pe Argeș în gios

Pe un mal frumos,
Negru-voda trece
Cu tovarăși zece:
Nouă meșteri mari,
Calfe și zidari
Si Manoli - zece,
Care-i și întrece.
Merg cu toți pe cale
Să aleagă-n vale
Loc de monastire
Și de pomenire.....//

Toamna se răsfață în mii de nuanțe. 

 Raze lungi, în culoarea mierii mângâie coamele blânde ale dealurilor,  pădurile și-au îmbrăcat cel din urmă strai   foșnitor.
Panglică șerpuită,  drumul trece prin sate  curate,  grămezi de porumb, dovleci dolofani, ici-colo, meri  cu fețe bucălate  râd printre uluci  înalte.

Orășelul își arată  primele case,  multe flori,  purceluși de struguri, aninați în bolți.. 
Găsim ușor un loc de parcare, ne minunăm chiar, la Pitești  este  mai nimerit , indiferent din ce cartier  vii,  dacă ai de rezolvat ceva treburi prin centru,  să mergi pe jos.

O dată , chiar de două ori pe an, o  prietenă mă invită  să  ne  repezim, pentru câteva ceasuri ,  în cel mai liniștit loc argeșean.

Mândră,  naltă , albă, strălucitoare , mânăstirea Anei și a lui   Manole  se ridică  pe  culmea rotundă  a unei costișe.
Copaci, iarbă, flori, puțină lume, o veveriță jucăușă,   toate culorile firii !
O pace solemnă își toarce  nestingheritul curs.

  Îți poți asculta gândurile, atât de frumos  curge clipa!