”Când patima nedreaptă se alină..”

Nu fac politică, nu aș putea  spune exact care sunt motivele.

 Ascult, văd, citesc, gândesc. 

 Grație meseriei, am  muncit mult cu copiii și i-am ascultat, de multe ori, pe părinții lor.

La școală, foștii mei elevi  învățau despre Vasile  Voiculescu, poet/ medic fără de  arginți, care a scris nu doar ”Ultimele sonete închipuite ale lui ale lui Shakespeare”, ci  a  lansat îndemnuri limpezi către „Munca atotbiruitoare„ ( poți să râzi, poți să ignori, e treaba ta). 

Mai deschid o paranteză:deunăzi, m-am întâlnit  cu mama unei foste eleve din ultima mea promoție. Doamna muncește 8 ore zilnic,  face cumpărături, gătește și-și găsește timp să scoată nepoțelul la plimbare.

 Știi ce mi-a spus? ”  Doamna dirigintă, mă îngrozesc tinerii ăștia,vor să fac bani oricum, cât mai repede, dacă se poate fără muncă”.

Înțelegi cum vine asta?

Grav, foarte  grav.

 De unde au învățat ” o astfel de „tehnică”?

 Eu pot deduce doar...  

Uită-te în jur: câtă agresivitate în tot. Dacă ai depășit  60 de ani, categoric ești  babă/ moș/tataie,  te caută moartea pe acasă...   cînd cobori  pe scara  blocului- ce sărut mâna, bună  ziua, aș!   mai degrabă te-ar răsturna. 

  În comerț, nu se rușinează  să-ți dea legume ofilite, fructe expirate., că  s-au mărit pensiile, pentru a  căror  plată muncesc ei;ambalaje  de  suc/  ciocolată/ țigări aruncate la doi pași de coșul pentru gunoi.

Să zicem că există și  lume decentă, pentru că există!

Ea, lumea asta  cu principii, onoare,grijă, compasiune, înțelegere, are o foarte mare responsabilitate.

   Trebuie să  lupte pentru viața ei apărându-se de vrajbă, dar să și facă, atent,educație celuilalt segment cetățenesc.

Ne aflăm într-o perioadă foarte dificilă. 

 Generații anterioare  nouă au traversat  vremuri, poate, și mai grele.

   Au  răzbit.

   Ne trebuie, cred, demnitate, forță, curaj și multă muncă!

Luna mai  este luna florilor.

 Florile, prin ele însele, exprimă biruința!💖

nu doar despre școală

”Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!„

Undeva, în buricul  capitalei, într-un colegiu important, s-a petrecut ceva  care a stârnit avalanșa. Ca de obicei, după ce piatra a fost aruncată, apar  discuții. Dacă  rostul lor ar fi  bun,adică  dacă  părțile implicate și noi, spectatorii, am învăța ce se face și ce nu trebuie să se facă NICIODATĂ la școală, și cu ființa umană, în general, poate că n-ar fi rău.

 Mie mi se pare, însă, că, deși „cunoscătorii„ au sărit  imediat în apărarea DEMNITĂȚII,  chestiunea devine tot mai  urâtă.

Să ne înțelegem: din respectiva situație, fie ea comică/întâmplătoare/obișnuită, declanșată de către un adult sau de către niște tineri  înzestrați cu un umor care  face să ți se cam oprească  râsul în  gât, lumea  este tot mai  divizată, tinerii îi apostrofează pe adulți, adulții se suspectează între ei. Și nu sunt  niște adulți oarecare, sunt profesori.

 Ba mai mult, urmează o anchetă, care  să stabilească...ce să stabilească?

Am citit  cam tot ce s-a scris despre respectiva  situație.

 Am  servit școala  aproape patru decenii, am lucrat cu tot felul de elevi: harnici, iubitori și plini de respect pentru Școală și pentru învățătură, leneși, „împinși de la spate„, olimpici, copii cu  serioase deficiențe în actul învățării, copii din cartiere țigănești, dar și din cartiere  rezidențiale, copii ai căror părinți erau analfabeți, dar și cu fii ai unor personaje  importante.

