..dar la sfârșit,tot eul vorbește

Nimic nu este  acoperit care să nu se descopere și nimic ascuns care să nu se cunoască. De aceea,  câte ați spus la întuneric se  vor auzi la lumină și ceea ce ați vorbit la ureche, în odăi, se va vesti de pe acoperișuri”(Luca 12, 2-3)
”Jurnalul fericirii„ Nicolae Steinhardt, pagina 260

temă de reflecții

”Nimic nu este  acoperit care să nu se descopere și nimic ascuns care să nu se cunoască. De aceea,  câte ați spus la întuneric se  vor auzi la lumină și ceea ce ați vorbit la ureche, în odăi, se va vesti de pe acoperișuri”(Luca 12, 2-3)
”Jurnalul fericirii„ Nicolae Steinhardt, pagina 260

puternică senzația

 produsă de  strălucirea crucii metalice și de unicitatea ei în cadrul tabloului unde totul e natural, numai crucea este făcută de  mâna  și de cugetul omului.
 Nicolae Steinhardt ”Jurnalul fericirii„    pagina 227

răspunsul pentru care nu se pun întrebări

De când am descoperit că îmi pot începe anul, urmărind la televizor Concertul  de la Viena, am adunat într-un fel special, rețeta  pentru o viață tonică.
Pentru mai bine de o sută de minute, sufletul se identifică duios  cu muzica/florile/spațiul/distincția.

Cu acel ceva , care vine  parcă dintr-o altă lume. .
Ceva  nou ce  aduce libertatea !
O vastă claritate  a lumii , în splendoarea frumuseții ei .

Zubin Metha, dirijând, în Sala de Aur,  pentru a cincea oară  Filarmonica vieneză, care împlinește 75 de ani!
 La 78 de ani, mereu plin de bunăvoință !
De încântare!
 Întâmplător sau nu, am lângă mine o carte minunată, pe care mi-a adus-o Moș Crăciun,
Nicolae Steinhardt „Jurnalul fericirii„.
O deschid la întâmplare, pagina 350„ Dumnezeu  poate  orice, dar nu vrea orice, nu vrea răul, vrea numai binele, este  binele...

Un singur  lucru nu poate Dumnezeu: să ne mântuiască fără de consimțământul nostru„.

 Ador prima zi din an.
 Deja, mă gândesc la  concertul viitor.

// scuze pentru calitatea fotografiilor.

felioara de pâine

Cu sau fără post, toți am așteptat , nerăbdători, ziua   de astăzi.
Gândim, oare, fericirea altfel ?
 Cineva mi-a trimis ca  dar de Paște un moment de meditație.
 Ce zici, ai vreme  să  (re)citești? 


 Creion și hartie nici gînd să fi avut la închisoare. Ar fi așadar nesincer să incerc a susține că 'jurnalul' acesta a fost ținut cronologic; e scris apres coup, în temeiul unor amintiri proaspete și vii. De vreme ce nu l-am putut insera în durata, cred că-mi este permis a-l prezenta pe sărite, așa cum, de data aceasta în mod real, mi s-au perindat imaginile, aducerile aminte, cugetele în acel puhoi de impresii căruia ne place a-i da numele de constiință. Efectul, desigur, bate înspre artificial; e un risc pe care trebuie
 să-l accept.

dacă nu putem să fim mai buni,

 să încercăm să fim măcar politicoși//

Am intrat în închisoare orb și ies cu ochii deschiși.//

Prieten se numește omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de complement circumstanțial de timp, de loc sau de mod//

 Nicolae Steinhartdt- 29 iulie 1912- 30 martie 1989//

În dimineața asta , mi-am amintit de niște locuri dragi, văzute în urmă cu trei ani.
 http://incertitudini2008.blogspot.com/2008/05/trei-zile-in-maramures.html

Scriam atunci despre frumusețea Maramureșului.........
Părăsim drumul modest de țară, pe care localnicii își mânau cirezile de bivolițe . Am fi putut urca mai ușor pe șoseaua asfaltată, am ales scurtătura aspră, o cărare chinuită. Asemenea vieții,  ea șerpuiește cu urcușuri și coborâșuri, cu capcane și porțiuni netede ca-n palmă , printre tufișuri pe care întârziau boabele ploii din ajun . La capătul cărăruii, ocrotită de o pădure de fagi și de stejari, se înalță mandră , printre creștetele copacilor, mânăstirea Rohia, ultima ctitorie pe care am avut privilegiul s-o văd.

