Te redescoperi,

cred, cu  adevărat, în anumite momente de lucidă meditație.

 povești adevărate pentru prieteni.

S-au spus și s-au scris atâtea  în ultima  vreme  despre școală, despre profesori, despre educație.Nu  scriu pentru  a arăta  cu degetul către  nimeni.  Nici pentru a da sfaturi- aș putea, cumva...De ce scriu?Nu doar pentru că  am  slujit școala aproape  40 de ani și că i-am învățat carte  pe  elevii mei, cum m-am priceput  mai bine- niciodată nu poate  fi perfect.Scriu  și  mă gândesc  să  aduc în lumină  chipuri ale profesorilor  mei.

 Știi ce?Cred  că nimeni , care  privește sincer în suflet, nu  poate uita  că este ce este, pentru că  a învățat carte.

 Cât și cum a putut.

Ce vreau să spun este că nu povestesc pentru a crea o pagină de literatură,nici pentru a forța starea cuiva spre a  trăi emoții, nici  să  sugerez în vreun fel profunzime în a se gândi despre școală, profesori,reacții bune. 

Povestesc, pentru că, ori de câte ori am simțit că vreau să-i mulțumesc cuiva pentru ce sunt  și pentru ce am fost, imediat după părinții mei, îndatorată  îi sunt profesorului meu de Limba română, Gheorghe Fulga.

S-a stins de niște ani... cred  că i-ar plăcea  să știe  că mulți dintre foștii elevi care  l-au ascultat  povestind ori s-au lăsat conduși de  lumina înțelegerii  gramaticii îi rostesc numele cu smerenie, respect și recunoștință. Dacă spun cuvântul„carte„,îl asociez  cu

Domnul Fulga.

 Recunoscut pentru cultură și talent pedagogic în toate satele din jur! La vremea aceea, nu înțelegeam cât de important este să ai un profesor adevărat. 

Amintindu-mi-l, îl asociez, involuntar, cu caietele mele de notițe,niște maculatoare foșnitoare, cu foaie gălbuie, aspră. De fapt, caietul de teme și cel de clasă erau la fel de ordonate; titlul era marcat printr-o subliniere specială, pe care am transmis-o, mai târziu, și eu elevilor mei.
Domnul profesor acorda mare atenție memorării textelor frumoase și importante, scrise fie în versuri, fie în proză. Știu și acum fragmente mari din "Scrisoarea III","Amintiri din copilărie","Toma Alimoș","Ardealul", Sobieski și românii”.
Nu știam pe atunci că voi deveni profesoară de limba romană-poate că simțeam, cumva, în marea mea admirație pentru profesor. 

Absolvent de Litere și Filozofie- asta aveam să aflu ceva  mai târziu- domnul  Fulga refuzase o catedră universitară, în București. 

Venise în satul copilăriei sale, să ne învețe carte pe noi, copiii din cele trei sate ale comunei.

  Înalt, îmbrăcat totdeauna impecabil, deși venea la școală , adesea, cu o motoretă vișinie "Simpson", impunea respect asociat  cu un fel de  teamă tuturor:copii, părinți,colegi.

Am păstrat mulți ani caietul de teze din clasa a V-a. Când, nu știu din ce cauză, nu l-am mai găsit, am suferit cumplit .

În primul trimestru, subiectul tezei cuprindea povestirea  unui fragment din " Amintiri din copilărie", de Ion Creangă, și diverse exerciții de morfologie, sintaxă, vocabular.
Erau subliniate cu creion roșu două sintagme, cu o greșeală de scriere, care nu s-a mai repetat vreodată ;am scris "începe ai", în loc de "începe a-i".
La sfarsitul tezei, domnul profesor a adăugat:

" Deși lucrarea nu este lipsită de unele greșeli de exprimare și de scriere, este foarte bună. Ea anunță pe viitorul intelectual. Dacă vei munci mult și fără întreruperi, vei cuceri cetatea științei".
N-am schimbat niciun cuvânt din vorbele dumnealui, pentru că n-am uitat nimic din ce era scris pe întâia mea teză.
N-am cucerit cetatea științei, dar mi-am făcut meseria cu pasiune și cu dragoste.

