miercuri, 4 iulie 2012

ai aripi

sau ai mâini. Niciodată ambele. G.Cesbron.//
În urmă cu doi ani,  de Ziua Americii, gândeam cam așa: America! America!

   Este prea multă durere la noi, atât de multă, că astăzi, mulți își îndreaptă gândul, precum odinioară bunicii,  către pământul făgăduinței.

  Cuvântul America l-am auzit pentru prima oară de la bunicul. Aștepta mereu să vină americanii.

Mai apoi, în magazine, a apărut o pânză alb- incert, din care se făceau cearșafuri . Se numea america. N-am aflat niciodată de ce. N-am fost in America.
 Nici nu cred ca m-am gândit vreodată.
O știu de la orele de geografie și de istorie. Din cărți . Și din filme.
Am citit proză americană, de-a lungul anilor, de la Mark Twain si Jack London, la Hemingway, Faulkner, Steinbeck, Henry James.

Nu mi-am cumpărat încă  volumul de poezie.//
Despre cum văd românii pământul făgăduinței, am aflat de la Romulus Rusan America ogarului cenușiu.
Și de la Octavian Paler Aventuri solitare. 
Dacă nu sunt în stare să spun ce este Europa, cum să cred că aș putea înțelege America? N-aș vrea, totuși , să încep cu asta..Am învățat , sper, să mă feresc și de cei care se prăpădesc după tot ce este american și de cei care reproșează Americii că e” prea modernă .
…Mă voi duce să fac o baie. 
Nu am în fiecare zi șansa de a mă simți în pielea unui milionar care se poate înviora înainte de micul dejun, într-o piscina cu apă albastră, ca în filme.
 ... New Yorkul este vitrina Americii. 
Statuia Libertății se profilează pe zgârie-norii din New York. Și e ceva hiperreal, excesiv, care mă intimidează aici, mă provoacă, mă împinge să exersez, să privesc , din această pivniță , New Yorkul ca pe un oraș în continuă fierbere, incapabil să se relaxeze, grosolan și obscen, unde, cu excepția eroilor și a sfinților, e loc pentru oricine”. 
Maestrul își încheie aventura dedicată părinților lui, care n-au văzut niciodată marea și au cunoscut doar aventura sacrificiului, cu o dorință- aș dori ca America să rămână în America, iar Europa să rămână”lumea veche”, subliniind că americanii își trăiesc viața pur și simplu, astfel că ei sunt măcar din acest punct de vedere, mai înțelepți decât noi. 
Am căutat proverbe americane.
Și am găsit câteva - Nu suntem ceea ce vrem să fim ; nu suntem ceea ce vom fi , ci suntem ceea ce am fost.
 
 Bărbatul vânează femeia, până când ea îl prinde.
Închei cu spusele unui european:
Americanii și americanele . Ei se instalează în jurul unei mese; ele în jurul alteia- dar pentru a vorbi despre același lucru: despre bani. Ei, despre banii pe care îi câștigă , și cât, și cum; ele despre cei pe care îi cheltuiesc; și cât, și cum-G. Cesbron.//




, traducere de Leon Levițçhi și Tudor Dorin
Pe el îl cânt, omul simplu, omul independent,
Cu toate-acestea proclam cuvântul: Democratic, cuvântul: Mase.
Cânt omul material din creştet până-n tălpi,
Căci vrednic de muze nu numai chipul îi este, ori numai mintea, eu spun:
Făptura lui întreagă-i mult mai demnă,
Şi-o cânt: femeia şi bărbatul deopotrivă.
Şi uriaşa lor viaţă, pasionată, inimoasă, puternică,
Fericită, făcută pentru cele mai libere fapte, după legile Firii.
Omul Modern, pe el îl cânt.//
Ce s-a întâmplat între timp?( cu ei, cu noi..)
un dar, de peste Ocean!
și
plus
 

28 de comentarii:

  1. Sa ai o zi buna!
    http://www.youtube.com/watch?v=H34sUemjuw4&feature=player_embedded

    L

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos, Luli!
      Și pentru limpezimea elegantă a muzicii, dar și pentru mesaj!

