sau ai mâini. Niciodată ambele. G.Cesbron.//
În urmă cu doi ani, de Ziua Americii, gândeam cam așa: America! America!
Este prea multă durere la noi, atât de multă, că astăzi, mulți își îndreaptă gândul, precum odinioară bunicii, către pământul făgăduinței.
Cuvântul America l-am auzit pentru prima oară de la bunicul. Aștepta mereu să vină americanii.
Mai apoi, în magazine, a apărut o pânză alb- incert, din care se făceau cearșafuri . Se numea america. N-am aflat niciodată de ce. N-am fost in America.Nici nu cred ca m-am gândit vreodată.
O știu de la orele de geografie și de istorie. Din cărți . Și din filme.
Am citit proză americană, de-a lungul anilor, de la Mark Twain si Jack London, la Hemingway, Faulkner, Steinbeck, Henry James.
Nu mi-am cumpărat încă volumul de poezie.//
Despre cum văd românii pământul făgăduinței, am aflat de la Romulus Rusan America ogarului cenușiu.
Și de la Octavian Paler Aventuri solitare.
„
Dacă nu sunt în stare să spun ce este Europa, cum să cred că aș putea înțelege America? N-aș vrea, totuși , să încep cu asta..Am învățat ,
sper, să mă feresc și de cei care se prăpădesc după tot ce este american și de cei care reproșează Americii că e” prea modernă .
…Mă voi duce să fac o baie.
Nu
am în fiecare zi șansa de a mă simți în pielea unui milionar care se
poate înviora înainte de micul dejun, într-o piscina cu apă albastră, ca
în filme.
...
New Yorkul este vitrina Americii.
Statuia Libertății se profilează pe
zgârie-norii din New York. Și e ceva hiperreal, excesiv, care mă
intimidează aici, mă provoacă, mă împinge să exersez, să privesc , din
această pivniță , New Yorkul ca pe un oraș în continuă fierbere,
incapabil să se relaxeze, grosolan și obscen, unde, cu excepția eroilor și a sfinților, e loc pentru oricine”.
Maestrul
își încheie aventura dedicată părinților lui, care n-au văzut niciodată
marea și au cunoscut doar aventura sacrificiului, cu o dorință-
aș
dori ca America să rămână în America, iar Europa să rămână”lumea
veche”, subliniind că americanii își trăiesc viața pur și simplu, astfel
că ei sunt măcar din acest punct de vedere, mai înțelepți decât noi.
Am căutat proverbe americane.
Și am găsit câteva - Nu suntem ceea ce vrem să fim ; nu suntem ceea ce vom fi , ci suntem ceea ce am fost.
Și am găsit câteva - Nu suntem ceea ce vrem să fim ; nu suntem ceea ce vom fi , ci suntem ceea ce am fost.
Bărbatul vânează femeia, până când ea îl prinde.
Închei cu spusele unui european:
Americanii și americanele . Ei se instalează în jurul unei mese; ele în jurul alteia- dar pentru a vorbi despre același lucru: despre bani. Ei, despre banii pe care îi câștigă , și cât, și cum; ele despre cei pe care îi cheltuiesc; și cât, și cum-G. Cesbron.//
Walt Whitman , traducere de Leon Levițçhi și Tudor Dorin
Ce s-a întâmplat între timp?( cu ei, cu noi..)Închei cu spusele unui european:
Americanii și americanele . Ei se instalează în jurul unei mese; ele în jurul alteia- dar pentru a vorbi despre același lucru: despre bani. Ei, despre banii pe care îi câștigă , și cât, și cum; ele despre cei pe care îi cheltuiesc; și cât, și cum-G. Cesbron.//
Walt Whitman , traducere de Leon Levițçhi și Tudor Dorin
Pe el îl cânt, omul simplu, omul independent,
Cu toate-acestea proclam cuvântul: Democratic, cuvântul: Mase.
Cânt omul material din creştet până-n tălpi,
Căci vrednic de muze nu numai chipul îi este, ori numai mintea, eu spun:
Făptura lui întreagă-i mult mai demnă,
Şi-o cânt: femeia şi bărbatul deopotrivă.
Şi uriaşa lor viaţă, pasionată, inimoasă, puternică,
Fericită, făcută pentru cele mai libere fapte, după legile Firii.
Omul Modern, pe el îl cânt.//
un dar, de peste Ocean!
și
plus
