din mers

                                                     O uliță ca oricare alta, dintr-un sat oarecare.
Pentru tine.
Pentru mine este ceva special. Cândva îi știam toate pietrele,  toate tăcerile, mersul drept,  praful gălbui, pârjolit de soarele verilor lungi, albul poleit de razele nopților cu lună.

 Este- puțin de tot  schimbată-   ulița copilăriei și a adolescenței mele.
O revăd, de fiecare dată, cu bătăi adânci de suflet!

 Mereu, din mersul mașinii.  Gardul  este altul, îi ascunde curtea mare,  căreia îi știu fiecare colțișor, chiar acum , după atâția ani, de când  altcineva îi deschide  ușile, ferestrele și tainele.
Este casa în care am crescut și unde fug, cu toate stolurile mele de gânduri, , ori de câte ori îmi este greu sau dor, deschid fereastra dinspre grădiniță,ascult vântul, simt parfumul vieții noastre tihnite .
Florile! lipseau  doar iarna..
De fapt, nu lipseau, pentru că mama uita deseori câteva fire de tufănele..răzbăteau printre straturi de zăpadă, vorbind în felul lor tainic despre trecerea vremii.

Școala - două clase mari, învățământ simultan- și astăzi ca și atunci, pași mărunți, emoții. dor!
Drumul meu se oprește la mormintele părinților.
Liliacul  și-a adunat în mugurași speranța unei primăveri   mai bune.

 

Cursul i-a fost ușor deviat. I-a rămas neschimbat susurul. Bătrânul  Argeș își   toarce povestea, printre  zăvoaie de salcâmi , sălcii și plopi.

Plouă mărunt. apăsător .Drumul trece printre sate cunoscute, taie câteva câmpuri, ajunge în șoseaua națională. Oricât de rece și ploioasă ar fi vremea, nu pot trece fără să arunc o privire în curtea liceului.
Pereții și-au  pus haine și ferestre moderne.  Undeva, înăuntrul câtorva săli de clase , pe coridoarele lungi, este o parte din adolescența mea!
Adun , în fugă , crâmpeie de dor, șterg o lacrimă și trec mai departe.
Vremea își toarnă mersul , în felul ei, mereu altul..
p.s. ai un alt acasă? unde îl păstrezi?