Se afișează postările cu eticheta Concertul de Anul Nou. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Concertul de Anul Nou. Afișați toate postările

joi, 1 ianuarie 2026

Pentru speranță și Pace!


 

Să trăim sănătoși marea bucurie a primei zile din 2026, la Viena!
Concertul de Anul Nou, dirijor Yannick Nezet- Seguin, director muzical al Operei Metropolitane din New-York.
Muzica face parte din natura umană.💖
Acest concert este ca o declarație de dragoste pentru omenire.
Magnific!💖

marți, 1 ianuarie 2019

Concertul concertelor”

Peste nici două ore, în prima zi a lui 2019, ne este dat să urmărim cel
mai frumos omagiu adus muzicii!
Concertul de la Viena!
Din Sala de Aur de la Musikverein .
Împlinește cea mai elegantă vârstă, 60 de ani, de când, grație televizorului,  înfrumusețează  viețile iubitorilor  acestui gen de muzică, de pe  toate continentele. 


Muzica nu are granițe, ea nu supără, doar atinge suflete.Este cel frumos mesaj în prima zi a Noului An, un mesaj de prospețime, de eleganță, de optimism, de nostalgie pentru ieri, de încredere pentru mâine.
Urmărit în peste 90 de țări, astăzi, la noi, pe TVR1, la 12, 15. Concertul va fi dirijat de către Christian Thielemann, în premieră la pupitrul Orchestrei Filarmonicii din Viena.
Gaudeamus igitur!



joi, 1 ianuarie 2015

răspunsul pentru care nu se pun întrebări


De când am descoperit că îmi pot începe anul, urmărind la televizor Concertul  de la Viena, am adunat într-un fel special, rețeta  pentru o viață tonică.
Pentru mai bine de o sută de minute, sufletul se identifică duios  cu muzica/florile/spațiul/distincția.



Cu acel ceva , care vine  parcă dintr-o altă lume. .
Ceva  nou ce  aduce libertatea !
O vastă claritate  a lumii , în splendoarea frumuseții ei .
Zubin Metha, dirijând, în Sala de Aur,  pentru a cincea oară  Filarmonica vieneză, care împlinește 75 de ani!
 La 78 de ani, mereu plin de bunăvoință !
De încântare!

 Întâmplător sau nu, am lângă mine o carte minunată, pe care mi-a adus-o Moș Crăciun,
Nicolae Steinhardt „Jurnalul fericirii„.
O deschid la întâmplare, pagina 350„ Dumnezeu  poate  orice, dar nu vrea orice, nu vrea răul, vrea numai binele, este  binele...
Un singur  lucru nu poate Dumnezeu: să ne mântuiască fără de consimțământul nostru„.

 Ador prima zi din an.
 Deja, mă gândesc la  concertul viitor.
// scuze pentru calitatea fotografiilor.

duminică, 1 ianuarie 2012

tic- tac!

   
Nu-mi pot imagina prima zi din an, fără Concertul extraordinar de Anul Nou,  din cea mai râvnită capitală europeană.
Viena valsează!
Lumea întreagă își acordează strunele interioare la  spiritul  divin  al muzicii!
Astăzi, la pupitrul dirijoral, pentru a doua oară, letonul Mariss Jansons.
 Concertul de Anul Nou 2012 este găzduit de  sala  de aur Musikverein Viena, aflată în top 5 al celor mai bune și frumoase săli de muzică din lume.  

Regalul armoniei! muzică , flori, în alb și roșu, ca simbol al adevărului și al sincerității,  aduse chiar astăzi de la San Remo, eleganță, intuiție, dăruire, energie  creatoare,  dinastia  celebrilor compozitori Strauss,  povești de iubire, căsătorii, despărțiri, atmosfera cârciumilor de altădată, locomotiva cu abur, tihnă și istorie, petrecere și evoluție, Belvedere,  polka, nemuritoarea polka,  clipe de vis, ieri și astăzi,  în acorduri magice !
Balet și vals, ah , acest zbor pământean printre sunete și vrajă, valsul sufletului!!
Citeam că n-ar fi chiar imposibil să te numeri printre cei 1699 de norocoși, care pot vedea unul dintre cele trei concerte vieneze  extraordinare !
Cei mai mulți spectatori sunt, an de an,  japonezi.

Și dacă ne-am început Anul Nou în acordurile  alfabetului universal  al sunetelor, să sperăm că vom  trăi mai  frumos, că  lumea va fi mai bună!
 Tuturor celor care ne întâlnim sub semnul prieteniei virtuale vă doresc  ca anul care abia  a primit botezul nașterii să vă aducă bucurii, sănătate și toate împlinirile sperate!
La mulți ani!