Am absolvit secția„ real„( obligată fiind) a unui liceu teoretic foarte exigent.

Nu am fost admisă la Facultatea de Filologie, Universitatea București, în primul an, așa  că, primind o catedră de suplinit chiar în școala în care învățasem, am ajuns colegă de cancelarie cu profesorul meu. 

 Din primul salariu, mi-am cumpărat  niște botine gri, foarte elegante. 

 Eram tare mândră!

  Domnu Fulga  și-a ridicat o sprânceană:

- De mâine, să le pui  la păstrare, pentru când vei fi studentă!

Au trecut anii.
Vremea fuge ca nebuna...

Eleva de odinioară și-a împlinit  visul:profesoară de limba română.

Aproape patruzeci de ani de muncă cu elevii.

 Sunt mulți, sunt puțini, deja țin de trecut.

Necruțător este timpul!

Domnul Fulga își odihnește pasiunea sub o cruce albă, nu foarte departe de școala unde am învățat.

În adâncul sufletului meu- sunt convinsă că și în sufletele altora- numele lui  se asociază cu o străfulgerare  luminoasă, duioasă, caldă.

„noi, profesorii; ei, școlarii„

Voiam  să scriu  ceva  despre  sat. Despre  satul  din sufletul meu. Tocmai  citisem  însemnările academicianului  Eugen Simion.  Îi înțeleg   strigătul.

  Las   deoparte, pentru  o vreme, satul  și treburile lui, pentru  că  niște  cititori ai  blogului meu  au tot  zăbovit  asupra unei postări vechi, ca  vârstă,  mereu actuală, îmi permit  să spun, ca  temă.

 Scuze!  pe atunci  nu  știam că pot să  scriu cu diacritice. Abia nimeream tastele. //

  

Am incercat sa evit momentul , adica sa nu scriu; este ceva aproape ridicol sau poate ca doar pare. Scriind , nu ma adresez nimanui , vorbesc , ma razboiesc , cum cu cine? cu nimeni , poate cu un intreg sistem , ee , prea de tot , cum cu un sistem.?La o adica , am si eu , ca multi altii , macar , asa, din cand in cand , niste rabufniri- apa de ploaie- pentru ca , de fapt , cine ma aude? si daca m-ar auzi , ce-ar face?

Chestiunea a inceput de la un copil, adica de la doi copii; in aceeasi zi , unul mi-a pus o intrebare, celalalt , justificandu-se ca n-a inteles cum este cu schimbarea valorii gramaticale, mi-a povestit ceva. Hazliu , in opinia lui. La inceput , am ras si eu, pentru ca era de ras. Apoi mi s-a parut, de-a binelea , stupid. Punand cele doua situatii una langa cealalta, a iesit ceva care m-a tot sacait.M-am intrebat daca pot schimba ceva, apoi mi-am zis ca poate doar mi se pare ca este grav, pana cand , uite, la ora asta imi astern aici nedumeririle.

Teza asta cu subiect unic , de la clasele a 7-a si a 8-a , a produs o intreaga isterie in legatura cu proba de limba si iteratura romana:manualele sunt elaborate de vreo 15 ani , iar tipul de evaluare amintit mai sus are 3 ani de viata.
Cum pe acolo de unde vin marile idei , a se citi gaselnite, se tot fac schimbari de ministri, plecati la altar cu avionul si negocieri de salarii , inainte de alegeri , elevul si ale lui necazuri au devenit elemente auxiliare. Cert este ca mare parte din ce se invata acum la clasa devine materie de teza abia la sfarsitul lui mai. Orice adult , care are o cat de subtirica legatura cu scoala , isi da seama ca nu este deloc simplu. Profesorii nici nu intreaba, nici nu striga, cum la cine? la inspectorii , care ar trebui sa lase politica pentru altii si sa-si faca meseria de INDRUMATORI , dar nici nu se documenteaza , ci CREEAZA(?).

