A răsărit, așa,în drumul meu, semn aproape banal, și deodată, clings! într-un colț de suflet a sunat un clopoțel.
După ploaie, în fața porții noastre, pământul era moale, bețișorul scrijelea un fel de nostimă figură geometrică, două /trei pătrate, unul în continuarea celuilalt, alte două, unul lângă altul, alt pătrățel, atent construit, încă două, un cerc, aruncată din palmă,pietricica își caută loc.
Începe mersul atent, sari într-un picior, nu ai voie să atingi nicio linie,Viorica, prietena mea, are ochiul atent, vine și Vergi, avem ceva timp, jocul ne prinde, geometrie și zbor fără grabă, glasuri vesele, funde roșii în codițe aurii!
Pentru o clipă, timpul sare și el într-un picior, ce legi guvernează peste locuri și întâmplări, ce știm noi despre lucruri?
Ce mister le scoate din nebănuite ascunzișuri ?
Șotronul!
Joc, instinct,atenție, bucurie, răbdare,respectate nescrise legi de mișcare!
Ulița- scenă deschisă, noi- ființe grăbite, mereu alt rol, altă regie, timpul stăpân, timpul dușman, timpul prieten.
Ziua își spune povestea, lumea se duce și vine...
Șotronul, semn fără lege, poem din trecutul- prezent, cretă și cerc, joc de lumini, glas și senzații, tu și cu tine!