Ce se arată ochiului este o adevărată minunăție- biserica în formă de cruce, în a cărei măiestrită zidire se îmbină armonios elemente arhitecturale aparținând celor trei  provincii românești, înconjurată de alte câteva construcții , una mai frumoasa decât alta.

În demisolul bisericii am rămas îndelung în fața Icoanei Maicii Domnului, pictată de un călugăr de la Muntele Athos, restaurată in 2004 , după ce a scăpat dintr-un incendiu.
Așezământul cuprinde valori deosebite: biserica veche și altarul de vară, chilia monahului Nicolae Delarohia , autorul Jurnalului fericirii,  Casa poetului , unde a locuit creatorul Imnelor Transilvane, Casa cu paraclis , biblioteca și noua biserica, Casa de stejar și casa alba.
Sobrietatea acestor lăcașuri te îndeamnă sa vezi totul cu ochii sufletului.
O pace care vine din adâncuri  învăluie blând locuri și oameni, ierburi și flori , copaci și poteci, doruri  și speranțe, vorbești în șoaptă , calci ușor.
Să nu tulburi odihna sfinților.
p.s. ai văzut aceste locuri?
dacă nu, mergi și cunoaște-le!
 

”nimeni

                   să nu silească pe aproapele său, nici măcar pentru a-i face bine. Nici Domnul nu intră nechemat.”

Nu avem  modele, auzim tot mai des.

Căutând, s-ar putea să găsim .

Ne-a lăsat  Jurnalul fericirii ,  conceput pe când se afla în închisoarea Jilava, condamnat , în 1958,   la 13 ani  de muncă silnică, sub acuzația de crimă de uneltire contra ordinii sociale..  Evreul, botezat în temniță de către Monseniorul Ghica, asistat de prietenul și colegul de liceu și de închisoare, Alexandru Paleologu, era absolvent de Drept și Litere, doctor în Drept constituțional, foarte cunoscut în lumea culturii românești  din acei  ani.

Eliberat în 1964, reintră în viața literară.

După 15 ani, se va stabili la Rohia, dedicându-se scrierii și orînduirii manuscriselor   mănăstirii.

Cel mai de seamă eseist al literaturii noastre a lăsat o operă monumentală. Jurnalul fericirii a fost  tradus în patru limbi-italiană, franceză, greacă, spaniolă.

Să citim un eseu- testament

"Acum știu, am aflat si eu... " de Nicolae Steinhardt Când un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el  începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor când altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sârg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim ne poate spurca mai ceva decât păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră, încât ne umple sufletul de venin. Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgârciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blândeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către   aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat. Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre.Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur. Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot maimare. Mintea ta o să viseze mâncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru că, în  ziua următoare, înnebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbânzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămâne trufie,iar sentimentul frustrării o confirmă. Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămâne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean.Îngâmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor. Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti,sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămâne ,poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale. Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragosterespinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decât   viciile şi incapacităţile noastre. Acum știu, știu ca orice ura, orice aversiune, orice tinere de minte arăului, orice lipsa de mila, orice lipsa de înțelegere, bunăvoință,simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul gratiei si gingășiei unui menuet de Mozart ... este un păcat si o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea,orice căutătura rea, orice dispreț,orice rea dispoziție este de la diavol si strica totul. Acum știu, am aflat si eu... " Nicolae Steinhardt