dintr-un timp , in altul..

Cu niște ani in urmă, un foarte bun prieten și coleg de cancelarie, proaspăt primit in Uniunea Artiștilor Plastici, s-a sinucis. Fără să lase cuiva o vorbă. Nici chiar fetiței lui.
In dimineața in care am aflat, mi-am amintit ultima discuție cu el..câteva ore bune. Imi povestea cât de fericit este, cum după o nereușită in dragoste si-a găsit femeia visurilor , cum se plimbă pe sub teii din parc și, ținându-se de mână, citesc Apollinaire. ..i se deslușea fericirea in ochi, pe frunte..era ceea ce putea lăsa să se vadă...aparența.
Dumnezeu ne-a dat viață s-o trăim, să ne bucurăm de ea!
A trăi este o voință, spune Arthur Schopenhauer.
Am incercat să ințeleg ceva din tulburătoarele schimbări ce s-ar produce in mintea și in sufletul unui om care ajunge la o atât de cutremurătoare decizie..am citit câteva cărți. Explicații sunt multe.
Am notat undeva ceva , care m-a uimit, cum să nu uimescă Cioran?!
”Când cazi sub vraja morții, totul se petrece ca și cum ai fi cunoscut-o intr-o existență anterioară, iar acum ai fi nerăbdător s-o regăsești cât mai curând..”
Să fi ajuns Mădălina, fata cu părul de foc, la asemenea adevăruri sufocante?