blând zbor,

 zidit  în lemn și  obidă, cerând, parcă, Cerului   binecuvântare  peste Pământ!
Sabia Arhanghelului  Mihail  a luat chip de  turlă,  amintindu-le  celor   ce  au  dorit  să-i  supună  credința  că  Dumnezeu i-a  ascultat  ruga.
Mândră ca și  moroșenii, care au  primit  ceva  din semeția   brazilor,  turla îmbrățișează  văzduhul.
 Bat  vânturi, o scaldă  ploi și viscole, se  apleacă în dreapta  și  în stânga, dar  își  păstrează  verticalitatea de  axis  mundi,  rezistând  în fața tuturor  vitregiilor.

Construită  pe un  soclu de  piatră, mânăstirea Peri din Săpânța  este  cea  înaltă  bisericuță de  lemn, din Europa,poate  chiar   din   lume.
Povestea ei  păstrează  ceva din  soarta  vitregită  a  Maramureșului: pe la 1391, nepoții  lui  Dragoș au  construit în  mijlocul   unui  loc binecuvântat o  biserică, ca  semn al recunoștinței  lor pentru   credință .
 În  1761, ea fost  distrusă, pentru că localnicii  nu voiau să  treacă  la  catolicism. Peste  mai  bine  de două sute de ani, asemenea Păsării Phoenix, biserica  a  renăscut  din  propria-i  obidă,  și  pe  locul  unde   cândva  s-au   tradus:  Psaltirea   și Evanghelia,  astăzi  biserica, a cărei  turlă înseamnă șase ani  de  muncă, fiecare șiță purtând  semnul  securii meșterului  Ioan Macarie, se  înalță   spre  cer, ca o  flacără  vie  .
 75  de metri au însuflețit  lemnul, sub   mâna  magică a  meșterului  Ioan  Știopei, Buga  de la Bârsana, urmând  întocmai  planurile arhitectului Dorel  Cordoș  .

Văzând-o, te pierzi  în visare, te uimește misterul rezistențéi  unei asemenea  siluete, spintecând  zarea. 

Muzica, pictura, chiar  poezia  pălesc, în fața acestui   simplu, dar  măreț  edificiu!
Suport   de  piatră, zvelt   trup   de lemn , stropit   cu   sudoare  și  credință,ocrotit  de munți  și  de cer.
 Admirație, uimire, încredere, verdele  brazilor   și  albastrul  celest  își unesc puritatea  în  îmbrățișarea  credinței!

dacă

ai ajuns în Maramureș, fă-ți timp și mergi pe malul drept al Izei, la Mânăstirea Bârsana.
Atestată  într-un document  datând  din 21iulie 1390,  când  pe locul ei  de astăzi ar fi existat ”un câmp  mănos al mânăstirii„ contemporană cu alte două minunate lăcașuri-Biserica Albă și mânăstirea de la Peri, Bârsana este un mic colț de rai!  
Suflet  din sufletul   Drăgoșeștilor,  bravi  voievozi ai Maramureșului!
Construită în   lemn,  în tradiție  locală,  ea renaște   după 600 de ani  de   la   menționare, arcuindu-se  spre cer  în limbajul nescris , subtil, curat  și  intim  al emoțiilor și al   trăirilor  lăuntrice.
Loc de odihnă  pentru   ochi, minte și suflet! 
Poezie în verde   smălțuit cu  florile cele mai alese!
Paradis simbolic și  adevărat!
Istorie, legendă, autenticitate, har, dăruire, obidă,rugăciune  și  neodihnă,  felinar  aprins  întru  luminarea  omului!

tu ce spui?

