și știu a prețui
bunătățile cu care l-a dăruit natura. Mi-e drag să-l privesc și
să-l ascult..Eu îl iubesc și am multă sperare într-acest popor plin de simțire,
care respectă bătrânețile, care-și iubește pământul și care, fiind mândru de numele său de roman, îl dă ca un
semn de cea mai mare laudă oricărui om vrednic, oricărui viteaz..
Așa zicea Alecsandri
despre românul care s-a născut poet.
Să nu-mi spui că nu mai crezi o iotă din vorbele bardului..
Că, între
timp, lucrurile s-au schimbat, asta este altă poveste.
Despre Românul
pe care îl știam eu în copilărie, se spunea, și încă sper că mai este valabil, că scoate apă și din piatră seacă.. face el, ce face, drege ,
strică și repară și o scoate la capăt.
Este valabil pentru omul simplu,
silit să tot inventeze, ca să
supraviețuiască.
Dacă o să te uiți la fotografiile de mai jos, o să recunoști, cu un pic de simpatie, că și
pe la alții funcționează aceeași regulă a inventivității! ( fotografiile le-am primit de la o colegă de școală, stabilită pe alte meleaguri)
Carul frânt, de Anton Pann
Si carul in drum frangand,
Ca si alte dati l-a dres
Si la casa sa a mers.
Copilul sau alergand
Si carul frant dres vazand,
Il intreaba: “Taica! dar
Cine-ti drese carul iar?”
Tatal sau raspuns i-a dat:
“Eu, fatul meu, cine alt?”
“Apoi cine te-a-nvatat?”
Copilul iar a-ntrebat.
“Nevoia, copilul meu,
Ea stie ce nu stiu eu”
“D-apoi unde sade ea?”
Copilul sa stie vrea.
“In padure”, i-a raspuns.
Si la treaba lui s-a dus.
Deci copilul mai crescand
Si la padure mergand,
Peste loc rau cum a dat,
Franse carul incarcat
Si, sa-l dreaga nestiind,
Fluiera, la el privind.
Apoi aminte s-adus
Tatal sau cum i-a fost spus.
S-incepu a alerga
In sus, in jos, s-a striga:
“Nevoie, nevoie, fa!
Vin’, ma-nvata, ori il fa”
Dupa ce a vazut dar
Ca striga intr-un zadar,
Sa apuca singurel,
Cazneste destul la el,
Potrivit, nepotrivit,
Bine rau, a ispravit.
Acasa daca a mers
S-il vazu tatal sau dres,
Ii zise : “Ei, fatul meu!
Nu e cum iti ziceam eu?”
“Nu - ii zise suparat -
Nimenea nu m-a-nvatat.
Iar tatal sau cam razand
Ii dete raspuns zicand:
“Ba chiar nevoia a fost,
Carea-nvata p-orice prost;
Ca ea de n-ar fi venit,
Tu atat n-ai fi caznit.
Ea arata sa incepi
La orce nu te pricepi,
Apoi bine, rau, muncesti
Si tu-n lume sa traiesti”//
prin politică se vor fi citind parabole?
un cadou muzical de la Octav-
Carul frânt, de Anton Pann
Si carul in drum frangand,
Ca si alte dati l-a dres
Si la casa sa a mers.
Copilul sau alergand
Si carul frant dres vazand,
Il intreaba: “Taica! dar
Cine-ti drese carul iar?”
Tatal sau raspuns i-a dat:
“Eu, fatul meu, cine alt?”
“Apoi cine te-a-nvatat?”
Copilul iar a-ntrebat.
“Nevoia, copilul meu,
Ea stie ce nu stiu eu”
“D-apoi unde sade ea?”
Copilul sa stie vrea.
“In padure”, i-a raspuns.
Si la treaba lui s-a dus.
Deci copilul mai crescand
Si la padure mergand,
Peste loc rau cum a dat,
Franse carul incarcat
Si, sa-l dreaga nestiind,
Fluiera, la el privind.
Apoi aminte s-adus
Tatal sau cum i-a fost spus.
S-incepu a alerga
In sus, in jos, s-a striga:
“Nevoie, nevoie, fa!
Vin’, ma-nvata, ori il fa”
Dupa ce a vazut dar
Ca striga intr-un zadar,
Sa apuca singurel,
Cazneste destul la el,
Potrivit, nepotrivit,
Bine rau, a ispravit.
Acasa daca a mers
S-il vazu tatal sau dres,
Ii zise : “Ei, fatul meu!
Nu e cum iti ziceam eu?”
“Nu - ii zise suparat -
Nimenea nu m-a-nvatat.
Iar tatal sau cam razand
Ii dete raspuns zicand:
“Ba chiar nevoia a fost,
Carea-nvata p-orice prost;
Ca ea de n-ar fi venit,
Tu atat n-ai fi caznit.
Ea arata sa incepi
La orce nu te pricepi,
Apoi bine, rau, muncesti
Si tu-n lume sa traiesti”//prin politică se vor fi citind parabole?
un cadou muzical de la Octav-
