duminică, 15 aprilie 2012

felioara de pâine

Cu sau fără post, toți am așteptat , nerăbdători, ziua   de astăzi.
Gândim, oare, fericirea altfel ?
 Cineva mi-a trimis ca  dar de Paște un moment de meditație.
 Ce zici, ai vreme  să  (re)citești? 


 Creion și hartie nici gînd să fi avut la închisoare. Ar fi așadar nesincer să incerc a susține că 'jurnalul' acesta a fost ținut cronologic; e scris apres coup, în temeiul unor amintiri proaspete și vii. De vreme ce nu l-am putut insera în durata, cred că-mi este permis a-l prezenta pe sărite, așa cum, de data aceasta în mod real, mi s-au perindat imaginile, aducerile aminte, cugetele în acel puhoi de impresii căruia ne place a-i da numele de constiință. Efectul, desigur, bate înspre artificial; e un risc pe care trebuie
 să-l accept.


16 comentarii:

  1. Tocmai ce-am vizionat "Romania, te iubesc!", despre Rohia si oameni frumosi, printre care si Steinhardt. Ar trebui sa ne facem timp mai des pentru suflet!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trei județe transilvane- Maramureș, Cluj, Bistrița-Năsăud și-au dat mâna pe un vârf de deal.
      Într-un ocol de lumină, care vine din toate colțurile lumii, țăranii din satul Boiereni și fiii lor i-au ajutat pe călugări să ridice o mănăstire cu nume blând, ca de fetiță- Rohia.
      Acolo, a trăit pentru o vreme , și scriitorul- gânditor Nicolae Steinhard .

      Ștergere
  2. Lumină în suflet,şi-n casă, lumină.
    Să te ocrotească Pronia Ddivină!
    Hristos a înviat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Răspund gândului tău cu două catrene aparținând poetului Ian Alexandru-

      Lumină lină lini lumini
      Răsar din codrii mari de crini
      Lumină lină cuib de cară
      Scorburi cu miere milenară.

      De dincolo de luni venind
      Si niciodată poposind
      Un răsărit ce nu se mai termină
      Lină lumină din lumină lină..//
      Sărbători fericite!

      Ștergere
  3. Parintele Nicolae de la Rohia- spirit erudit si eseist de exceptie-pe drumul crucii sale- isi gaseste salvarea in solutia mistica a credintei.
    Aventura crestinarii sale in inchisoarea de la Jilava, cat si aventura intalnirii cu Dumnezeu, este atat de frumos rezumata in cuvintele lui:„Situatia crestinului e la fel de paradoxala ca a lui Don Quijote. E om si i se cere sa fie Dumnezeu. A fost creat curat si e murdar, si trebuie doar sa se intoarca la ceea ce a fost menit a fi. Altfel spus, el trebuie sa lupte pentru a deveni ceea ce este.”
    ---------
    L

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Luli,
      Uite ce descopăr-
      „In adevar, dand peste fire, luam har peste har. Cel slab, prin urmare, sa rosteasca: da-mi, Doamne, cand sunt descumpanit si gol, vointa si nerusinare ca sa pot da din ceea ce nu am. Tu fa ca darul acesta al meu - paradoxal, absurd si indraznet - sa se intoarca asupra-mi prin mila Ta care socoteste intelepciunea oamenilor drept nebunie si adagiul "Nemo dat quod non habet" arama sunatoare si chimval zanganitor. Tu care ceri numai imposibilul si faptuiesti numai ce mintea omeneasca nu poate sa priceapa.„

      Ștergere
  4. Toate fericirile să se înghesuie în inima ta, draga mea! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună Arcadie,
      Mă mulțumesc și cu mai puțin..
      Să ai cele mai frumoase zile de sărbătoare!

      Ștergere
  5. L-am cunoscut doar prin intermediul cărţilor sale, dar mă consider fiica lui spirituală; acest om a schimbat viaţa mea aşa cum nicio altă fiinţă vie, apropiată nu a reuşit.

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna ziua, doamna Gina!
    Am urmarit cu mare emotie filmuletul,- cuvintele intelepte ale lui N. Steinhardt, ma indeamna sa reflectez si mai mult asupra vietii si nemultumirilor mele si sa iau aminte la invataturile sale. Va multumesc din tot sufletul meu, doamna Gina, pentru aceasta lectie.
    O zi minunata va doresc, cu mult drag! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur mult, dragă Ștef că ți-am putut oferi un prilej de meditație!

      Zile bune și frumoase îți doresc!

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.