O biată ființă neajutorată și stângace stătea cu fruntea plecată și cu ochi rugători în fața unei minți înalte și profunde, puternice și superioare.”
Puține de tot sunt zilele în care nu citesc fie doar câteva pagini, dintr-o carte. Dintr-o carte pe care să o țin în mână, că acum există și posibilitatea de a citi cărți electronice, nu-i așa?
În mult prea tulburătoarea noapte, în care a ars Catedrala Notre- Dame din Paris , am scotocit în bibliotecă și am găsit extraordinarul roman al lui Victor Hugo” Notre-Dame de Paris„.
Cu a lui apocaliptică Notă introductivă.
Filele sunt îngălbenite de vreme, foșnesc la o cât de firavă atingere. Cartea a cumpărată în 27 aprilie 1971.
Și citită în săptămâna următoare.
Am răsfoit-o cu grijă, încercând să-mi amintesc pasaje și personaje, unele dintre ele s-au ivit limpezi, altele mi s-au părut total necunoscute, așa că mi-am propus să recitesc romanul.
Astăzi, dis-de-dimineață, am luat prima carte de pe măsuța din apropiere- cartea lui Victor Hugo.
În mult prea tulburătoarea noapte, în care a ars Catedrala Notre- Dame din Paris , am scotocit în bibliotecă și am găsit extraordinarul roman al lui Victor Hugo” Notre-Dame de Paris„.
Cu a lui apocaliptică Notă introductivă.
Filele sunt îngălbenite de vreme, foșnesc la o cât de firavă atingere. Cartea a cumpărată în 27 aprilie 1971.
Și citită în săptămâna următoare.
Am răsfoit-o cu grijă, încercând să-mi amintesc pasaje și personaje, unele dintre ele s-au ivit limpezi, altele mi s-au părut total necunoscute, așa că mi-am propus să recitesc romanul.
Nu oricum.
Pe îndelete.
Din fel și fel de motive, unele țin de faptul că în perioada asta , ca orice gospodină, a trebuit să-mi pregătesc casa de sărbători, să-mi întâmpin copiii cum se cuvine sau, pur și simplu, pentru că nu mi-am găsit starea potrivită.
Ieri, a fost sărbătorit CITITUL.
Din fel și fel de motive, unele țin de faptul că în perioada asta , ca orice gospodină, a trebuit să-mi pregătesc casa de sărbători, să-mi întâmpin copiii cum se cuvine sau, pur și simplu, pentru că nu mi-am găsit starea potrivită.
Ieri, a fost sărbătorit CITITUL.
Pentru că prea multe au fost treburile, am citit puțin de tot, aseară, târziu.
Astăzi, dis-de-dimineață, am luat prima carte de pe măsuța din apropiere- cartea lui Victor Hugo.
Am deschis-o la întâmplare., pagina194..
Dacă ai citit romanul sau dacă ai văzut doar filmul, trebuie să ți-l amintește pe înfricoșătorul Quasimodo..
În capitolul IV, „Câinele și stăpțnul său„ se spune „Exista totuși o ființă omenească pe care Quasimodo n-o cuprindea în răutatea și în ura lui față de ceilalți și pe care o iubea tot atât, dacă nu chiar mai mult decât își iubea catedrala. Ființa aceea era Claude Frollo„
În capitolul IV, „Câinele și stăpțnul său„ se spune „Exista totuși o ființă omenească pe care Quasimodo n-o cuprindea în răutatea și în ura lui față de ceilalți și pe care o iubea tot atât, dacă nu chiar mai mult decât își iubea catedrala. Ființa aceea era Claude Frollo„
(Acesta îl luase, îl adoptase, îl hrănise, îl învățase să vorbească, să scrie, să citească, apoi îl făcuse clopotar.)
”De aceea, recunoștința lui Quqasimodo era profundă, pasionată, nemărginită”...Pe cocoșat nu-l mai legau de lume decât două lucruri: Notre- Dame și Claude Frolla.„
Am citit capitolul cu un fel de tristă, dar adevărată voluptate, pentru că în paginile astea îngălbenite, am redescoperit fascinația RECUNOȘTINȚEI.
.Multe ar fi de spus , de comentat, de povestit.
Poate că ar trebui să deschidem larg ferestrele inimilor, spre a ne exprima recunoștința.
Către cineva.
Sau către mai mult de o ființă, forță, energie.
S-a adunat atâta rău în jurul nostru, este ceva ca un război fără săbii la vedere, ceva care macină . neobosit, totul.
Trânte verbale, cum nu ți-ai imagina...
. În Săptămâna Patimilor, într-o țară, în care cei mai mulți ne declarăm ortodocși..
Mă întorc la Quasimodo și la credința lui.
”Fără îndoială că se aflau în joc și dragostea filială și devotamentul față de stăpân, dar se mai afla, de asemenea, și fascinația exercitată de o minte omenească asupra unei alte minți.”
Și zice Victor Hugo, în încheierea capitolului -”vom spune deci că bietul Quasimodo îl iubea pe arhidiacon așa cum niciodată un câine, niciodată un cal, niciodată un elefant nu și-a iubit stăpânul„.