 Nu am fost o profesoară perfectă. Dar nu am fost o profesoară oarecare.

 Nu am avut tot timpul  cântarul în poșetă, dar nu am acordat note  sub presiunea  cuiva.

M-am străduit, ca prin exigență, să nu cumva, să umilesc.  

 Sigur că am fost supărată/revoltată/ dezamăgită  de multe ori. 

Mereu am luat-o de la capăt.

Nota pe care i-o acorzi unui copil  poate părea ceva nesemnificativ pentru unul,dar  poate fi ceva extrem de important pentru altul.

Tu, profesorul, nu poți, nu ai dreptul  să procedezi la întâmplare.

Notele se  acordă RITMIC,  ele ar trebui să fie un fel de oglindă a fiecărui copil, cu înaintări și popasuri, cu avansări și  semne de întrebare  etc.

 Sunt profesori, am cunoscut  destui   în cariera mea, care , până la sfârșitul trimestrului, nu trec nicio notă în catalog. Ei sunt ”spaima ”elevilor. Copilul și familia lui  nu știu la ce să se aștepte. 

Este corect, este moral,  din partea

dumneavoastră,domnule profesor eminent ?

  Ce vrei să demonstrezi prin asta? 

 Să te recunoască lumea, cum că tu ai pâinea și cuțitul?

 Sau că  un copil, indiferent de  situația lui : sufletească, de sănătate, familială, este silit  să înghită, pe nemestecate,  umorul  sadic al unor colegi, elevi de nota 10, la obiectul  preferat unora, insuportabil altora?

De aici  până la umilirea, cu sau fără voie, nu este decât un pas mic de tot.

Cineva, un adult, care  o fi  trăit  o traumă asemănătoare,în anii de școală, nu lasă lucrurile așa, le face publice. Ele se amplifică, nouă ne plac  mult  conflictele, ziariștii sar la gâtul  cui se nimerește, tineri și vârstnici se cred  cunoscători,  aspectele esențiale ale problemei  se pierd printre  rânduri, discuția ține o vreme, poate că se  dă vreo sancțiune” păi, da, totul este politic„ iar școala  șchioapătează mai departe.

 Tinerii aceia, glumeții, vor deveni adulți, vor fi și ei tătici, copiii lor, poate nu chiar toți, se vor târî în genunchi  pe o distanță mai lungă sau mai scurtă, pentru cine știe ce avantaj, în vreme ce  alți olimpici români  vor ajunge  la Harvard, Hamilton, Dickinson sau, oriunde în lume, unde oamenii  își folosesc  genunchii  pentru susținerea verticalității.

există oameni

pe care este suficient să-i cunoști spre a-i iubi, respecta, onora și admira, precum și alții de care fugim  și-i disprețuim  de îndată  ce-i cunoaștem.
Samuel Smiles- scriitor, jurnalist, om politic irlandez.//
Politica nu este deloc printre temele  mele  preferate.
Totuși, sunt întâmplări  care nu doar șochează.
  Rănesc, pentru  că trec cu tăvălugul peste Demnitate..
  După ce am citit  știrea  pe un blog,   nu mi-a venit să cred că poate fi adevărat.
 Când am găsit  articolul 
http://www.academiacatavencu.info/opinii/domnul-djuvara-%E2%80%A8a-facut-pe-el.html
am simțit ceva imposibil  de prins în cuvinte.//
M-am dus cu gândul la o însemnare veche. 
luni, 3 mai 2010 
mândria  celor tineri este legată de putere și frumusețe,  mândria celor bătrâni este  legată de discreție..
Priviri luminoase, figuri blânde, mîini obosite, odihnind pe creștetul câte unui nepoțel. 
La ora când mă întorceam de la școală, pentru că învățam  după- amiază, terminaseră treburile prin gospodărie. Se odihneau pe băncuța de lângă portiță..În grupuri de câte doi-trei. Sau cu  baba alături , mereu îmbujorată. 
Pe lângă răspunsul la salutul meu, adăugau o vorba bună. De laudă. Sau de încurajare.

