Omul care nu mai sfințește locul

  Nici casa.  Nici curtea.Nici țara. 
Nimic.

Nu-ți alegi rudele.Nici  numele. Poți fi selectiv în privința prietenilor și a  colegilor  de muncă, vorba  ceea, până te frigi cu ciorbă.

Când vine  vorba despre vecini, lucrurile se complică rău de tot.

Dacă ar fi să amintesc cam cum  vedeam eu lucrurile în copilărie, o să-mi spui că nu are niciun sens să mă întorc cu gândul într-o lume, deja, apusă...o fi și  cum crezi tu.

  Nu pot  să-ți spun cât am urât ”filozofia„ comunistă prin care  s-a îngrămădit lumea  în  cutiile astea   de chibrituri gri, șterse, lipsite  de orice pic de personalitate, obositoare,   devenite, de  ceva timp, pestrițe, spoite în toate culorile, ca niște sorcove.  

De gustibus non disputandum!

Cu chiu cu  vai, prin anii  70, primii „proprietari în devenire„ se obișnuiau unii cu alții: plecau  dis-de -dimineață  la serviciu, trăgând  după ei copilașii zgribuliți,spre a-i duce  la  ”cămin”, dacă  reușiseră performanța   găsirii   unui loc,  la întoarcere, de  mână  cu  aceiași  micuți,dornici de joacă,  se așezau la  cozile  încolăcite, așteptând să prindă  un pachet de unt,  câteva ouă, un pui (  bogăție  curată) și cine--știe- ce-noroc- mai- aveau.

Mulți dintre întâii proprietari  de atunci  s-au risipit printre nori, alții  s-au stabilit la țară, cedând  locuințele  fiilor,ale  căror posibilități  financiare de a-și cumpăra vreodată o locuință sunt  doar  visuri. Au  venit  oameni  noi, lume  de tot felul.

Vârstnicii rămași s-au cătrănit  rău, greu  să mai  găsești  în  comportarea lor  ceva din  ceea  ce ai spera  să afli.

 Tu  crezi că  bătrânețea înnobilează?   înseamnă că n-ai trăit la  bloc.

Sau o fi altfel prin alte locuri?  cine știe?

Preț de  vreo trei ore, aseară, mi-a fost dat  să  particip (  nu-mi vine alt verb în minte) la  cea  mai stupidă dintre adunările  de bloc, a  doua, la care  m-am dus, în cei  46 de ani, de  când locuiesc  aici.

Cineva zicea  că nu este  bine  pentru tine, ca om , să ai regrete, că ele îți fac viața amară. Așa o fi.
  Nu este  chiar simplu: sub acelaşi acoperiş locuiesc 60 de familii, cu educaţie  diferită, instrucţie -ce să mai vorbim- deprinderi de tot felul, nivel de flexibilitate  în  comunicare absolut  delirant, şi câte şi mai  câte. 

Și  ești  și tu o  ființă, ești  proprietarul casei tale. Casă   vecină  cu altele, toate  înghesuite  în aceeași  cutie  de chibrituri. 

”Câte  bordeie, atâtea obiceie„ .Vezi,iar  mă întorc la   înţelepciunea  populară...

  Îmi impun  să  aleg  partea plină a paharului, adică  să   nu  observ  ce  strică   omul.  

Să mă bucur  de  ceea  ce  dăruieşte  natura!

acum e cor la casa ta!

Primiți colindătorii?
 
Le-am auzit   corul pe  mai multe voci  din bucătărie.
 Îi așteptam . Au venit în câteva  rânduri,  simpatici foc , mai ales  cei cu Moș Crăciun în frunte.

