semințele

 Dintr-o afacere modestă, moștenită de la tatăl lui, a creat un imperiu. Ajunsese în topul celor mai bogați oameni de afaceri.
Și succesul obosește. 
Ar fi cazul să-și caute un înlocuitor, i-a trecut prin gând. 

 S-a tot gândit. Avea patru fii . Și mulți directori  inventivi, pricepuți, dornici de succes. Cum să-și numească un înlocuitor?

 A decis să organizeze ceva. Ceva, mai special.

 Într-o dimineață, i-a convocat pe toți cei la care se gândise că l-ar putea înlocui, le-a ținut o cuvântare frumoasă, câțiva au lăcrimat, fiii și-au îmbrățișat tatăl bărbătește,  toți l-au asigurat că mai bun șef decât este  niciunul n-ar putea fi.

Omul  le-a mulțumit pentru încredere și devotament.
A scos dintr-un buzunar vreo douăsprezece pliculețe- câți membri număra consiliul director. 
Fiecare   a primit plicul , în care se afla o sămânță.
Da, o sămânță și instrucțiunile de folosire.
Ca să fie sigur că dorințele îi vor fi respectate,   le-a cerut să planteze sămânța unde va găsi fiecare de cuviință, să îngrijească planta  cum va ști mai bine, vreme de un an.

Fix peste un an, fiecare va veni cu planta proprie. 
Atunci se va decide în fața tuturor care va fi noul  șef al  companiei.

Zilnic , pe la colțuri , se iscau discuții despre plantele, care , deja răsăriseră.
Unele crescuseră mari, frumoase, atât de înalte, că nu mai aveau loc pe fereastră, spuneau posesorii. Cineva făcuse o încăpere specială pentru planta lui, care , la vreo zece luni,  era deja  un arbust.

George, un tip rușinos, foarte serios și simpatic, în felul lui, își frângea mâinile a deznădejde. 
Nu se putea da de gol-  ghiveciul lui era uscat. Degeaba a udat pământul, zadarnic  l-a dus la lumină. Din sămânța primită,  nu răsărea nimic. S-a sfătuit și cu  a lui consoartă, câte  n-au încercat, au schimbat pământul, a nu știu câta oară, la fel   glastra,  fereastra, au pus ghiveciul, pe rând, în camera fiecăruia.

 Nimic.

 În ziua când s-a  făcut anul,  șeful i-a chemat în salonul de protocol.

 Ce frumusețe de plante!!

 Unele cu flori- roșii, galbene, chiar violet, ce mai,  minunăție de plante!

 Ascuns undeva, în spate, George  era mai palid ca de obicei.
Nu sperase nicio clipă în avansare, acum se gândea că va fi concediat.

 Directorul l-a zărit. Cum să nu-l zărească?  lângă el, ghiveciul era gol. Singurul, din douăsprezece.
I-a făcut semn să se apropie. Livid, tânărul a înaintat, mai mult pe vârfuri, văzând cum își dădeau colegii coate.

Șeful a cerut să se facă liniște.

- De astăzi, George este înlocuitorul meu. Pentru totdeauna.

 Rumoare la început, întrebări după aceea, lumea toată era supărată, George era nedumerit. .

Ce crezi că se întâmplase?

p.s. Povestea are o  morală,  o spui?  

o fi bine, o fi rau..

Undeva, intr-un sat , uitat de lume, traia un om . Singura lui avere era un cal. Alb, puternic, frumos. Puteai trece pe sub el, fara sa-ti apleci capul.
Omul abia isi tinea zilele si familia. Isi iubea calul, asa cum isi iubea lumina ochilor.
Saracia crestea cu fiecare zi. Localnicii i-au cerut sa le vanda lor calul. I-au oferit multi bani.
Omul s-a gandit, s-a uitat la copiii flamanzi, s-a uitat si la calul sau, si a refuzat oferta. Cumparatorilor nu le venea sa creada. Si l-au intrebat de ce isi condamna familia la saracie si chiar la moarte. Scarpinandu-se in cap, omul a zis mai mult pentru sine o fi bine, o fi rau..
Si iarasi au venit alti cumparatori, oferindu-i si mai multi bani. Si omul a raspuns la fel.
Intr-o zi, cineva a lasat usa grajdului deschisa. Calul a fugit . Au venit satenii Ai vazut? Dumnezeu te-a pedepsit..trebuia sa-l vinzi, familia nu ti-ar fi murit de foame.
Omul a privit catre cer, zicand mai mult pentru sine o fi bine, o fi rau..si a intrat in casa.
Peste cateva zile, calul s-a intors. A adus inca trei cai salbatici. Omul i-a ingrijit, erau mari si puternici. Si toata lumea il pizmuia. Celor care il intrebau daca are un cal de vanzare, le raspundea ca nu se poate desparti de niciunul, o fi bine, o fi rau..
Intr-o zi, fiul lui a plecat undeva , in alt sat. Calare pe calul cel mai puternic. Undeva, pe o costisa, a cazut. Si-a rupt trei coaste.
Oamenii il invinuiau pe omul care nu si-a vandut calul si , uite, Dumnezeu l-a pedepsit. El asculta si, uitandu-se la cer, vorbea mai mult pentru sine, o fi bine, o fi rau…
Intr-o zi , a inceput razboiul. Toti flacaii din sat au primit chemare. Au plecat si nu s-au mai intors. Niciodata.
Feciorul ranit a fost lasat acasa. Oamenii il ocoleau, privindu-l chioras.
Batranul se uita la cer, intrebandu-se o fi bine, o fi rau…

Cunoaste cineva calea cea dreapta?

p.s. Povestioara am auzit-o de la un tanar teolog , in urma cu vreo zece zile, calul, de pripas, pe internet.

Le dau mai departe- o fi bine , o fi rau..