în sfârșit, identitatea. De iarnă vorbesc!
Îmi plac sărbătorile, nu atât ,încât să rămân în casă, așteptând să se termine prânzul, ca să vină cina.
Cele mai multe dintre rudele și cunoștințele mele, cu care am vorbit zilele astea, la telefon sau față în față, mi-au părut preocupate doar de sărmăluțe, cozonac, grătar, țuică fiartă.
Verbul a mânca nu face parte din vocabularul meu activ.
Dau orice fel de mâncare, oricât de extraordinar ar fi , pe o plimbare în pădure.
Ieri a fost o zi de iarnă, în costum zdrențuit de toamnă rătăcită.
I-am plâns de milă..
Doar patinoarul i-a mai salvat onoarea.
Peste noapte a nins.Frumos, calm, cuminte.
Ninge și acum.
Ca-ntr-o poveste fără sfârșit..
Cine nu are pădure să-și cumpere.
Dacă nu se poate, Trivale are cărări destule..
Câinii nu au covrigi în coadă.Îi caută prin zăpadă!