      Ștergere
  2. Gina,
    Libertatea e molipsitoare si da dependenta.
    L

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. „Mai întâi, fii liber!apoi cere libertatea.”
      F.Pessoa, Cartea neliniștirii

      Ștergere
  3. Pentru cine nu a fost acolo niciodată, cam așa este America, cel puțin cea sinceră:
    http://youtu.be/ZF1KRnkKNlc

    RăspundețiȘtergere
  4. La multi ani America!
    Jack London zici?...cred ca sunt un perfectionist si un revoltat cand vine vb de nedreptate multumita lecturii din adolescenta a romanelor si nuvelelor sale!M-au cucerit si marcat definitiv!
    Zi buna sa ai si tu,ei acum chiar te poti cinsti cu o inghetata
    pe acorduri americane:"Rapsodia albastra" de George Gershwin!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Rapsodia am ascultat-o cu mare plăcere!
      p.s.
      vezi că ai făcut, deja, două promisiuni, eu nu uit!

      Ștergere
    2. Minunat clipul selectat,exceptional!Am vrut sa-ti trimit ceva dar nu am gasit ceva artistic deosebit,netul merge astazi greu la mine ...mai bine de ce ai ales, mi-e si greu sa-mi imaginez.

      ps;cum sa uiti...de atata albastru!

      Ștergere
  5. America! America! Era un film. Cred ca grecesc. Sa nu uitam ca e doar un cuvant. Un cuvamt care le infierbanta mintile unora, care naste pasiuni, care... E, totusi, doar un cuvant. La multi ani America!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Un film chiar exceptional!!!L-am vazut in studentie si m-a bulversat...e o capodopera in lumea filmului.

      Ștergere
    2. Și totuși, nu este doar un cuvânt, este o mare și tulburătoare realitate.
      Că unii se rătăcesc iremediabil, atrași magnetic de mirajul făgăduinței , asta da, cred.
      La mulți ani pentru toți americanii!

      Ștergere
    3. Sa nu cadem in eroare! Daca America ar fi o pereche de pantofi cu un numar mai mic, i-ati purta pentru ca se numesc America?

      Ștergere
    4. Îmi păstrez opi9nia, dar caut, totdeauna, pantofii potriviți!

      Ștergere
  6. Am cunoscut ,in adolescenta,o fata cu chip de zeita asiatica,avand origini japoneze,care isi spunea cu mandrie ca e cetatean american.De atunci ma gandesc cat pot ei,americanii, sa fie de liberi in gandire!
    Acum,de cate ori e 4 iulie,ma gandesc la filmul"Nascut pe 4 iulie" cu Tom Cruise...
    La multi ani Americii,acel taram care fagaduieste ceva!
    Am ascultat cu placere muzica propusa.Nana Mouskouri mi-a facut piele de gaina,iargershwin ma poarta spre albastre zari.
    Seara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tocmai de asta, dragă Angi, ți l-am adus în dar!
      La mulți ani zeiței tale de abanos!

      Ștergere
  7. Buna seara, doamna Gina!
    Ca intotdeauna, am citit cu emotie cuvintele dumneavoastra si cu multa placere am ascultat si melodiile propuse de dumneavoastra.
    Credeti-ma, doamna Gina, eu nu as putea sa traiesc intr-o alta tara, fie ea si America. Sunt prea legata de locurile natale si de familia mea, incat, nu m-as putea instraina, pentru nimic in lume.
    O noapte linistita va doresc, doamna Gina! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ștef,
      Chiar te cred- este plăcut să te plimbi, să vezi oameni și locuri, dar adevărata liniște o afli doar acasă.

      Să fii iubită!

      Ștergere
  8. Acum, dupa ani buni, nu-mi mai pare rau ca am ajuns aici, chit ca aceasta alegere putin fortata de evnimentele din 1989 m-a impiedicat sa-mi implinesc visul vechi de fi trait in vestul Europei...

    Regret doar ca nu m-am nascut aici sau ca n-am fugit de "acolo" mult mai devreme, inca de pe vremesa cand abia invatm sa pasesc....


    Da, La Multi Ani, USA!!!!

