mie mi-e drag românul

  și știu a prețui bunătățile  cu care  l-a dăruit natura. Mi-e drag să-l privesc și să-l ascult..Eu îl iubesc și am multă sperare într-acest popor plin de simțire, care respectă bătrânețile, care-și iubește pământul și care, fiind  mândru de numele său de roman, îl dă ca un semn de cea mai mare laudă oricărui om vrednic, oricărui viteaz..

Așa zicea Alecsandri despre românul  care s-a născut poet.

Să nu-mi spui  că nu mai crezi o iotă din vorbele bardului..

Că, între timp, lucrurile s-au schimbat, asta este altă poveste.

 Despre  Românul pe care îl știam eu în copilărie, se spunea,  și încă sper că mai este valabil, că  scoate apă și  din piatră seacă.. face el, ce face, drege , strică și repară și o scoate la capăt. 

Este valabil pentru omul simplu, silit  să tot inventeze, ca să supraviețuiască.

Dacă  o să te uiți la  fotografiile de mai jos,  o să recunoști, cu un pic de  simpatie,  că   și pe la alții funcționează aceeași regulă a inventivității! ( fotografiile le-am primit de la  o  colegă de școală, stabilită pe alte meleaguri)

 Carul  frânt, de Anton Pann Si carul in drum frangand, Ca si alte dati l-a dres Si la casa sa a mers. Copilul sau alergand Si carul frant dres vazand, Il intreaba: “Taica! dar Cine-ti drese carul iar?” Tatal sau raspuns i-a dat: “Eu, fatul meu, cine alt?” “Apoi cine te-a-nvatat?” Copilul iar a-ntrebat. “Nevoia, copilul meu, Ea stie ce nu stiu eu” “D-apoi unde sade ea?” Copilul sa stie vrea. “In padure”, i-a raspuns. Si la treaba lui s-a dus. Deci copilul mai crescand Si la padure mergand, Peste loc rau cum a dat, Franse carul incarcat Si, sa-l dreaga nestiind, Fluiera, la el privind. Apoi aminte s-adus Tatal sau cum i-a fost spus. S-incepu a alerga In sus, in jos, s-a striga: “Nevoie, nevoie, fa! Vin’, ma-nvata, ori il fa” Dupa ce a vazut dar Ca striga intr-un zadar, Sa apuca singurel, Cazneste destul la el, Potrivit, nepotrivit, Bine rau, a ispravit. Acasa daca a mers S-il vazu tatal sau dres, Ii zise : “Ei, fatul meu! Nu e cum iti ziceam eu?” “Nu - ii zise suparat - Nimenea nu m-a-nvatat. Iar tatal sau cam razand Ii dete raspuns zicand: “Ba chiar nevoia a fost, Carea-nvata p-orice prost; Ca ea de n-ar fi venit, Tu atat n-ai fi caznit. Ea arata sa incepi La orce nu te pricepi, Apoi bine, rau, muncesti Si tu-n lume sa traiesti”//
prin politică se vor fi citind parabole? 
 un cadou muzical de la Octav-