într-o doară

Prima filă  s-a scris , cumva, singură, în penultima zi a vacanței mari,   către clasa a X-a. Terminasem de citit Jurnalul Annei Frank.   Am ales  imediat mottoul.

Caietul cu margini roșii  mi-a devenit  confident. Îl purtam în geanta bej tot drumul dus- întors, internat- școală, fie ploaie, zăpadă, vânt sau cald.. Discret, îmi conferea un fel de grijă nemărturisită,  ceva imposibil de prins în cuvinte.

Într-o zi, cineva, un băiat dintr-o clasă paralelă, internist ca și mine, mi l-a furat. I-am surprins citind și hlizindu-se , ca fraierii, el și  vreo  doi colegi.

O să râzi, a fost o răfuială pe cinste, au primit ce meritau.

Mi-am recuperat jurnalul, fără împotrivire.//

Din când în când, mi-am risipit alte gânduri, prin alte caiete..

S-au tot adunat.

Mi-e tare drag de ele!

Ascund între pagini,  de  mărimi și culori diferite ,  atâtea întrebări,  bucurii, speranțe, incertitudini, încercări de răspunsuri.//

Blogul!

Sunt zile când  las fereastra larg deschisă,  culeg  verdele frunzei și  zburdălnicia  clipei, farmecul unui gând frumos.

 Și, dacă , din senin, vântul trântește fereastra, izbind-o   de perete, văd lumea prin perdea, verdele  pare mai puțin verde, guguștiucii răgușesc și ei, tot strigându-și bucuria..

p.s.cum o fi bine să ții fereastra?