”Purta bundă ca o sfidare...„

Nestingherit  pescăruș! A țâșnit  fulgerător.Ca un miracol.Din fabuloasa catedrală a Mălinilor ninși blând, în  basm de rele și de bune ursitoare.

S-a înălțat, în plină zi de iarnă :2 decembrie 1935.

A crescut ca un Făt- Frumos,în 21 de ani, cât să umple cu dragoste și cu speranțe mii de inimi.

Cu „Primele iubiri”.

A ars .

Până la capăt.

Într-un alt decembrie, 22, în 1956, Albatrosul s-a așezat printre aștri.

În lumea lui.

”Ea s-arată săltând și se opri

Privind în jur c-un fel de teamă,
Și nările-i subțiri înfiorară apa
Cu cercuri lunecoase de aramă.

Sticlea în ochii-i umezi ceva nelămurit,
Știam că va muri și c-o s-o doară.
Mi se părea că retrăiesc un mit
Cu fata prefăcută-n căprioară.
De sus, lumina palidă, lunară,
Cernea pe blana-i caldă flori calde de cireș.
Vai cum doream ca pentru-întâia oară
Bătaia puștii tatii să dea greș!

Dar văile vuiră. Căzută în genunchi,
Ea ridicase capul, îl clătina spre stele,
Îl prăvăli apoi, stârnind pe apă
Fugare roiuri negre de mărgele.
O pasăre albastră zvâcnise dintre ramuri,
Și viața căprioarei spre zările târzii
Zburase lin, cu țipăt, ca păsările toamna
Când lasă cuiburi sure și pustii.„

Poate citești și aici;
http://jurnalul.ro/cultura/arte-vizuale/labis-un-destin-in-bataia-pustii-528856.html