iubire dincolo de viață

 Așteptam surpriza.

Era chiar lângă autocarul portughez al lui Enrique.  S-a prezentat zâmbitoare, Maria.

 Tânăra foarte simpatică, imbrăcată prea simplu pentru  gusturile  româncelor , preocupate  intens de numele firmelor   de  la care își cumpără hainele,  vorbea românește. Cu șșș-ul alunecând  nestingherit in mai toate cuvintele.

 Parcă și zăpușeala iberică a fost  mai blândă in preajma Mariei, care , ori de câte ori comitea, mai un dezacord, mai inghesuia femininul  unde nu-și avea rostul,  se scuza in chipul cel mai nostim cu putință.

Am fost  debutul ei de ghid vorbitor în  limba română.  

 Ce mi-a plăcut cel mai mult dintre toate poveștile brunetei portugheze  a fost   nu o legendă , cum eram tentată să cred , ci un adevăr istoric, cum m-a convins, cu mâna pe suflet, Maria.

Iubirea absolută, sfidând chiar și moartea,  dintre    regele Pedro și a frumoasa  lui , Ineș.

Iubăreț din fire, fiul lui  Alphoso al IV-lea  ( secolul 14), s-a căsătorit, fără să se fi indrăgostit, cu prințesa Constancia, o femeie plăpândă , deloc atrăgătoare. Din motive pe care doar  cei cu sânge albastru le respectă.

In preajma ei, se afla mai mereu, Ineș de Castro, domnișoara de onoare a reginei. Delicată,  frumoasă, distinsă.  Mai tânără cu doi ani decăt fosta ei prietenă, regina.

Pedro  s-a indrăgostit. 

Atât de tare, că ori de câte ori se despărțea de Ines, simțea că i se smulge inima din piept. S-au iubit in taină , ani mulți. Pedro și-a  respectat indatoririle de urmaș la tron, rămânând alături de Constancia, care i-a dăruit doi copii. Suferindă fiind, regina-mamă  n-a putut supraviețui  celei de-a doua nașteri.

 Deși liber, Pedro  nu se putea căsători cu femeia  adorată, pentru că  familiile lor se dușmăneau, iar Ines era doar o domnișoară de onoare. Regele nu putea accepta ca urmașul său la tron să se căsătorească cu o femeie fără rang.

Cei doi s-au căsătorit, insă,  in taină. Când regele Alphonso a aflat, a exilat-o pe Ineș  la  Coimbra, in mănăstirea Santa Clara.

Pedro era disperat. După indelungi căutări, a  descoperit-o.    Iubirea   lor a fost mai puternică.

 Au avut doi copii, pe care  care bătrânul rege nu i-a acceptat niciodată.  El o ura de moarte pe Ineș. De aceea, a plătit trei ucigași , care au asasinat-o pe tănăra mamă.

In scurtă vreme, Alphonso s-a stins.

Ajuns rege, Pedro  și- trimis oameni in toate colțurile regatului să-i descopere pe asasini. Doar doi  dintre ei au fost prinși. Regele insuși le-a scos inimile de vii și le-a mâncat.
De atunci, i s-a spus Pedro I, justițiarul cel crud.

Trecuseră doi ani de la moartea iubitei sale, Ineș.

A cerut ca ea să fie dezgropată, a inveștmântat-o in haine regești, pe cap i-a pus coroana și a așezat-o pe tron.

 Timp de mai multe zile, tot poporul a trecut prin fața  jilțului aurit, si a sărutat mâna reginei moarte.

 La Alcobasa, am văzut urmele trecerii prin lumea asta  ale celor doi indrăgostiți-  două sicrie albe,  al regelui și al reginei- așezate de o parte și de alta a părții superioare din  catedrală.   Mărturie peste secole  a iubirii absolute.

Sub mormânul lui Pedro este sculptat un câine uriaș, iar sicriul se sprijină pe trupuri cu  figuri  ingrozitoare , jumătate om- jumătate animal, sugerând , cumva, că și a domni  prin supunere este , până la urmă, ceva  trecător, cum toate pe lumea asta sunt..

Străjuit  de ingeri, care incearcă să o inalțe, poate ca femeie, poate ca suflet, cine mai știe.. și de un câine micuț, sicriul lui Ineș poartă blazonul regal, ca semn al respectului  nestins pe care Pedro i l-a purtat  .

La numai două seri după vizita in catedrală Alcobasa, am ascultat, in Lisabona, intr-un decor special , pe  acorduri sublime de muzică fado,  balada celor doi indrăgostiți , uniți, pentru eternitate.