Tot ce urmează  am primit de la o fostă colegă de liceu, stabilită undeva, departe. Atât. Poate că și ea a primit   textul de la altcineva . Citește și ascultă. Apoi, mai vorbim.// Am primit de la un prieten, din Canada lui frantuzeasca,  un cantec al lui Johnny Holliday, din 1970, de care n-am auzit niciodata. E atat de romanesc…Cred are la baza un cantec popular din Nord (Maramure, Oas).  In textura orchestrala,  sunt folosite instrumente romanesti. Ce face naiul in introducere…doina sfasietoare.  M-a impresionat, in masura in care m-a stupefiat. Cum o fi aparut cantecul asta? De ce n-am auzit de el niciodata? Sunt 41 de ani de cand se pare ca l-a cantat Johnny Holliday… Era la moda pe atunci  folclorul romanesc, mai ales in Franta. Marile noastre ansambluri folclorice din Vrancea, Maramures, Oas, Bistrita, Teleornman, Craiova, Constanta, Suceava si Bucuresti  cuceriresa toate Festivalurile  folclorice  din Europa si din alte lumi mai departate.  Ia romaneasca se purta pe tot globul ( miscarea power-flower). Vezi si Marie Laforet la Cerbul de aur…si alte vedete…Mariei  Tănase i s-a decernat, post-mortem, în 1965, „Grand prix du disque” de către Academia „Charles Cros”  din Paris,  , cu un disc bilingv- cantece populare romanesti. In Olanda se declansase o adevarata nebunie, ca si in Elvetia: cluburi cu dansuri si cantece  în costume populare romanesti, cum sunt cele de dansuri latino la noi, acum. Cooperatia mestesugareasca inregistra castiguri enorme exportand costume populare: ilice, ii din borangic, traistute…Pamantenii Nordului sau Alpilor alcatuiau ansambluri folclorice cu profil muzical coregrafic, dupa model romanesc. Mi-aduc aminte ca in Albumul duminical a aparut o asemenea formatie din Elvetia. Se numea “Frunza verde” si  umbla in turneu prin lume cu un program de cantece si dansuri populare romanesti, fara niciun picior de roman in distributie.  Ridicau salile in picioare pretutindeni. Si in Romania . La TVR au fost fantastici. Ne-au luat graiul.  Naiul nostru se invata la o scoala speciala la Amsterdam . Zamfir zapacise lumea intelectuala si cinematografica a Apusului. Chinezii cantau in limba romana de te cruceai… Ce s-o fi-ntamplat cu noi intre timp?   http://www.youtube.com/watch?v=JkDNS9AZBX0   LA CHANSON DU ROUMAIN Johnny Hallyday (France) - 1970     Quand j'étais enfant   / Cand eram copil Je vivais très loin       / Traiam foarte departe Au pays roumain        / In tara romanesca Bleu et blanc              / Alba si albastra   Lorsque je rêvait             / Atunci cand visam Toujours je voyais           / Vedeam intotdeauna Une fille aux yeux            / O fata cu ochii Gris et bleus                     / Gri-blastri   Mais la vie c'est chargé  / Dar viata s-a pus             De pulvériser                   / Sa pulverizeze Sous son corps brute       / Sub corpul sau brut                     Mes rêves d'enfants       / Visurile-mi de copil. J'ai perdu la lutte            / Am pierdut lupta Jusqu'au point de chute  / Pana la cadere   Je me suis enfui               / Am fugit atunci Vers d'autres pays          / Catre alte tari J'ai pris des chemins      / Am apucat pe cai Interdits                          / Interzise   Je suis le roumain          / Eu sunt românul J'ai vient de très lo        / Vin de tare departe J'ai cherché partout       / Am cautat peste tot Comme un fou                / Ca un nebun   Mais la vie c'est chargé / Dar viata s-a pus De pulvériser                  /Sa pulverizese Sous son corps bru         / Sub corpul sau brut Mes rêves d'enfants      / Visurile-mi de copil J'ai perdu la lutte           / Am pierdut lupta Jusqu'au point de chute / Pana in pragul caderii   Te voilà enfin                  / Iata-te, in sfarsit Je te tends les mains      / Iti intind mainile mele Mais il est trop tard        / Dar, e prea tarziu Bien trop tard                  / Mult prea tarziu   Je t'ai tant cherché          / Te-am căutat atata                  Depuis mon enfance        / Inca din  copilarie Mais mon heure de chance / Dar ora de noroc  Est passée                         a mea / a trecut...  ............................................................................................................ Așa să fie?

dacă nu putem să fim mai buni,

 să încercăm să fim măcar politicoși//

Am intrat în închisoare orb și ies cu ochii deschiși.//

Prieten se numește omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de complement circumstanțial de timp, de loc sau de mod//