Nu mai sunt.

Pe la porți, câte un câine plictisit. Nu se obosește nici să latre. Dormitează.//

La oraș, bătrânețea vine din vreme.//

Nu putea să treacă neobservat..

Înalt, îmbrăcat în costum impecabil, totdeauna potrivit cu anotimpul- pantaloni călcați la dungă , cravată, batista în buzunarul de sus, asortată în  nuanțele cravatei, domnu’ Rotaru era întâiul proprietar de pe scară.

Revizor contabil.

Purta un baston cu striații fine.

Într-o zi, un copil a făcut o glumă . Ceilalți au râs.

S-a oprit, i-a privit și, răspicat, fără vreo urmă de supărare, li s-a adresat- Ce sunteți voi astăzi am fost demult. Vă doresc să ajungeți să puteți spune la fel.  

Din ziua aceea , când vecinul nostru se întorcea din oraș, copiii se ridicau , din orice colț s-ar fi aflat, și salutau respectuos.//

Au crescut copiii.

Sunt părinți.

În unele apartamente  sunt trei generații. 

Pe bunici îi vezi , fie la coadă la farmacie să prindă medicamente compensate, fie ducând bidoanele cu apă de izvor..Chipuri brăzdate, degete mișcându-se neascultătoare, scăpând , adesea , cheia de la interfon.

Sau plasa .

Pentru ei, primăvara nu înseamnă mare lucru.

Doar că pot merge fără teama că ar aluneca pe gheață..//

 Încotro ne îndreptăm?

Cine nu vrea să greșească

 nu trebuie să  meargă la război. Cei care se mărginesc să-i critice doar pe ceilalți și să le scoată în evidență greșelile fac ei înșiși cea mai mare greșeală din lume.
 Ca să intri în tagma negustorilor de critici, nu se cere niciun fel de talent, niciun fel de sacrificiu, niciun fel de geniu, niciun fel de pregătire și nici măcar o fărâmă de ..caracter. Napoleon Bonaparte, lider politic și miliar al Franței.

  Se spune că ironia te face de temut, dar nu popular; ne silește, totuși, să ne facem un serios examen de conștiință.
Din nou,  în vizorul necruțător al francezilor. 
Suntem sortiți să fim ținta ironiei lor necruțătoare?
http://www.evz.ro/detalii/stiri/romanii-din-nou-tinta-ironiilor-la-un-radio-din-franta-capitanul-roman-de-fotbal-cersest-95.html
http://www.evz.ro/detalii/stiri/romani-arestati-in-franta-pentru-torturarea-unei-pensionare-fosta-bijutier-955452.html
Parcă și italienii  au devenit mai blânzi, după ce un copil român a impresionat lumea cu vocea lui de aur.
În capitala britanică, un român se bucură de admirația londonezilor. 

Suntem  noi mai răi decât alții? 

semințele

 Dintr-o afacere modestă, moștenită de la tatăl lui, a creat un imperiu. Ajunsese în topul celor mai bogați oameni de afaceri.
Și succesul obosește. 
Ar fi cazul să-și caute un înlocuitor, i-a trecut prin gând. 

 S-a tot gândit. Avea patru fii . Și mulți directori  inventivi, pricepuți, dornici de succes. Cum să-și numească un înlocuitor?

 A decis să organizeze ceva. Ceva, mai special.

 Într-o dimineață, i-a convocat pe toți cei la care se gândise că l-ar putea înlocui, le-a ținut o cuvântare frumoasă, câțiva au lăcrimat, fiii și-au îmbrățișat tatăl bărbătește,  toți l-au asigurat că mai bun șef decât este  niciunul n-ar putea fi.

