măsura de forțe

„Contează cum câștigi!
Mintea este cea mai importantă!
Mă lupt cu mine însămi!
Luptătorii(sportivi) sunt o reminiscență a luptei strămoșilor noștri care își apărau satele.
Ce mă bucură? mă bucură că, după un meci, adversara învinsă vine și mă sărută pe frunte.
Lupta? o măsură de forțe, ceva impersonal, după fiecare luptă mai descopăr ceva, devin Om.„
Sunt doar câteva idei pe care le-am reținut, rapid, dintr-o emisiune, la care invitată a fost o fată ALTFEL.
O cheamă Cristiana Mongol Stancu și este campioană mondială la kickboxing.
Și pictează icoane.
Și ascultă muzică pe versurile lui Anton Pann.
Și citește.
Mult.
În timp ce o ascultam, văzând-o, mă gândeam ce extraordinar ar fi fost dacă membrilor echipei guvernamentale li s-ar fi sugerat să urmărească această emisiune. 45 de minute.
Atât.

http://www.tvrplus.ro/editie-garantat-100-388178#.VklK1Vk0R6E.facebook

eu pot să fiu cioban,

miner, profesor, ministru.

 Eu pot să doinesc!

Există, adesea,  niște extraordinare momente, de ce și cum apar ele, nu aș putea explica, ele există. Se întâmplă ca  anumite persoane pe care le vezi și le auzi pentru  prima oară, să capete, în conștiință,  un fel de relief, de care  persoane pe care le vezi și le auzi zilnic, nu vor avea parte, poate, niciodată.

 ”De unde vin horile?Nu știu…

Bach se cântă  și în Argentina… horile, doar la noi. Să ne bucurăm că avem harul acesta!

De ce am făcut eu, în 2003, doctoratul? Să mă apăr de proști,  nu m-o trimis nimeni.

 Când vorbești, dumneata, domnule B, cu oameni care nu au nimic de spus, îmi vine să sparg televizorul.

 Cântecul tradițional  nu poate străluci cu incompatibilitate, producțiile amatorești aduc

submediocritate.  De ce –s atâția cântăreți? pentru că se pot face bani din cântat…
Hai să cântăm ca Leșe, ca Maria Tănase, ca Vicoveanca!

Ei nu știu nici  ”Deșteaptă-te, române”, „Un răsunet, al lui Mureșanu, muzica lui Anton Pann. 
Imnul   nostru are solidaritate, are solemnitate! Se întâlnește cu  finalul din Simfonia a 9-a !

 Oda bucuriei!

 Beethoven!

Schiller!

 Când experimentezi departele, te descoperi pe tine!

De ce vorbim despre valori, abia după ce mor oamenii? Îți spun eu, domnule B, de frică, pentru că  nu ne iubim, ne este frică. Unora le este frică să voteze, le e frică să meargă prin zăpadă, le e frică de ploaie...

Să fii patriot?

Să-ți faci datoria, indiferent de  câștigi  sau nu.//

După 35 de ani, cinci mii de oameni au venit să-l asculte la  Sala Palatului.
Tradițíe, istorie, rost.

Pentru Grigore Leșe,  viața este un  concept simplu- bucuria de a trăi!

 Bucuria  de a  hori!

mie mi-e drag românul

  și știu a prețui bunătățile  cu care  l-a dăruit natura. Mi-e drag să-l privesc și să-l ascult..Eu îl iubesc și am multă sperare într-acest popor plin de simțire, care respectă bătrânețile, care-și iubește pământul și care, fiind  mândru de numele său de roman, îl dă ca un semn de cea mai mare laudă oricărui om vrednic, oricărui viteaz..

Așa zicea Alecsandri despre românul  care s-a născut poet.

Să nu-mi spui  că nu mai crezi o iotă din vorbele bardului..

Că, între timp, lucrurile s-au schimbat, asta este altă poveste.

 Despre  Românul pe care îl știam eu în copilărie, se spunea,  și încă sper că mai este valabil, că  scoate apă și  din piatră seacă.. face el, ce face, drege , strică și repară și o scoate la capăt. 

Este valabil pentru omul simplu, silit  să tot inventeze, ca să supraviețuiască.

Dacă  o să te uiți la  fotografiile de mai jos,  o să recunoști, cu un pic de  simpatie,  că   și pe la alții funcționează aceeași regulă a inventivității! ( fotografiile le-am primit de la  o  colegă de școală, stabilită pe alte meleaguri)

 Carul  frânt, de Anton Pann Si carul in drum frangand, Ca si alte dati l-a dres Si la casa sa a mers. Copilul sau alergand Si carul frant dres vazand, Il intreaba: “Taica! dar Cine-ti drese carul iar?” Tatal sau raspuns i-a dat: “Eu, fatul meu, cine alt?” “Apoi cine te-a-nvatat?” Copilul iar a-ntrebat. “Nevoia, copilul meu, Ea stie ce nu stiu eu” “D-apoi unde sade ea?” Copilul sa stie vrea. “In padure”, i-a raspuns. Si la treaba lui s-a dus. Deci copilul mai crescand Si la padure mergand, Peste loc rau cum a dat, Franse carul incarcat Si, sa-l dreaga nestiind, Fluiera, la el privind. Apoi aminte s-adus Tatal sau cum i-a fost spus. S-incepu a alerga In sus, in jos, s-a striga: “Nevoie, nevoie, fa! Vin’, ma-nvata, ori il fa” Dupa ce a vazut dar Ca striga intr-un zadar, Sa apuca singurel, Cazneste destul la el, Potrivit, nepotrivit, Bine rau, a ispravit. Acasa daca a mers S-il vazu tatal sau dres, Ii zise : “Ei, fatul meu! Nu e cum iti ziceam eu?” “Nu - ii zise suparat - Nimenea nu m-a-nvatat. Iar tatal sau cam razand Ii dete raspuns zicand: “Ba chiar nevoia a fost, Carea-nvata p-orice prost; Ca ea de n-ar fi venit, Tu atat n-ai fi caznit. Ea arata sa incepi La orce nu te pricepi, Apoi bine, rau, muncesti Si tu-n lume sa traiesti”//
prin politică se vor fi citind parabole? 
 un cadou muzical de la Octav-