se pot vedea prin cele văzute. Anaxagoras
O să spui că ai o mie de treburi.
Ia-ți , te rog , o mică pauză și ascultă aici, asta în cazul în care n-ai citit deja. Să mai spună lumea că ai noștri tineri nu sunt interesați de cercetare..
La Jean Monnet , fără scandal, nici măcar sexual.
de Cristian Tudor POPESCU
Am fost dus la liceul "Jean Monnet" de serviciul de marketing al ziarului Gândul, ca să facem un "eveniment". Elevii aveau să citească nişte referate cu ocazia zilei mondiale a păcii, poluării sau prezervativelor, nu-mi mai amintesc exact, iar subsemnatul trebuia să le aprobe cuvântând încântat şi înţelept.
Încă din curte am fost plăcut impresionat de buna creştere a elevilor şi elevelor care palmau cuviincios ţigările de cum mă vedeau. În faţa şcolii încercasem un sentiment de dezamăgire dând cu ochii de limuzinele şi gipurile de la BMW în sus care staţionau probabil în aşteptarea copiilor. Dau un rău exemplu părinţii care îşi duc şi îşi iau odraslele de la şcoală cu astfel de vehicule. Dar am aflat imediat, cu uşurare, că mă înşelam şi eram nedrept: maşinile erau în bună parte ale copiilor, nu ale părinţilor.
Mi s-au părut foarte interesante privirile câtorva domnişoare eleve machiate cu grijă, în ochii cărora citeam dorinţa de a fi înfiate: "Ăsta-i ăla de la televizor!".
Când mă aflu în faţa unei asistenţe, încerc să o simt ca pe o singură fiinţă. Să percep spiritul adunării şi umoarea ei din acel moment. Tinerii care umpleau sala de festivităţi de la "Jean Monnet" s-au comportat ca un ecran reflectorizant; de la ei nu mi s-a întors decât imaginea mea în ochii lor: un papagal fără perucă, pe care îl aşteptau curioşi să spună cuvinte ca un om.
Începe sesiunea de comunicări. O domnişoară elevă scundă şi cu părul afro citeşte ceva în care apare mereu sintagma "filozoful Rîlea". Rîlea în sus, Rîlea în jos, zice dânsa cu hotărâre şi dicţie. După ce s-a oprit, am întrebat-o cu toată delicateţea de care sunt în stare: "Pe filozoful Rîlea îl mai cheamă şi Marian? Sau Mihail?". Începe să cotrobăie uşor iritată prin hârtii. "Staţi liniştită, voiam doar să vă spun că, dacă îl cheamă Mihail, atunci nu e vorba de magicianul Marian Rîlea, de la emisiunea Abracadabra, ci de un anume Mihail Ralea, autor al cărţii «Explicarea omului», de exemplu."
Pe măsură mce curgeau luările de cuvânt ale domnilor elevi mă cuprindea tot mai limpede halucinaţia că îi văd patinând pe o piftie îngheţată, formată din cuvintele limbii române. Părea că puteau la fel de bine să citească, cu tot atâta aderenţă la sensuri, texte în finlandeză sau urdu.
Când o altă simpatică elevă a început să profereze în duşmănie cuvântul "crochete" într-un referat de literatură română, n-am mai putut să rabd până la capăt: "Domnişoară, e vorba de croşete, trei puncte între paranteze drepte, care indică înlăturarea unui fragment de text, crochetele să le mănânci tu cu mumă-ta."
S-a îmbăţoşat pe loc şi mi-a zis-o de la obraz: "Domnule profesor, n-aveţi dreptul să mă insultaţi!". Dar nici la fraza asta n-avea lipici, parcă era un colindător de metrou intonând "Încetaţi să mă mai desconsideraţi...".
"Nu sunt profesorul dumneavoastră, domnişoară, şi ce-am zis e un citat din Caragiale". Mai era doar o întrebare de pus:"Dragi elevi, cine dintre dumneavoastră a dorit ca subsemnatul să vină aici, la "Jean Monnet"? Ăla eu, ăla eu, linişte cu chicoteli decente.
După care mi-am luat tălpăşiţa, fără scandal.
PS
Astea se întâmplau cu ceva vreme în urmă. Acum, elevii aceia au vârsta animalului cu creastă care a omorât oameni în Floreasca, cu maşina de la taticu, şi pe care Justiţia română l-a pus în libertate ca să mai poată trage un chiolhan în amintirea răposaţilor.//
În mers leneș de pisică, dimineața ultimei zile de
cuptor și-a acoperit umerii pârjoliți de soare cu un zăbranic răcoros de
norișori. 
Habar nu are guguștiucul de este cald ori de stă să plouă, își strigă neobosit numele. Pe jumătate.
Închid ochii, las deoparte cartea, gândul zboară, liber și neoprit este ...un loc pe care l-am văzut în urmă cu vreo zece ani- Graz, orașul
austriac, misterios amestec de vechi, topit în argint filigranat, și modern îndrăzneț.
Am urcat vreo două sute șaizeci de trepte, puteam lua ascensorul, am
refuzat, de acolo de sus, se vede lumea în rotirea ei neobosită, tulburătoare panoramă! era prima
oară când mă întâlneam cu o civilizație pe care o știam doar din cartea
de istorie, undeva s-a deschis o fereastră, muzica a învăluit piațeta, s-a dat ora exactă, două figurine intră și ies din timpul lor, în pași
de dans..basm și prezent, ce lume frumoasă! copii și vârstnici, localnici și turiști se bucură laolaltă, da, timpul se măsoară la fel, sensul acelor ceasornicului este
același, mersul lumii este, acum , altul, cine știe..
Astea sunt lucruri pentru care am avut nevoie de timp ca să le învăț; acuma , știu..
