despre cum să-ți porți în bagaj toată viața

 Învață să-ți alegi  gândurile, așa cum  zilnic îți alegi  hainele.

Aseară am văzut filmul, cartea am citit-o în 2008. 

 O carte frumoasă, scrisă de o persoană prietenoasă, ironică,  tristă și veselă,  așa cum sunt  femeile care își tot caută definiția.

http://www.filmetraduseonline.ro/2016/11/eat-pray-love-film-2010-mananca-roaga-te-iubeste-online-subtitrat.html

”Nu există durere mai mare

 decât amintirea zilelor de  bucurie în clipele de  nenorocire.„
Dante Aligheri

Prima țară pe care am reușit eu să o văd, după 89, în 2001, a fost Italia. 
Visam la însoritele-i țărmuri din anii de liceu, o doream cu tot sufletul! 
A fost o excursie, ca o poveste vie ! două săptămâni, de la nord la sudul peninsulei, câte locuri extraordinare am văzut!
 Ce comori de cultură și de frumusețe!
Să spun doar Capri, și Grotta Azzurra, și Napoli, și mișcătoare în verdele-i unic, Mediterana, și Roma noaptea, cu Fontana di Trevi. Și Colosseum scăldat în razele lunii. Și Florența, și Pisa, și Veneția!
Și Pompei.... orașul potopit de necruțătorul Vezuviu, măreț în impunătoarea- sălbăticie, dominând necuprinsul albastru, amintind cu groază de strivirea unei civilizații strălucite .
 Într-o  amiaza toridă, după ce am trecut pe sub umbra deasă a rodiului de la intrare, am văzut, mai mult cu ochii sufletului, o altă lume.
O lume carbonizată., peste care zeii revărsaseră  moarte și  foc.
Nu-mi păsa de căldura ca de cuptor încins, nici că grupul ar putea să se depărteze: m-am așezat undeva, într-un colț  de  amfiteatru, și m-am gândit la cât de trecătoare  sunt  toate ale   oamenilor, cât  de  fragilă este granița între a fi și ...neant.Tufe de leandru se strecurau  printre pietre negre.Verde și roz cătând către cer.
Ce paradox, cinci metri de lavă și cenușă au acoperit atunci  totul, vreme de 18 ore, ucigând viața vestitei metropole.
 Tot într-o zi neagră de 24 august.
Era în anul 79.
Italia, cât de tristă poți fi tu astăzi...

poveste de seara

Îmi vin în minte niște scene dintr-o carte a Renatei Mohrmann, despre inegalabila Ingrid Bergman-o ființă puternică, disciplinată, o mamă care a făcut greșeli grave, o femeie îndrăgostită și trădată de fiecare dată.
M-au impresionat lucrurile simple din viata ei, ținea enorm la ele, freca podelele, făcându-le să strălucească, pentru că iubea să se vadă prezența ei în cuibul iubit, gătea, cosea, luând-o mereu de la capăt.
Mai în glumă, mai în serios, le sugera fiicelor sale să nu iasă niciodată dintr-o cameră fără a lua ceva, orice lucru rătăcit- mereu este un lucru de pus la locul lui.//

Intr-o zi, am incercat sa-i prind portretul intr-o proza arhiscurta..

vezi sa nu arati prea fericita...

Categoria-PA=82 de cuvinte
Va place Brahms? Casablanca.

Celebra.
Deja.
Dupa lectura cartii Renatei Mohrmann, am descoperit femeia. 
Roma, oras deschis o daruieste , rapind-o de langa un sot posesiv, irezistibilului Rossellini.
Platoul de filmare intra in intimitatea cuplului vanat, rupand vraja transparenta.
Idolul se prabuseste sub bolovani.
Ea isi apartine.
El este gelos.
Fiecare vrea altceva.
El gaseste alt pat.
Ea vrea o inima.
Si un umar.
Pierde.
Celebritatea nu aduce fericirea.
Iubeste, sufera, construieste, sfideaza boala, arde, ascunde suferinta.
Se stinge.

66 de ani.
Ingrid Bergman a fost ea insasi.