Omul  le-a mulțumit pentru încredere și devotament.
A scos dintr-un buzunar vreo douăsprezece pliculețe- câți membri număra consiliul director. 
Fiecare   a primit plicul , în care se afla o sămânță.
Da, o sămânță și instrucțiunile de folosire.
Ca să fie sigur că dorințele îi vor fi respectate,   le-a cerut să planteze sămânța unde va găsi fiecare de cuviință, să îngrijească planta  cum va ști mai bine, vreme de un an.

Fix peste un an, fiecare va veni cu planta proprie. 
Atunci se va decide în fața tuturor care va fi noul  șef al  companiei.

Zilnic , pe la colțuri , se iscau discuții despre plantele, care , deja răsăriseră.
Unele crescuseră mari, frumoase, atât de înalte, că nu mai aveau loc pe fereastră, spuneau posesorii. Cineva făcuse o încăpere specială pentru planta lui, care , la vreo zece luni,  era deja  un arbust.

George, un tip rușinos, foarte serios și simpatic, în felul lui, își frângea mâinile a deznădejde. 
Nu se putea da de gol-  ghiveciul lui era uscat. Degeaba a udat pământul, zadarnic  l-a dus la lumină. Din sămânța primită,  nu răsărea nimic. S-a sfătuit și cu  a lui consoartă, câte  n-au încercat, au schimbat pământul, a nu știu câta oară, la fel   glastra,  fereastra, au pus ghiveciul, pe rând, în camera fiecăruia.

 Nimic.

 În ziua când s-a  făcut anul,  șeful i-a chemat în salonul de protocol.

 Ce frumusețe de plante!!

 Unele cu flori- roșii, galbene, chiar violet, ce mai,  minunăție de plante!

 Ascuns undeva, în spate, George  era mai palid ca de obicei.
Nu sperase nicio clipă în avansare, acum se gândea că va fi concediat.

 Directorul l-a zărit. Cum să nu-l zărească?  lângă el, ghiveciul era gol. Singurul, din douăsprezece.
I-a făcut semn să se apropie. Livid, tânărul a înaintat, mai mult pe vârfuri, văzând cum își dădeau colegii coate.

Șeful a cerut să se facă liniște.

- De astăzi, George este înlocuitorul meu. Pentru totdeauna.

 Rumoare la început, întrebări după aceea, lumea toată era supărată, George era nedumerit. .

Ce crezi că se întâmplase?

p.s. Povestea are o  morală,  o spui?  

a avea un ideal

   înseamnă a avea o oglindă- Nichita Stănescu

Au curs valuri de vorbe. 

S-a scris și s-a tot vorbit, de dimineață , până seara târziu,  la noi și prin presa străină,  despre necazul tinerilor respinși la sesiunea de bacalaureat din acest an.

Cum era și firesc, discuțiile s-au mutat și la celălalt capăt al listei.

Invitată aseară, într-o emisiune televizată, Luminița Maxim,  o tânără din Gârbovi, Ialomița, absolventă a Colegiului Mihai Viteazu, din capitală, cu media 9, 83, admisă la câteva facultăți din  Marea Britanie și din Germania, și-a exprimat prin vorbe simple convingerile-  Eu vreau să fac exact ce-mi place. Exact ce îmi place mie, matematică şi aeronautică, nu sunt plătite în România. Aeronautică pentru nu prea se construiesc avioane la noi şi matematică pentru că profesorii sunt foarte prost plătiţi.  Nu cred că mi-ar plăcea să urmez automatica, aşa cum aş fi obligată aici, doar ca să am un salariu destul bun. Nu cred că e cineva împlinit prin bani. Cred că e împlinit făcând ceea ce îi place, să facă cu pasiune. Cred că asta e problema în România. Lumea merge la serviciu doar ca să aibă bani.

