ca dintr-o fântână

Nu   despre credință aș vorbi. Nici în general, nici în ceea ce mă privește.
Este o chestiune intimă . 
Și profundă.

Ce pot spune , fără vreo undă vagă de exagerare, este că pentru nimic în lume  nu m-aș putea lipsi  de un anume  ritual al  Vinerii Patimilor.
 Îmi place  satul meu curat, lumea forfotă pe ulițe, fundițe roz,  șepcuțe noi, miros de zambile și de leuștean proaspăt, fumul de tămâie, liliac în mănunchi de muguri, protector mereu treaz  al criptelor părintești,   figuri  de ieri și de astăzi, nepoței, amintindu-și  de neamuri  plecate, aleile înguste, salutul  încet, tresăriri  pe cărări de iarbă crudă.
 Plânsul în surdină, tăciuni în oale de lut..

Și clopotul! 
Mângâie  blând în cadențe egale  lacrimi de dor, muguri deschiși, voci  înăbușite,  pâlpâiri  de lumină.
 Într-o adiere caldă.

Doi pași mai încolo, dincolo de  drum,  printre sălcii  bătrâne,  în matca lui  potolită, Argeșul își toarce eterna poveste.  //

 În biserica din mijlocul orășelului adolescenței mele,  se adună la prohod toate vârstele.
O, minuni străine, O ce lume nouă, Vai lumina lumii! Vai a mea lumină! Cuvine-se dar, să cădem la tine, Ziditorul..Primăvară dulce..neamurile toate!

Ocolul bisericii în dangăt armonios,  boltă limpede, cerul primește cântări,  lumea trece pe sub podul de flori, ce multe zambile, lalele în roșu aprins, narcise deschise în parfum de corole  curate!

Noaptea are străluciri de vis!
 Drumul  se oprește o clipă, liceul   meu și-a schimbat culoarea.
 Și ferestrele  sunt altele.
Fiorul este (mai) tainic!
 Sâmbăta își  strigă  ivirea în   vocea de tenor a unui cocoș  singuratic.

  Sărbători fericite tuturor celor care treceți prin dreptul ferestrei!
Din partea Alessiei!