A.J. Cronin, Gran Canaria.”, pagina 290.
I-am mângâiat de multe ori coperta în ultimii ani, am scotocit în minte, voiam să-mi amintesc acțiunea, primeam doar vagi semne, finalul, da, finalul este extraordinar:
„Inima i se strânse. Din nou se auzi un scârțâit în tăcerea casei-un scârțâit slab, ca de pași ușori prin vestibul. Nu e nimic, absolut nimic și totuși fața i se făcu albă ca varul. Inima zvâcni și se opri în loc. Nu se mai auzea niciun zgomot, însă în cameră plutea o undă de parfum distinct, îmbătător. Era parfumul florilor de frezia..., 294.
Ieri, când am primit imaginile din Gran Canaria, m-a cuprins așa, un fel de tristețe, gândindu-mă cât de necruțător este timpul care șterge din minte impresii pe care cândva le simțeai mai puternice decât orice.
De ce să uit? m-am toot întrebat. Este nedrept. O carte frumoasă ar trebui să-ți rămână în minte, ca într-o bibliotecă de suflet.
Și m-am culcat cu gândul că mâine, adică în dimineața asta, o să recitesc romanul lui Cronin.
Sunt atât de îngălbenite paginile, așa de uscate, că parcă s-ar rupe, atât de mărunt scrisul...
Și tot gândindu-mă că mai am două cărți care mă așteaptă, a apărut, nici eu nu știu cum, o idee - teatru radiofonic!
Am ascultat dramatizarea, cu cartea alături, pagină cu pagină!
Extraordinară experiență!
Atât de frumoasă!
Ca în copilărie!
” Harvey cită din memorie: Lasă-mă să plec de la toate acestea nu plângând, ci cântând ca o lebădă- e din Platon, Ismay. Apoi adăugă cu un zâmbet slab;Platon ăsta a fost un tip măreț, ar trebui să-l citești, tinere, dacă ai ceva timp liber.„
p.s. am mai multe imagini, dar acest domn, care se numește internet, zice că am adus prmulte fotografii. ea
