Se afișează postările cu eticheta ajutoare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ajutoare. Afișați toate postările

miercuri, 15 februarie 2012

tăcerea

este strigătul cel mai puternic. Schopenhauer.

Îmi place să scriu. Cu toate astea, de vreo lună și mai bine, nu reușesc să duc la capăt un proiect.
Ador mersul pe jos, vreau să văd copacii, oamenii, cerul. De când cu zăpada asta, m-am cam lenevit.
Nu-mi place deloc politica, totuși, mă revolt, întreb, ascult, caut explicații pentru tot ce fac  cei care sunt plătiți pentru asta.

Într-un sat-Horea- au ajuns ajutoare pentru sinistrați- o bătrână a primit o pungă de mălai , un kg de zahăr, o conservă-alții au primit cu sacii..
Ne-a acoperit zăpada, parcă nu se mai termină..undeva, în adâncuri, iarba așteaptă să țâșnească.
 Cineva mi-a trimis niște imagini din Valea Nerei, le știai? Adevărat colț de rai!( citește aici)
Sunt sau nu sunt paradoxuri?
Mințile unora  au găsit  multe altele..
Ceea ce este important nu se vede cu ochii. Se vede doar cu inima.
Inima are rațiuni pe care rațiunea nu le are.
Tehnica ne apropie de cei mai îndepărtați și ne îndepărtează de cei mai apropiați. 
Cea mai bună improvizație este cea care a fost cel mai bine pregătită.
Dacă vrei  să fii ajutat , cere-o  cuiva care este ocupat, cel care nu face  nimic îți va spune că este ocupat.
Este și  o mică parabolă- într-o grămadă sunt   două milioane de  fire de nisip. Dacă îndepărtăm un fir, rămâne tot o grămadă ? Dacă luăm fir cu fir și mutăm alături, până la ultimul, când rămâne doar un singur fir de nisip, mai este o grămadă?//
tu ce  zici?


luni, 13 februarie 2012

mare ignorant trebuie să fie

 omul care dă răspuns la toate întrebările.Voltaire

Jurnaliști, cameramani, militari, jandarmi,  ambulanțe, peripeții, împotmoliri, blocaje în zonele pierdute printre nămeți..unii mai au putere să zâmbească.
 -camioane militare și particulare  pline,  în luptă cu viscolul , încercând să ajungă la timp în satele acoperite de  zăpadă-
pâine, ulei, mălai, zahăr,  salam, chibrituri, apă, conserve, detergenți,  lumânări, prosoape, paste, haine, apă, mănuși,  făină, pături,
biscuiți, săpun.
-astăzi a venit pâinea , a fost omor, omor, omor..
-unii spun că ajutoarele  nu vor ajunge la sinistrați, așa că, deși sunt bogați, nu dau o pâine.

-într-un sat înzăpezit, o pâine  costă cât zece.
-în unele  sate,  primul drum săpat în zăpadă se oprește la crâșmă.

- un  prefect  spune că la ei n-au fost deloc probleme cu deszăpezirea, a nins puțin, totuși i se cere demisia..
- cimitirele s-au rătăcit în alb.
-Axinte, Pribeagu, Galbenu, Rubla, Râmnicelu,  Adâncata, Boldu, Horia - până ieri, banale  semne convenționale pe hartă,  astăzi nume de referință.

- peste 6 km pe jos, prin viscol, cu saci  de alimente în spate, pentru a le duce celor din satul vecin. 
- în orașe, se circulă bară la bară.
-pentru încărcat două linii pe telefon mobil, într-o localitate din Vrancea,  te costă 5 lei( posesorul are generator)

-dacă mai stai, din puțin se face mare, spune un bătrân, dând la zăpadă.
 -stare de alertă?!
 -ca să-i sape un tunel prin zăpadă, de la poară până în casă, un vecin  i-a cerut unui bătrân 100 de lei.
-mare panică pe aeroportul din Craiova, în momentul decolării unui avion , lipsesc detaliile, lumea a sărit la timp( în zăpadă).
-mâine,  copiii din cele mai multe județe și din capitală nu vor merge la școală.( de ce vor fi mers astăzi??)
- multe drumuri închise. 
- coduri colorate intens.
-munți de zăpadă, ninge apăsat.
-20 de grade//
- într-un alt colț de lume, o VOCE, după ce a mângâiat  milioane de suflete, Tace.//
în realitate, cine  ești tu, omule?