    RăspundețiȘtergere
  9. Proverbele pe care le-ai citat mi-au mers la inima. Le voi pune si eu pe pagina mea de facebook.
    Gina, stii la ce ma gandesc adeseori in ultimul timp? Ca vine vremea scadentei si mi-au ramas nenumarate locuri nevazute in viata. Ma sperie cat de limitat traim, cat de ingraditi suntem, ce experienta saraca ducem cu noi.
    Putem citi mult, dar lectura inseamna sa vad ceva prin ochii altcuiva.
    America? Jumatate din neamul meu dinspre bunica e acolo. In adolescenta am suspinat dupa America, acum am devenit mai realista, stiu ca si acolo, ca si oriunde, sunt si bune si rele. Cert este ca n-o voi vedea cu adevarat niciodata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună dimineațá, Diana!
      Parcă nu-mi găsesc cuvintele, așa de tare m-ai emoționat. Mi-ai răscolit toate gândurile.
      Știi, am început să-mi doresc să văd lumea cam de prin clasa a X_A.
      Era la ora de geografie, când profesoara, o domnișoară cam costelivă, așa o vedeam atunci, trăiește și astăzi, și parcă este la fel, am văzut-o vara cealaltă, când a venit la revederea noastră, cum spuneam, dumneaei ne-a vorbit într-un fel anume despre Spania.
      Zicea: fetelor, când veți avea o fată , s-o botezați Anda- Luiza, de la Andaluzia.
      Sună foșnitor ca adierea vântului, mângâietor, ca firul ierbii.
      N-am uitat niciodată sclipirea din ochii femeii rămase mereu o fată neîmplinită.
      Au fost multe ore de geografie, când ea „înflorea „, vorbindu-ne despre locuri. Mai puțin despre oameni.
      Și am hotărât atunci să văd LUMEA.
      Și am văzut toate locurile pe care le aveam în minte și în suflet.
      I-am povestit, când am întâlnit-o.
      Ceva îmi reproșez- n-am întrebat-o dacă și dumneaei a ajuns cu piciorul în locurile unde a fost , poate, de mii de ori, cu gândul.
      Și a mai fost ceva.
      La franceză, aveam o profesoară absolut superbă. Îi spuneam „ franțuzica„. Toți băieții erau îndrăgostiți de ea.
      Am revăzut-o de câteva ori, ultima oară, acum două veri.
      De la ea, am aflat despre buchiniștii de pe Sena.
      I-am văzut „ la ei acasă„.
      Mi-am cumpărat o carte , într-o superbă după-amiază de august- Paul Verlaine, Poemes saturniens ( nu pot să scriu accentul).
      În dimineața asta , mi-ai creat , așa , un vis.
      Cred că se numește America.

      Să fii iubită! Și să calci cu piciorul toate locurile visate!
      p.s. atât de dor mi s-a făcut de frumusețea lumii, că o să fac, poate, o postare , din gândul meu.

      Ștergere
  10. Imi amintesc si eu ca in copilarie ii auzeam pe batrini spunand ca isi doresc sa vina americanii... Astazi au venit, eu cred ca prea tarziu...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dragă Marycix,
      Îmi vine în minte o vorbă- poate că nimic pe lume nu este întâmplător.
      Să fii mereu luminoasă!

      Ștergere
  11. Eram eu insami tulburata, poate de asta am reusit sa-ti transmit starea mea. Ma bucur ca ai reusit sa mergi unde ti-ai dorit, Gina. Eu nu am avut sansa aceasta din cauza unor imprejurari potrivnice. In liceu ma gandeam ca poate tarile straine nici nu exista, ca sunt doar imaginatia colectiva a unui popor ingradit. :)
    Exista locuri si oameni care poarta culori, energii din care nu voi sorbi niciodata, desi am visat si eu... Mi-a ramas in suflet un ideal: sa vad lumea alaturi de omul iubit, sa-l strang de mana de cate ori ceva frumos ne rasare inainte, sa ne bucuram impreuna.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei, da, dragă Diana,asta este o temă grea sau, altfel spus, nu le poți avea pe toate în același timp.
      Sau într-o ( singură) viață.

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.