O uliță ca oricare alta, dintr-un sat oarecare.
Pentru tine.
Pentru mine este ceva special. Cândva îi știam toate pietrele, toate tăcerile, mersul drept, praful gălbui, pârjolit de soarele verilor lungi, albul poleit de razele nopților cu lună.
O revăd, de fiecare dată, cu bătăi adânci de suflet!
Este casa în care am crescut și unde fug, cu toate stolurile mele de gânduri, , ori de câte ori îmi este greu sau dor, deschid fereastra dinspre grădiniță,ascult vântul, simt parfumul vieții noastre tihnite .Florile! lipseau doar iarna..
De fapt, nu lipseau, pentru că mama uita deseori câteva fire de tufănele..răzbăteau printre straturi de zăpadă, vorbind în felul lor tainic despre trecerea vremii.
Școala - două clase mari, învățământ simultan- și astăzi ca și atunci, pași mărunți, emoții. dor!
Drumul meu se oprește la mormintele părinților.
Liliacul și-a adunat în mugurași speranța unei primăveri mai bune.
Pereții și-au pus haine și ferestre moderne. Undeva, înăuntrul câtorva săli de clase , pe coridoarele lungi, este o parte din adolescența mea!
Adun , în fugă , crâmpeie de dor, șterg o lacrimă și trec mai departe.
Vremea își toarnă mersul , în felul ei, mereu altul..
p.s. ai un alt acasă? unde îl păstrezi?
nostalgic si frumos, iar ptr mine cam rascolitor , n-am calcat de doi ani pe ulita casei parintesti ....:( uneori viata nu e asa cum o programam din rasputeri.
RăspundețiȘtergerePentru cei care inca mai aveti, la tara, o casa plina cu amintiri, n-o instrainati. Lasati-o acolo, sa va astepte vesnic cu dulci amintiri! Trasmite-ti dorul vostru si celor care va urmeaza. Nimic nu poate inlocui amintirile copilariei!
RăspundețiȘtergereAlm,
RăspundețiȘtergereNe risipim, ne adunăm, ne ia valul, vremea fuge ca nebuna..undeva , în suflete, rămânem copii. Acolo se adună zestrea noastră..nimeni nu ne-o poate lua!
Trebuie să te duci să revezi totul! Sigur toate sunt altfel..
O zi bună!
@Vasile,
RăspundețiȘtergereBine ai venit!
Credeam că doar femeile- copii au lacrimi în gene, când vorbesc și revăd copilăria adunată în albume transparente..
Știi ceva?
Când am citit prima oară poemul lui Grigore Vieru- Casa părintească nu se vinde, m-am simțit atât de vinovată, că mă temeam că mă voi îmbolnăvi. Sufletește, chiar s-a întâmplat.
Ar trebui să ne învețe cineva că orice pe lumea asta poate fi refăcut- copilăria adunată între pereții casei adevărate- primei case- sunt unici!
Acolo este un basm!
Și basmele ne țin în viață!
O zi frumoasă îți doresc!
Celalalt acasa al meu e apartamentul cu 3 camere in care a ramas mama. Nu mai aduce a nimic din ce a fost cel in care am crescut noi, la moartea tatei mama a refacut tot apartamentul, apoi s-a mutat si matusa acolo...doar biblioteca cu cartile multe pe care tata le-a citit de zeci de ori ii pastreaza amintirea. Mereu ma uit la ele cand ma duc "acasa" si imi trec mana peste ele, le iau si le rasfoiesc sau pe unele le citesc/recitesc. Mi-e drag cand stiu ca i-au fost dragi si lui, tatei...
RăspundețiȘtergerecam asta e acasa al meu Gina, am locuit acolo de la 9 ani pana am intrat la facultate si apoi vacantele pana am terminat-o. Ba chiar si un an inainte de a divorta si un an dupa...Doar peretii pastreaza amintirile astea.
