Nimic.
Nu-ți alegi rudele.Nici numele. Poți fi selectiv în privința prietenilor și a colegilor de muncă, vorba ceea, până te frigi cu ciorbă.
Când vine vorba despre vecini, lucrurile se complică rău de tot.
Dacă ar fi să amintesc cam cum vedeam eu lucrurile în copilărie, o să-mi spui că nu are niciun sens să mă întorc cu gândul într-o lume, deja, apusă...o fi și cum crezi tu.
Nu pot să-ți spun cât am urât ”filozofia„ comunistă prin care s-a îngrămădit lumea în cutiile astea de chibrituri gri, șterse, lipsite de orice pic de personalitate, obositoare, devenite, de ceva timp, pestrițe, spoite în toate culorile, ca niște sorcove.
De gustibus non disputandum!
Cu chiu cu vai, prin anii 70, primii „proprietari în devenire„ se obișnuiau unii cu alții: plecau dis-de -dimineață la serviciu, trăgând după ei copilașii zgribuliți,spre a-i duce la ”cămin”, dacă reușiseră performanța găsirii unui loc, la întoarcere, de mână cu aceiași micuți,dornici de joacă, se așezau la cozile încolăcite, așteptând să prindă un pachet de unt, câteva ouă, un pui ( bogăție curată) și cine--știe- ce-noroc- mai- aveau.
Mulți dintre întâii proprietari de atunci s-au risipit printre nori, alții s-au stabilit la țară, cedând locuințele fiilor,ale căror posibilități financiare de a-și cumpăra vreodată o locuință sunt doar visuri. Au venit oameni noi, lume de tot felul.
Vârstnicii rămași s-au cătrănit rău, greu să mai găsești în comportarea lor ceva din ceea ce ai spera să afli.
Tu crezi că bătrânețea înnobilează? înseamnă că n-ai trăit la bloc.
Sau o fi altfel prin alte locuri? cine știe?
Preț de vreo trei ore, aseară, mi-a fost dat să particip ( nu-mi vine alt verb în minte) la cea mai stupidă dintre adunările de bloc, a doua, la care m-am dus, în cei 46 de ani, de când locuiesc aici.
Cineva zicea că nu este bine pentru tine, ca om , să ai regrete, că ele îți fac viața amară. Așa o fi.
Nu este chiar simplu: sub acelaşi acoperiş locuiesc 60 de familii, cu educaţie diferită, instrucţie -ce să mai vorbim- deprinderi de tot felul, nivel de flexibilitate în comunicare absolut delirant, şi câte şi mai câte.
Nu este chiar simplu: sub acelaşi acoperiş locuiesc 60 de familii, cu educaţie diferită, instrucţie -ce să mai vorbim- deprinderi de tot felul, nivel de flexibilitate în comunicare absolut delirant, şi câte şi mai câte.
Și ești și tu o ființă, ești proprietarul casei tale. Casă vecină cu altele, toate înghesuite în aceeași cutie de chibrituri.
”Câte bordeie, atâtea obiceie„ .Vezi,iar mă întorc la înţelepciunea populară...
Îmi impun să aleg partea plină a paharului, adică să nu observ ce strică omul.
Să mă bucur de ceea ce dăruieşte natura!
