„creștin bun m-am născut eu”

În cascadele istoriei noastre, din care,cândva, țâșneau izvoarele sacrificiului pentru credință și neam, eroii au devenit, cu timpul, simpli soldăței de plumb, străjeri în lădița cu jucării a istoriei. Peste ei, s-a așternut pojghița rece a uitării. Manualele de gimnaziu și de liceu nu au loc pentru martiri, altele fiindu-le prioritățile. Și dacă, pe la examene, absolvenților li se propune să închege câte un eseu despre eroism, patriotism, jertfă, aceștia rezolvă ușor problema, tehnica bine  cunoscută, în asemenea cazuri, fiind aberația. Da, așa o numesc copiii. Și, la urma urmei, asta și este, nu?
 Îmbrăcați elegant, cravata asortându-se la ceremonialul momentului, mai-marii zilei își amintesc de gloria înaintașilor doar  cu prilejul spectacolelor   din  campaniile electorale. 
Despre martirul-Domn, Constantin Brâncoveanu,( 15/26 august 1654/ 15/26 august 1714) vorbesc faptele, vorbesc locurile! Ele pătrund în casa sufletelor noastre prin fereastra observației, prin ușa spiritului treaz. 
Dacă ai vreme, mergi în Țara Făgărașului! 
Pe valea râului Sâmbăta, la

poalele munților, într-un peisaj blând ,ca o mângâiere, te vei întâlni cu spiritul celei mai profunde conștiințe a neamului- Mănăstirea Brâncoveanu dăinuie peste veacuri și peste

opreliști.
 Este ctitoria Domnitorului Constantin Brâncoveanu, care, în 1696, a zidit în piatră o mănăstire.

 "Mare-i Domnul Dumnezeu
Crestin bun m-am nãscut eu
Crestin bun a muri vreu.
Mare-i Domnul Dumnezeu
Crestin bun m-am nãscut eu
Crestin bun a muri vreu.
Taci, drãgutã, nu mai plânge
Cã-n piept inima-mi se frânge
Taci si mori în legea ta
Cã tu ceru-i cãpãta !"

Imbrohorul se-ncrunta
Gealatii se-nainta
Si spre blândul copilas
Dragul tatii fecioras

La pãmânt îl arunca
Si zilele-i ridica.
Brâncoveanu greu ofta
Si cu lacrimi cuvânta:
"Doamne, fie voia Ta !"
Apoi el se-ntuneca
Inima-i se despica
Pe copii se arunca
Îi bocea, îi sãruta
Si turbând, apoi striga:

"Alelei, tâlhari pãgâni
Alelei, feciori de câni,
Trei feciori eu am avut
Pe toti trei mi i-ati pierdut !
Dar-ar Domnul Dumnezeu
Sã fie pe gândul meu,
Sã vã stergeti pe pãmânt
Cum se sterg norii de vânt.
Sã n-aveti loc de-ngropat
Nici copii de sãrutat !"

Turcii crunt se oteleau
Si pe dânsul tãbãrau:
"Câini turbati, turci, liftã rea
De-ati mânca si carnea mea
Sã stiti c-a murit crestin
Brâncoveanu Constantin !

Sã stiti c-a murit crestin
Brâncoveanu Constantin !"

semințele

 Dintr-o afacere modestă, moștenită de la tatăl lui, a creat un imperiu. Ajunsese în topul celor mai bogați oameni de afaceri.
Și succesul obosește. 
Ar fi cazul să-și caute un înlocuitor, i-a trecut prin gând. 

 S-a tot gândit. Avea patru fii . Și mulți directori  inventivi, pricepuți, dornici de succes. Cum să-și numească un înlocuitor?

 A decis să organizeze ceva. Ceva, mai special.

 Într-o dimineață, i-a convocat pe toți cei la care se gândise că l-ar putea înlocui, le-a ținut o cuvântare frumoasă, câțiva au lăcrimat, fiii și-au îmbrățișat tatăl bărbătește,  toți l-au asigurat că mai bun șef decât este  niciunul n-ar putea fi.

Omul  le-a mulțumit pentru încredere și devotament.
A scos dintr-un buzunar vreo douăsprezece pliculețe- câți membri număra consiliul director. 
Fiecare   a primit plicul , în care se afla o sămânță.
Da, o sămânță și instrucțiunile de folosire.
Ca să fie sigur că dorințele îi vor fi respectate,   le-a cerut să planteze sămânța unde va găsi fiecare de cuviință, să îngrijească planta  cum va ști mai bine, vreme de un an.

Fix peste un an, fiecare va veni cu planta proprie. 
Atunci se va decide în fața tuturor care va fi noul  șef al  companiei.

Zilnic , pe la colțuri , se iscau discuții despre plantele, care , deja răsăriseră.
Unele crescuseră mari, frumoase, atât de înalte, că nu mai aveau loc pe fereastră, spuneau posesorii. Cineva făcuse o încăpere specială pentru planta lui, care , la vreo zece luni,  era deja  un arbust.

George, un tip rușinos, foarte serios și simpatic, în felul lui, își frângea mâinile a deznădejde. 
Nu se putea da de gol-  ghiveciul lui era uscat. Degeaba a udat pământul, zadarnic  l-a dus la lumină. Din sămânța primită,  nu răsărea nimic. S-a sfătuit și cu  a lui consoartă, câte  n-au încercat, au schimbat pământul, a nu știu câta oară, la fel   glastra,  fereastra, au pus ghiveciul, pe rând, în camera fiecăruia.

 Nimic.

 În ziua când s-a  făcut anul,  șeful i-a chemat în salonul de protocol.

 Ce frumusețe de plante!!

 Unele cu flori- roșii, galbene, chiar violet, ce mai,  minunăție de plante!

 Ascuns undeva, în spate, George  era mai palid ca de obicei.
Nu sperase nicio clipă în avansare, acum se gândea că va fi concediat.

 Directorul l-a zărit. Cum să nu-l zărească?  lângă el, ghiveciul era gol. Singurul, din douăsprezece.
I-a făcut semn să se apropie. Livid, tânărul a înaintat, mai mult pe vârfuri, văzând cum își dădeau colegii coate.

Șeful a cerut să se facă liniște.

- De astăzi, George este înlocuitorul meu. Pentru totdeauna.

 Rumoare la început, întrebări după aceea, lumea toată era supărată, George era nedumerit. .

Ce crezi că se întâmplase?

p.s. Povestea are o  morală,  o spui?