povești adevărate pentru prieteni
Ee, asta este altă poveste...
Voce groasă, simpatic,poate că fuma, asta nu-mi amintesc; în pauzele dintre cursuri și seminar, noi, studenții din grupa a III,multe fete și doar vreo câțiva băieți, ascultam
poantele lui savuroase.
poantele lui savuroase.
Goguță s-a stins....păstrez o imagine cu noi, tinerii de odinioară.
Și retorica lui întrebare rostită într-o toamnă, pe holul Inspectoratului Școlar Județean, când studenții de odinioară erau oameni la casele lor,profesori cu experiență serioasă, deja.
În facultate,aproape doi ani, am fost „leader”.
După mărițiș,ușor, ușor, lucrurile s-au schimbat .
Și familiei.
Și examenelor( multe și grele au fost).
Când am învins, nu- mi doream decât să-mi fac meseria.
Cum știu, cât pot de bine.
Nu am fost perfectă, nu să poți fi perceput la fel, ca profesor/ diriginte,pentru sute de copii,ei înșiși diferiți, oricum ai putea privi lucrurile.
În privința ierarhiei să-i zicem, am rămas la nivelul de „șefă de catedră„ și de „Cerc pedagogic.”
Sunt o fire ambițioasă, dar nu mi-am dorit să conduc o școală. Din multe motive.
Nu le voi enumera, a fost decizia mea.
(Dacă ar fi să ne gândim la ”Pricipiul lui Peter”, nu-i așa?)
Și cred că ar mai fi ceva.am gândit că, administrativ, or fi alții mai pregătiți decât mine.
O fi fost bine, n-o fi fost...fostul meu coleg de grupă ,Goguță, usese nedumerit.
Astăzi, când am citit zeci de consemnări despre întâmplările recente petrecute la nivelul cel mai înalt al țării, aș zice că dacă tot ai posibilitatea, ca votant, să spui ” da” sau ”nu„, trebuie să cântărești bine, atent, lucrurile.
Îmi vine în minte o întâmplare de la școală.
Eram șefa ( ce cuvânt greu!) Comisiei diriginților, la clasele a VII-a și a VIII-a.
O activitate specială, FĂRĂ elevi.
Cu ei, noi, diriginții, lucraserăm în săptămânile trecute.
Acum, căutam modalități de îmbunătățire a stării de lucruri.
Participa și cineva cu „funcție de conducere în școală„.
În finalul respectivei activități, a trebuit să vorbească.
Zice.
”A fost o lecție interesantă, la care elevii au răspuns bine, și-au însușit cunoștințele predate...”
S-a lăsat o liniște totală.
Inutil să repet că acolo erau doar profesori- diriginți.
Așa cum se întâmplă pe fb, din când în când, pe pagină, îmi apar imagini din anii trecuți.
Astăzi, am revăzut, odată cu niște fotografii foarte dragi sufletului mei, un crâmpei de viață, eu, în Londra, invitată de unul dintre fiii mei:
la muzeul figurilor de ceară al lui „Madame Tussauds„.
Ar fi mult de povestit, de reflectat..doar dacă vei vizita muzeul, vei putea înțelege cât de măruntă ființă este, la urma urmei, omul.
La concertul lui André Rieu,organizat pe un stadion uriaș,am văzut, pentru prima oară în viață, o mulțime uluitoare de oameni fericiți laolaltă.
Englezi, dansând fără să fie foarte atenți în alegerea partenerilor de dans.
Am revăzut, cu mintea și cu sufletul,imagini care la vremea aceea depășeau toate așteptările mele ( nici în cel mai frumos vis nu credeam că poate fi posibil:
am văzut/ ascultat ”Orchestra Filarmonicii din Londra,.
De patru ori, la distanță de câte 2/3 ani, am mers, la „Royal Opera House”.
” „La bohème” , Faust”,„Parsifal,, ”Semiramide”.
Cu mult dincolo de miezul unei nopți reci și ploioase, aveam să ne vedem cu Doamna Angela Gheorghiu, cu care, bineînțeles, că am făcut o poză,
În aceeași seară, în ”„Faust”, îl văzusem și pe marele dispărut din lumea asta, Dmitri Hvorostovsky.
Vorbeam despre ce și cât poate face omul, ca om, ca profesionist, într-o viață, poate despre ambiție sau ambiții, aspirații, dorințe.
Ești om, cu limite.
Poate că poți dărui mult și multe altora,.
Dar dacă doar crezi și nu poți?
Se apropie iarna.
Poate că totul, fie chiar pentru scurtă vreme, ar putea fi alb.
