„creștin bun m-am născut eu”

În cascadele istoriei noastre, din care,cândva, țâșneau izvoarele sacrificiului pentru credință și neam, eroii au devenit, cu timpul, simpli soldăței de plumb, străjeri în lădița cu jucării a istoriei. Peste ei, s-a așternut pojghița rece a uitării. Manualele de gimnaziu și de liceu nu au loc pentru martiri, altele fiindu-le prioritățile. Și dacă, pe la examene, absolvenților li se propune să închege câte un eseu despre eroism, patriotism, jertfă, aceștia rezolvă ușor problema, tehnica bine  cunoscută, în asemenea cazuri, fiind aberația. Da, așa o numesc copiii. Și, la urma urmei, asta și este, nu?
 Îmbrăcați elegant, cravata asortându-se la ceremonialul momentului, mai-marii zilei își amintesc de gloria înaintașilor doar  cu prilejul spectacolelor   din  campaniile electorale. 
Despre martirul-Domn, Constantin Brâncoveanu,( 15/26 august 1654/ 15/26 august 1714) vorbesc faptele, vorbesc locurile! Ele pătrund în casa sufletelor noastre prin fereastra observației, prin ușa spiritului treaz. 
Dacă ai vreme, mergi în Țara Făgărașului! 
Pe valea râului Sâmbăta, la

poalele munților, într-un peisaj blând ,ca o mângâiere, te vei întâlni cu spiritul celei mai profunde conștiințe a neamului- Mănăstirea Brâncoveanu dăinuie peste veacuri și peste

opreliști.
 Este ctitoria Domnitorului Constantin Brâncoveanu, care, în 1696, a zidit în piatră o mănăstire.

 "Mare-i Domnul Dumnezeu
Crestin bun m-am nãscut eu
Crestin bun a muri vreu.
Mare-i Domnul Dumnezeu
Crestin bun m-am nãscut eu
Crestin bun a muri vreu.
Taci, drãgutã, nu mai plânge
Cã-n piept inima-mi se frânge
Taci si mori în legea ta
Cã tu ceru-i cãpãta !"

Imbrohorul se-ncrunta
Gealatii se-nainta
Si spre blândul copilas
Dragul tatii fecioras

La pãmânt îl arunca
Si zilele-i ridica.
Brâncoveanu greu ofta
Si cu lacrimi cuvânta:
"Doamne, fie voia Ta !"
Apoi el se-ntuneca
Inima-i se despica
Pe copii se arunca
Îi bocea, îi sãruta
Si turbând, apoi striga:

"Alelei, tâlhari pãgâni
Alelei, feciori de câni,
Trei feciori eu am avut
Pe toti trei mi i-ati pierdut !
Dar-ar Domnul Dumnezeu
Sã fie pe gândul meu,
Sã vã stergeti pe pãmânt
Cum se sterg norii de vânt.
Sã n-aveti loc de-ngropat
Nici copii de sãrutat !"

Turcii crunt se oteleau
Si pe dânsul tãbãrau:
"Câini turbati, turci, liftã rea
De-ati mânca si carnea mea
Sã stiti c-a murit crestin
Brâncoveanu Constantin !

Sã stiti c-a murit crestin
Brâncoveanu Constantin !"

pe Argeș în gios

Pe un mal frumos,
Negru-voda trece
Cu tovarăși zece:
Nouă meșteri mari,
Calfe și zidari
Si Manoli - zece,
Care-i și întrece.
Merg cu toți pe cale
Să aleagă-n vale
Loc de monastire
Și de pomenire.....//

Toamna se răsfață în mii de nuanțe. 

 Raze lungi, în culoarea mierii mângâie coamele blânde ale dealurilor,  pădurile și-au îmbrăcat cel din urmă strai   foșnitor.
Panglică șerpuită,  drumul trece prin sate  curate,  grămezi de porumb, dovleci dolofani, ici-colo, meri  cu fețe bucălate  râd printre uluci  înalte.

Orășelul își arată  primele case,  multe flori,  purceluși de struguri, aninați în bolți.. 
Găsim ușor un loc de parcare, ne minunăm chiar, la Pitești  este  mai nimerit , indiferent din ce cartier  vii,  dacă ai de rezolvat ceva treburi prin centru,  să mergi pe jos.

O dată , chiar de două ori pe an, o  prietenă mă invită  să  ne  repezim, pentru câteva ceasuri ,  în cel mai liniștit loc argeșean.

Mândră,  naltă , albă, strălucitoare , mânăstirea Anei și a lui   Manole  se ridică  pe  culmea rotundă  a unei costișe.
Copaci, iarbă, flori, puțină lume, o veveriță jucăușă,   toate culorile firii !
O pace solemnă își toarce  nestingheritul curs.

  Îți poți asculta gândurile, atât de frumos  curge clipa!