cât învățăm din întâmplări?

Legendă, întâmplări, învățăminte

”Puterea,dacă are drept temelie dorința de a domina, este doar o ambiție

stupidă.
Dar dacă este act de om creator și acțiune de creație, atunci slăvesc această putere.”
Antoine de Saint- Exupery

Puțini trebuie să fie cei care n-au auzit despre gloria celui mai mare cuceritor al antichității. Era fiul regelui Filip al II lea al Macedoniei și al reginei Olimpia . A a venit pe lume în noaptea când templul lui Artemis s-ar fi făcut scrum.
Mama lui l-ar fi convins mai târziu că adevăratul său tată era însuși Zeus.
Istoricul grec Arrian îl vedea puternic și frumos cu un ochi căprui, închis ca noaptea și unul albastru ca și cerul, Plutarh îl găsea violent și impulsiv. Profesor i-a fost Aristotel..
La 20 de ani, după asasinarea regelui Filip, Alexandru a devenit rege.

Alexandru cel Mare.

Imperiul lui s-a întins, în 13 ani, de la hotarul Chinei , până în Europa și Egipt.
Se povestesc multe despre meritele lui de cuceritor , despre iubiri și înfrângeri, despre măreție și cădere.
Ceva, parcă, ar trebui să recitim acum:
la 33 de ani, aflat pe patul morții, și-ar fi chemat lângă el generalii și le-ar fi încredințát tainicele-i dorințe:
să-i fie purtat pe umeri sicriul de către cei mai renumițí medici ai vremii
toate comorile sale, adunate în timpul vieții, să fie împrăștiate pe drumul către mormânt
iar mâinile să-i fie lăsate în afara sicriului, să le vadă toți.
Cu ultimele puteri, el și-a explicat gândurile:

chiar și medicii celebri sunt neputincioși în fața morții,
Comorile adunate în timpul vieții rămân pe pământ.
Ești rege sau sclav, tot cu mâinile goale treci dincolo..
Nimic nu este mai de preț decât timpul trecerii prin viață..

Traversăm cea mai grea perioadă a omenirii.
Cât învațăm din întâmplări?
p.s. fă-ți timp și vezi filmul!️

puterea,

dacă are drept temelie dorința de a domina, este doar o ambiție stupidă. Dar dacă este act de om creator și acțiune de creație, atunci slăvesc această putere. Antoine de Saint- Exupery

O prietenă mi-a trimis astăzi  câteva rânduri. Un fragment de legendă.//

Puțini  trebuie să fie cei care  n-au auzit despre gloria  celui mai mare cuceritor al antichității. Era fiul regelui Filip al II lea al Macedoniei și al reginei Olimpia . A a venit pe lume   în noaptea când templul  lui Artemis s-ar fi făcut scrum.

Mama lui   l-ar fi convins mai târziu că adevăratul său tată era însuși Zeus.

Istoricul grec Arrian îl  vedea puternic și  frumos cu un ochi căprui, închis ca noaptea și unul albastru ca și cerul, Plutarh îl   găsea  violent și impulsiv. Profesor i-a fost  Aristotel..

La  20 de ani, după asasinarea  regelui Filip, Alexandru a devenit rege. 
Alexandru cel Mare.
  Imperiul lui  s-a întins, în  13 ani,  de la hotarul Chinei , până în Europa și Egipt.

Despre  meritele  de  cuceritor , despre iubiri  și înfrângeri, despre măreție și cădere, poți citi  aici.//

Zice legenda că, la 33 de ani,  aflat  pe patul morții, și-ar fi chemat lângă el  generalii și  le-ar   fi încredințát   tainicele-i dorințé:
să-i fie purtat pe umeri sicriul de către cei mai renumițí medici ai vremii
toate comorile sale, adunate în timpul vieții, să fie împrăștiate pe  drumul către mormânt
iar mâinile să-i fie lăsate  în afara sicriului, să le vadă toți.
  Cu ultimele puteri, el  și-a explicat gândurile-  chiar și medicii  celebri sunt neputincioși în fața morții, comorile adunate în timpul vieții rămân pe pământ.
Ești rege sau sclav, tot cu mâinile goale treci dincolo.
Nimic nu este mai de preț  decât timpul  trecerii prin viață.//
Am citit  frântura de legendă  tocmai când se transmitea pe toate posturile tv știrea că, undeva, pe lângă București, pompierii au reușit, cu mari dificultăți,  să stingă unul dintre cele mai mari incendii din ultimii ani.
Dintr-o  imensă avere a rămas scrum.

 cât învață omul din întâmplări?