 Nicolae Steinhartdt- 29 iulie 1912- 30 martie 1989//

În dimineața asta , mi-am amintit de niște locuri dragi, văzute în urmă cu trei ani.
 http://incertitudini2008.blogspot.com/2008/05/trei-zile-in-maramures.html

Scriam atunci despre frumusețea Maramureșului.........
Părăsim drumul modest de țară, pe care localnicii își mânau cirezile de bivolițe . Am fi putut urca mai ușor pe șoseaua asfaltată, am ales scurtătura aspră, o cărare chinuită. Asemenea vieții,  ea șerpuiește cu urcușuri și coborâșuri, cu capcane și porțiuni netede ca-n palmă , printre tufișuri pe care întârziau boabele ploii din ajun . La capătul cărăruii, ocrotită de o pădure de fagi și de stejari, se înalță mandră , printre creștetele copacilor, mânăstirea Rohia, ultima ctitorie pe care am avut privilegiul s-o văd.

Ce se arată ochiului este o adevărată minunăție- biserica în formă de cruce, în a cărei măiestrită zidire se îmbină armonios elemente arhitecturale aparținând celor trei  provincii românești, înconjurată de alte câteva construcții , una mai frumoasa decât alta.

În demisolul bisericii am rămas îndelung în fața Icoanei Maicii Domnului, pictată de un călugăr de la Muntele Athos, restaurată in 2004 , după ce a scăpat dintr-un incendiu.
Așezământul cuprinde valori deosebite: biserica veche și altarul de vară, chilia monahului Nicolae Delarohia , autorul Jurnalului fericirii,  Casa poetului , unde a locuit creatorul Imnelor Transilvane, Casa cu paraclis , biblioteca și noua biserica, Casa de stejar și casa alba.
Sobrietatea acestor lăcașuri te îndeamnă sa vezi totul cu ochii sufletului.
O pace care vine din adâncuri  învăluie blând locuri și oameni, ierburi și flori , copaci și poteci, doruri  și speranțe, vorbești în șoaptă , calci ușor.
Să nu tulburi odihna sfinților.
p.s. ai văzut aceste locuri?
dacă nu, mergi și cunoaște-le!
 

lobby , pe nepusă masă

Cred că oricare femeie, indiferent de  siluetă, vârstă, privire, ten sau mers, se simte  fericită când i se  face curte. Când complimentul vine de la o femeie, exceptând excentricitățile, laudele dau și mai bine.

Bluza mea cu ajure a plăcut  mult braziliencei înalte , care ocupase fotoliul  alăturat,  din holul hotelului. Zâmbitoare, m-a intrebat dacă sunt franțuzoaică.

De ce aș fi mințit?

Soțul ei, un tip și mai înalt, auzind de România, s-a interesat imediat de Dracula. Am vorbit puțin pe tema asta, pentru că mie chiar îmi displace, l-am văzut expus in  toată cruzimea intr-un loc  perfect în muzeul de ceară din Londra. M-am speriat, când am dat cu ochii de el.

Cei doi brazilieni au fost curioși să afle ce ar putea vedea in România.

Întâi mi-a venit in mintea frumusețea Maramureșului, pe care, cu sfială recunosc, că am gustat-o, abia   in urmă cu doi ani. Laudele au fost  sincere. Apoi le-am povestit cât am putut de corect și de convingător despre mănăstirile Moldovei, pe care le-am vizitat cu mare interes, de două ori, la distanță de mulți ani.. N-am uitat litoralul. Nici Delta Dunării, deși cineva mi-a spus  că ar fi in paragină.

Grupul meu pleca la Porto. Cei doi brazilieni mergeau la plajă.

Ne-am revăzut la intoarcere.

La fel  de  zâmbitori, mi-au spus că  la vara viitoare vor veni in România. Nu cred că intre timp, verificaseră informațiile mele.

Schimb de adrese n-am făcut, asta era preocupare importantă, dar  extrem de dificilă, care ține de  vremea  când a sta de vorbă cu  un străin era   mare noroc.
Cu două fețe.