O zi frumoasa sa ai.
frumoasa si emotionanta confesiune, Gina! de fiecare data cand povestesti de vremuri bune, vremuri de altadata, ceva in mine urla privind la ce-i acum in jur...
RăspundețiȘtergereeu am si nu am un "acasa". deocamdata e ceva destul de vag, crampeie adunate laolalta, dar neinchegate in ceva concret. nadajduiesc sa se intample asta cat de curand! dar, cine poate spune ce va mai veni?
Răscolitor! Abia acum m-a durut cu adevărat că nu pot spune mare lucru despre CASA părinţilor mei (viaţa ne-a purtat pe aripi...). Dar păstrez cu sfinţenie amintiri dragi, şi nu numai, despre casele bunicilor - locurile de petrece a vacanţelor/concediilor părinţilor, de-a lungul anilor...
RăspundețiȘtergereLocurile, casele au rămas, numai oamenii s-au ... grăbit să plece...
Despre versurile lui Vieru: "Casa părintească nu se vinde" - accentul cade pe continuitatea spirituală de casă ca şi cămin, de casă ca patrie... Cât despre "a vinde", i-aş căuta mai multe sensuri, nu neapărat cel propriu, şi vei vedea că, dacă te doare gestul tău şi ai simţit nevoia de a-l împărtăşi cu noi astăzi, nu "ţi-ai vândut" casa părintească!
O zi bună!
Hmmm... Am trăit în atâtea case până la vârsta asta că oriunde aş fi, dacă e Vasile şi pruncul cu mine, sunt acasă :)
RăspundețiȘtergereSalmi,
RăspundețiȘtergereVezi tu, tot ce este frumos cu adevărat, dar frumos , până la durere, rămâne învăluit în mister.
Și poate că așa este mai bine!
N-am trăi frumusețea în toată strălucirea ei de argint- mie îmi place mult mai mult argintul decât aurul- dacă s-ar arăta prea des la vedere.
Cred că și a plânge de dorul unui locșor este, paradoxal, bucurie.
Așa am simțit ieri..așa plâng și astăzi.
O seară frumoasă !
Ruxi,
RăspundețiȘtergereȘtiu, te simt de multă vreme, căutând frumusețea acelui dulce ” acasă„!
Trebuie să-i ai, trebuie!!Din tot sufletul, mult noroc!!
Danielle,
RăspundețiȘtergereSunt multe de spus- rămân la poezia amintită. Da, ” nu se vinde„ poate fi interpretat metaforic..așa simți tu, așa aș putea simți și eu, dacă n-aș fi trăit starea în toată complexitatea ei.
Uite, ia vers cu vers și-mi vei da dreptate..nu vreau să-mi provoc singură dureri, dar mă pot sancționa necruțător.Și n-o fac doar eu, o fac întâmplările.
Este mult de spus, este greu..Ce știu este că pot da altora învățătură despre semnimentul profund ce apare, se conturează, crește, crelte..între tu, copilul de ieri și casa, cuibul în care te-ai format.
Categoric, rădăcinile nu se pot tăia! Rămân, întâlnindu-se cu altele.
Așa se naște, cred ideea de „neam„.
O zi frumoasă!
Arcadia,
RăspundețiȘtergereTu vorbești- cred- despre un stil nou, modern, de a privi viața cu detașare. Așa se zice că este mult mai ușor să treci prin toate- fără să te legi puternic de lucruri..
Să fie la fel și în adâncuri??
Ce zici?
"Cândva îi știam toate pietrele, toate tăcerile, mersul drept, praful gălbui, pârjolit de soarele verilor lungi, albul poleit de razele nopților cu lună."
RăspundețiȘtergereÎntoarcerea în locul în care am copilărit, sub privirile pline de dragoste ale părinţilor, este de fiecare dată un moment cu totul deosebit. Suntem pătrunşi de nostalgie, de bucuria unor amintiri deosebite, chiar de păreri de rău, uneori. Pentru că nu ajungem ACOLO, de multe ori, atât de des precum ar trebui...