Un moș crăciun trompetist.
Asta, așa ca s-o impresioneze pe  Oana,  vecina de la patru, diriginta lor.
Cum era o premieră,  le-am pus în trăistuțe  nu doar covrigi și portocale,  am dat și  niște bani. Și le-am promis că le trimit și fotografiile.
Următorul val un grup de  vreo cinci fetișcane, ele nu știu colinde de-ale noastre, au  zis ceva pe englezește spre surprinderea totală a    domnului  președinte de bloc, aflat în trecere pe scara noastră.
Cum să te încurci cu  portocale și covrigi?
  Ceva mai târziu, când  tocmai îmi găteam pomul, am auzit bătăi serioase în ușă.
 Am sărit,  m-am uitat în coș, rămăseseră destui covrigi, am deschis instantaneu - un grup cam întunecat, vreo șapte,  un bărbat prea tuciuriu și  ea, poate consoarta, ceilalți- puradeii. 
 Ușile vecinilor  au rămas închise, poate că, inspirați,   se uitaseră pe vizor..da  niște bani, nu-mi dai, cocoană, că venim dă dăparte și n-avem cu ce plăti mașâna, mi s-a adresat cel mai mare , care își pusese, deja, un picior  în ușă..
-Nu, îi răspund eu răspicat, că  mă și mir de unde atâta curaj, continuând  să împart covrigi..
Nuci, covrigi, gutui și mere..ce poveste frumoasă,  povestea copilăriei!//
 În ajun de Moş Crăciun
 Din an în an pornesc la geam 
Voioşi cu moş Crăciun,
 E ger cumplit, e drumul greu 
 Da-i obicei străbun.
  Acum e cor la casa ta 
Cu toţii cânt-acum,
 Mai sunt şi moşi din vremea lui 
Bătrânul Moş Crăciun.
 Acum e joc la casa ta 
Cu toţi se veselesc
 Dar sunt bordeie fără fum,
Şi mâine-i moş Crăciun..
Şi-acum te las, fii sănătos
 Şi vesel de Crăciun,
 Dar nu uita când eşti voios,
Române, să fii bun.//folclor

Crăciun cu sănătate și bucurii doresc tuturor prietenilor!

cu ce măsori,

 ți se va măsura. 
 Într-o  fereastră, un sac de plastic, spart în două locuri.
Petice verzi băltesc în prispa cojită. Peste curtea năpădită de ciulini, risipiți printre  tufe de mușețel sălbatic,  doar vântul își mai plimbă pașii răzleți. //

-Auzi, dumneata, cu vreo  zece ani în urmă , era ăl mai tare din sat, da bani cu camătă, o zi întârziată te costa, mai bine veneai tu de bunăvoie, decât să-ți bată el în ușă..//

Mirică a plecat de la ai săi. 
Nevasta , mai mai,  să se păruiască într-o sâmbătă dimineața cu a   bătrână. Adunau zarzăre, niciuna nu mai știe din ce s-au luat.

- Om cu minte multă, tata mi- a zis băiete, până aici, du-te tu la casa ta,  că așa am făcut și eu, așa au făcut toți din neamu nostru.

Și m-am dus.
Moștenisem de la sora lui mai mare o palmă de pământ și  casa,  două camere. A mers  treaba ce-a mers, dar în toamnă , când au început ploile nu mai era de trai. //

S-a dus la  dom Motroi. 
I -a  spus păsul,  el vorbea, el auzea.  Motroi  își făcea de lucru pe verandă casei lui cu geamuri înalte.
I-a dat împrumutul, cu hârtie scrisă și doi martori..

Într-un an, Mirică și nevasta  au  plătit dobânda și o  parte din împrumut. S-au strâns de la multe, dar n-a fost chiar rău.

Când s-a întors dintr-o excursie la ruși,  o cumnata  le-a adus un ceas  frumos de perete, un cuc striga ora.

Mirică  nu s-a îndurat să-l pună în perete. l-a dus lu domnu Motroi, poate mai închide un ochi până-n primăvară.

Într-o zi, când a venit cu banii într-un petic de ziar, ușa pe unde scotea cucul ciocul  nu s-a mai deschis.

- Dom Motroi, ce-are , bre, cucul din ceas, gata,  a și obosit?

- Băi Mirică, ține minte de la mine, averea se face greu, băiete..de ce să-l las să cânte ca nebunu, se strică, și așa știu cât e ora, trece autobuzu, vine poștașu, deschide la magazin. 
De ce să stric ceasu?

