acasă, dar altfel...

Casele se  țin una de alta, în același joc bătrânesc, puține și-au păstrat portul străvechi, cu ferestre mari, mângâiate  de perdele  lucrate în casă, uși scârțâind  în povești, rătăcite prin vise. Cele  mai multe s-au prins în  vârtejul vieții moderne, termopane lipite în ziduri înguste, albul de var s-a topit în  culori cam confuze.  Tot mai rare căruțe, tot mai multe mașini! Mai multe femei sub broboade cernite, fete și băieți claxonând cu nerv depășirea,  câini hămesiți  adunați pe la porți.

- Ai auzit  de-ai lui Dură, aveau semințe  de-ale scumpe, se vând în valută, canabis, așa le zice, noi le spuneam  semințe de cânepă. Le dosiseră  și-n pod, și-n cămară, ba  chiar și  la rude. I-au săltat  pe toți într-o seară. Dar de-ăia ce-și zic ai lu Cârnu? Au spart conducta de gaz, s-au îmbogățit într-un an,  gata,  vreo trei sunt la  zdup, ăilalți se țin prin procese.../

În Primărie  este  cald și bine,  două birouri mari, vreo șase persoane, cu  ochii-n  hârțoage.

Ce să mai întorc vorba încolo și-ncoace?  banii se fură ușor,  un click și  tu ești  rău-platnicul.ce explicații? cine ești tu? cine sunt ei?

Ne-am născut pe aceleași meleaguri, poate că am avut aceiași  profesori, am călcat aceleași poteci.

Viața ne-a trimis  pe cărări diferite, unele drepte,  altele  pe coclauri.  Care pe unde...

Tu, ființa naivă, înfruntând
ploaia, vii să-i dai statului  dările.  Constați cu stupoare cum se  fură c-un click. Cu câtă nerușinare  ți se aruncă în față
alt adevăr”când o să aduceți chitanța de anul trecut, o  să vă scutim pe 2016..”

  Calculatorul, doar el, a fost vinovatul...

S-a dus naibii tot optimismul meu!//

 Plouă  mărunt, apăsat.Stropi reci,  ca de măzăriche, îmi   înțeapă  fața  și gândul.

Închid ochii. 
Vreau satul meu de poveste, cu oameni așezați, copii inimoși, bătrâni cumsecade!

Drumul spre  casă pare mai lung...

În matca lui, cu  șopot  grăbit,  Argeșul  își scrie  povestea.

( Sigur că acasă am găsit imediat actul!  Cum aș fi uitat  eu  să-i dau statului ce i se cuvine?)

din mers

                                                     O uliță ca oricare alta, dintr-un sat oarecare.
Pentru tine.
Pentru mine este ceva special. Cândva îi știam toate pietrele,  toate tăcerile, mersul drept,  praful gălbui, pârjolit de soarele verilor lungi, albul poleit de razele nopților cu lună.

 Este- puțin de tot  schimbată-   ulița copilăriei și a adolescenței mele.
O revăd, de fiecare dată, cu bătăi adânci de suflet!

 Mereu, din mersul mașinii.  Gardul  este altul, îi ascunde curtea mare,  căreia îi știu fiecare colțișor, chiar acum , după atâția ani, de când  altcineva îi deschide  ușile, ferestrele și tainele.
Este casa în care am crescut și unde fug, cu toate stolurile mele de gânduri, , ori de câte ori îmi este greu sau dor, deschid fereastra dinspre grădiniță,ascult vântul, simt parfumul vieții noastre tihnite .
Florile! lipseau  doar iarna..
De fapt, nu lipseau, pentru că mama uita deseori câteva fire de tufănele..răzbăteau printre straturi de zăpadă, vorbind în felul lor tainic despre trecerea vremii.

Școala - două clase mari, învățământ simultan- și astăzi ca și atunci, pași mărunți, emoții. dor!
Drumul meu se oprește la mormintele părinților.
Liliacul  și-a adunat în mugurași speranța unei primăveri   mai bune.

 

Cursul i-a fost ușor deviat. I-a rămas neschimbat susurul. Bătrânul  Argeș își   toarce povestea, printre  zăvoaie de salcâmi , sălcii și plopi.

Plouă mărunt. apăsător .Drumul trece printre sate cunoscute, taie câteva câmpuri, ajunge în șoseaua națională. Oricât de rece și ploioasă ar fi vremea, nu pot trece fără să arunc o privire în curtea liceului.
Pereții și-au  pus haine și ferestre moderne.  Undeva, înăuntrul câtorva săli de clase , pe coridoarele lungi, este o parte din adolescența mea!
Adun , în fugă , crâmpeie de dor, șterg o lacrimă și trec mai departe.
Vremea își toarnă mersul , în felul ei, mereu altul..
p.s. ai un alt acasă? unde îl păstrezi?