Gânduri bune, Gina... Şi o seară plăcută tuturor!
Cris,
RăspundețiȘtergereCred că acesta este sentimentul- ne cheamă vocea nerostită a sângelui, avem rădăcinile undeva, în locuri care ne-au dat tot ceea ce însemnăm.
Mulțumesc!
"ulița copilăriei și a adolescenței mele.
RăspundețiȘtergereO revăd, de fiecare dată, cu bătăi adânci de suflet!" asta mi-a răscolit amintiri.
cred că nimic nu mai poate fi aşa de frumos ca anii copilăriei.
desigur, şi celelalte perioade, numai că, doar atunci viaţa are inocenţă, mai apoi, aceasta dispare ca şi când nu ar fi existat niciodată.
da, cred că există 2 acasă: în copilărie şi în maturitate.
o seară frumoasă!
Ottilia
Te-am însotit cu atâta emotie, încât si sa respir mi-a fost teama. Plina de gingasie descrierea drumului prin satul natal...
RăspundețiȘtergereOttilia,
RăspundețiȘtergereCred că adevăratul nostru ” acasă „ este unic- în copilărie.
Celelalte sunt popasuri.
De fiecare dată, tot în copilărie ne întoarcem.
Ne regăsim matricea spirituală, imaginea purității nostre unice!
Eu așa simt.
O seară frumoasă îți doresc!
Carmen,
RăspundețiȘtergereAm avut două zile speciale, diferite, dar cu mare încărcătură emoțională!
Am simțit amintirile năpădindu-mă!
Îți mulțumesc pentru gândurile frumoase!
Frumos si emotionant periplu Gina!
RăspundețiȘtergereIrina,
RăspundețiȘtergereRecitind însemnările, retrăiesc clipele. Se adună în ele, ani, trăiri, evenimente.. vezi tu, n-am găsi prea ușor drumul înainte, dacă n-am duce dulcea povară a copilăriei în noi.
Cred că ea deschide toate porțile oricărui ”mâine”!
O zi frumoasă îți doresc!
Mostenirile in Romania sunt o problema; consatenii mei manifestau ostilitate imediat dupa '89, cand eu si fratii ne-am revendicat terenurile; cumva lasau impresia ca ei au pazit acolo in timp ce orasenii s-au distrat...
RăspundețiȘtergereAcum, parca si-ar dori sa vina cineva sa investeasca...; numai sa nu fie roman, deoarece acestia au furat...
@ Daurel,
RăspundețiȘtergerePoate că într=o zi, când voi putea să mă detașez de o anume stare de vinovăție, voi scrie despre tema asta.
Ce pot să spun este că o categorie de indivizi, care au cumpărat în acele vremuri incerte case și , în virtutea legii, și o suprafață de 250 m.p. ar fi voit să li se dea, fără nicio motivație legală suprafețe mult mai mari, în cazul meu, peste 3500 m.p.
Am încheiat cea mai obositoare etapă de până acum, din viața mea..
Multe amintiri se aduna pe o ulita,langa un gard sau in curtea unui liceu.
RăspundețiȘtergereMereu "acasa: va fi la Remetea.Si baietilor mei(celor 3;)) le e tare draga aceasta casa.Acolo simt ca ma umplu cu energie pozitiva.
Sincer,desi suntem trei frati, am hotarat inca de cand eram copii, ca nu vom vinde niciodta aceasta casa.
Deja ma vad impreuna cu sora mea,doua batranele,avand grija una de alta,iar mezinul facand glume pe seama noasta:).
Angi,
RăspundețiȘtergereM-ai înduioșat, sincer!
”Sincer,desi suntem trei frati, am hotarat inca de cand eram copii, ca nu vom vinde niciodta aceasta casa.
Deja ma vad impreuna cu sora mea,doua batranele,avand grija una de alta,iar mezinul facand glume pe seama noasta:”.
O zi frumoasă!