Am trăit cu mare   admirație momentul- un copil modest le-a  servit adulților din  studio  o lecție de  rigoare/demnitate/disciplină/ echilibru/ cunoaștere  clară a  a realității  românești. 
Jurnaliști , oameni politici și de artă, care, deși se adunaseră pentru a discuta o problemă extrem de serioasă, nu și-au uitat obiceiul de a-și încrucișa  săbiile în cuvinte țipătoare în fața lumii, amintind obsesiv  cuvintele bani, sărăcie, dezorientare.

Ascultând-o  pe fata încrezătoare în   propriile-i convingeri, mi-am reamintit o poveste frumoasă.//

 Într-o dimineață cețoasă, un modest fermier scoțian,aflat la muncă,  aude strigăte de ajutor. Își abandonează rapid lucrul  și, fără să se gândească la pericol, smulge cu greu, trupul unui copil,   din nămolul mlaștinii, în care și-ar fi găsit cea mai  îngrozitoare moarte.

Îl duce în locuința lui săracă, îl îngrijește și-l conduce acasă.

 A doua zi, în fața casei , se oprește o trăsură luxoasă, din care coboară un   bărbat elegant.

- Am venit să te plătesc, pentru că mi-ai salvat fiul din ghearele morții!

-Nu, domnule, nu pot să primesc bani pentru ceea ce am făcut. Așa am simțit că trebuie să fac.

În ușa deschisă a casei, apare chipul fiului fermierului.

-Dă-mi voie să fac și eu un gest pentru tine- lasă-mă  să –i ofer fiului tău aceeași educație pe care o va primi fiul meu. Sunt convins că vei fi mândru de el!

 Fiul fermierului a urmat cursurile Școlii de Medicină-St. Mary,s Hospital Scool din Londra.

Este vorba despre sir Alexander Fleming, inventatorul penicilinei.( i-am văzut statuia în centrul Madridului)

 După niște ani, prietenul lui,  copilul scăpat odinioară din tentaculele mlaștinei, s-a îmbolnăvit de pneumonie.
  Amenințat pentru a doua oară de moarte, tânărul a fost salvat  de    penicilină  . 
El se numea Randolph Churchill,  fiul lordului  Winston  Churcill.//

Dacă am privi povestea de mai sus  ca o fabulă, ar trebui să găsim învățătura.

p.s.ce morală  s-ar potrivi?

sclipici

Mă uit rar la televizor.

N-am rezistat să-l dau jos și să pun în locul lui un teanc de cărți necitite, cum spune cineva că a reușit să scape de indispoziția pe care ți-o provoci, de bunăvoie și nesilit de nimeni, din momentul în care începi să folosești telecomanda.  

 Aseară, , absolut din întâmplare, mă rog, hai să zic, tot căutând  pe ici pe colo, am ajuns la 10 pentru România.

Au fost câteva momente emoționante. Am aflat de existența unor   persoane  care merită deplină  admirație.

 Suntem contemporani cu mulți Oameni dedicați semenilor  , talentați, harnici, inteligenți, inspirați, comunicativi, modești, care au făcut cariere strălucite!
În slujba omenirii!

Există suferință , pe care unii Oameni o suportă stoic, fără să cerșească.

Trăiesc demn, purtându-și crucea.//

Nu pot să nu remarc faptul că am văzut și lucruri total nepotrivite cu ținuta momentului și a locului .

Absolut penibile..

Trec peste cel în care o persoană de  sex feminin a venit să încaseze premiul președintelui țării.

Mă întreb câtă securitate poate fi în asemenea momente, într-o sală  cu atâta lume,  mai ales dacă  intrarea s-a făcut pe bază de invitații.//

Jalnică mi s-a părut prestația unui cuplu de actori, premiați a nu știu câta oară- doamna , cam prea sprințară,   domnul, cam obosit.

Nu știu cine o fi autorul texului cu găina , pe care l-au interpretat, dar m-am rușinat în locul  tuturor.

Unii refuză  să îmbătrânească frumos.

De la sublim la ridicol nu este decât un pas, spunea cineva. Mic de tot( s-a văzut aseară).