Mirică a pus ban pe ban, a scăpat de datorie. Și-a cumpărat și mașină, o dacie mai veche, da merge.. 
- Mă duci până la Bunești, Mirică? iau niște prune de la coana Veta, soacra lu vecinu, i-am dat niște bani acu  trei ani, când  și-a dus mama  la doctor.
-Bine , dom Motroi, da știi, mașina merge cu benzină.
-Cum Dumnezeului să nu știu, mă? Coana Veta mi-e  datoare, îți  dau banii, când ajungem. 
  Ajung la Bunești,  încarcă ei prunele în câțiva  saci,  Mirică aduce vorba de benzină. Coana Veta se face foc.
-Hodorog bătrân, după ce că-mi iei prunele din curte, mai vrei și bani de benzină? Afară din curtea mea!
-Lasă, Mirică, că plătesc eu, se tânguie dom Motroi. 
Înțelegător, Mirică tace. Nu este felul lui să bată omul la cap. Ajung acasă, răstoarnă prunele într-un lin, Mirică scoate o țigară. 
Își ține capul în mâini.
-Dom Motroi, dă-mi , domle,  o sticlă d-un kil. 
Se duce la motor, face el ce face și umple sticla cu benzină.
-Ce faci,  omule?
-Mă hoțule, vezi tu sticla asta? O răstorn cât ai zice pește peste prune, și nici una, nici două, se repede către magazie..

 Scărpinându-și chelia  roșie de mânie,  Motroi scoate  din buzunar o hârtie mototolită și  o pune în palma  bătucită a șoferului.//

Într-o dimineață, cineva i-a bătut în fereastră.

Voia un împrumut.

 Motroi n-a răspuns. N-a mai răspuns niciodată.

Nu l-a plâns nimeni, că n-avea cine.//
p.s. l-ai văzut vreodată?

pământul

 are loc pentru toți-Schiller, Vânătorul din Alpi

Un bloc este o comunitate. Cât o  stradă , cu locuințe concentrat așezate, pe verticală și pe orizontală. Uriașă cutie de chibrituri, perete lângă perete., .

Cu vremea, ne deprindem unii cu alții, vrând-nevrînd. Atâtea familii, o singură ușa , atâția pași, o singură scară.//

De când îl știu,  este pensionar.

Vara, o șapcă albastră, trasă pe ochi, iarna, o căciulă rusească-cum de nu i-or fi găsit-o moliile ?

Veșnic la pândă. Și la atac!

 Obiectivul-țintă-câini, pisici, vrăbiuțe, mingi rătăcite în zona lui de acțiune .

Nimic nu-i scapă.

Nimeni nu-i face față.//

http://incertitudini2008.blogspot.com/2010/05/invata-de-la-pasari.html

În fiecare zi,  o tânăra   își duce și își aduce copiii la și de  școală.

Trei. Niște bomboane de fetițe- hăinuțe  cu glugi, cizmulițe înalte, căciulițe roz  cu ciucurași.

La prânz, mama le ajută să coboare din mașină.

Fiecare scoate din ghiozdan  laptele și cornul.

Mama desface capacele paharelor, așază cornurile alături și, dacă se întâmplă ca Dolma  și Richi , maidanezele  adoptate de comunitate ,  să fie pe aproape, le așteaptă  până își termină masa.

Grijulii și atente.

Una dintre surori adună paharele goale și le duce la container.

Nu, nu este mereu așa. Astăzi cățelușele  au întârziat.

N-o să-ți vină să crezi..//

Aflat,   din întâmplare,   în dosul capotei autoturismului, care nu cred să fi avut nevoie de vreo revizie,  omul cu căciulă rusească  așteaptă.

Calcă prudent.

Ai zice că se plimbă.

Bocancii lui strivesc cutiile.

În pete mari, laptele se prelinge către  băltoaca dintre două mașni.

Stâlcite, cornurile s-au amestecat cu noroiul bocancilor.

Vorbele mi-au înghețat pe buze.

p.s. există legi care să –i oblige pe oameni să fie oameni?