat cascade

în munți- cu ochii închiși și obosit, rostogolindu-se în tine  căderile de apă și înmulțind zgomotul  până  dincolo de zare- ai fost aproape de acordurile de orgă ale facerii lumii.
Numai cascadele-și Shakespeare-îți dau  senzații de cosmogonie.
Din ele se ridică o muzică atât de brutal infinită, că, prins în mrejele ei, îți pare  a asista  din  veșnicie la începuturile fără de sfârșit ale lumii.
Și-ți pare rău să crezi că timpul  s-a urnit  de mult..
  Lacrimi și sfinți, pagina 180
EMIL CIORAN,
 8 aprilie 1911, Rășinari /20 iunie 1995,Paris