Doua dintre subiectele care compun atat de comentata lucrare sunt compuneri , prin care elevului i se cere sa-si exprime opinia:a) in legatura cu un text liric la prima vedere, b) sa redacteze, intr-un numar limitat de randuri, o compunere , in care sa-si exprime propriile sentimente cu ocazia unui eveniment personal; evidentierea unor trasaturi ale unui obiect , peisaj , opera de arta , persoana.

Cred ca ar fi trebuit ca in cei 3 ani sa se fi realizat o carticica in care sa apara un numar de poeti , ale caror poezii sa fie citite de catre elevi sau , cumva , sa se faca niste precizari in intalnirile profesorilor la inceputul anului scolar. Neexistand niste directii clare, modul de lucru ramane la cum crede fiecare profesor , dar, mai ales, la bunul , cum sa-i zic: simt, plac sau (ne) priceperea fiecaruia .

Asa ca, o juna profesoara, posesoare a gradului I, care se adreseaza unei clase de 20 si ceva de perechi de urechi si tot atator perechi de ochi , in incercarea de a fi cat mai originala , adica de a-i invata pe elevi cum sa inteleaga mesajul unei poezii, ca " Lacul" lui Mihai Eminescu, printre altele, interpreteaza versurile"Ea din trestii sa rasara/Si sa-mi cada lin pe piept", dictandu-le :

trestia devine " axis mundi", iar iubita este o fiinta acvatica.

Copiii scriu in caiete, muti de uimire, incercand sa inteleaga ciudatul mesaj.Unii , neintelegand ce va sa fie asta , cauta. Unul a alergat la mine, fosta lui profesoara, sa ceara lamuriri.Mai intai , m-am mirat, apoi m-am intristat, pana cand , am inceput sa scriu aici, ca sa ma linistesc.

Daca la matematica, totdeauna -(minus), in fata parantezei schimba semnele din interiorul acesteia, la geografie, Carpatii tot acolo stau, cel putin pana in clipa urmatoare, la literatura , o poezie se poate interpreta , chiar in fel si chip? Da, pot fi multe variante de interpretari, dar ideile sunt aceleasi. Nu este permis sa-i spui pustiului de 13- 14 ani orice iti trece prin minte ca fiind un mod de abordare a unui text liric.

"Axis mundi", pentru vechii greci , era Olimpul.Toate religiile si-au ales cate un ARBORE, simbolizand AXA LUMII. Acesta face legatura dintre PAMANT si CER.

Eugen Simion, vorbind despre SALCAMUL lui Moromete , vede in acesta o valoare premonitorie, reprezentand unitatea , trainicia Morometilor, salcamul este , in viziunea criticului literar, un arbore cu autoritate, un punct stabil de referinta; reprezinta un simbol si o pavaza , iar prabusirea lui anunta un sfarsit, o destramare...salcamul este un element axial.
Recunoscutul critic "indrazneste" , abia dupa o suita de explicatii ajutatoare , sa definesca axul lumii ca arhetip al puterii , un simbol , totodata , phalic. Incheie subliniind ca Marin Preda nu s-ar fi gandit la toate acestea.

Trestia este o planta de apa , firava- nu poate supravietui iernii si nici nu renaste viguros primavara- este flexibila , poate fi, cumva , un simbol al unduirii, al tineretii schimbatoare; se si zice"mladie ca o trestie" sau" este firava ca un fir de trestie".

A o transforma in " axis mundi" mi se pare, deja , mult mai mult decat ridicol, suparator, iar pentru copilul pe care trebuie sa-l apropii de inefabilul poetic , pagubos.

Iubita-fiinta acvatica? Nu se poate! Este visul de iubire neimpartasita , la care natura participa , mai ales , in valoarea ei estetica ; el , indragostitul , isi asteapta iubita intr-un decor atat de drag poetului- lacul , inconjurat de toate acele elemente care compun cadrul liric eminescian: codrul, nuferii, trestiile, luna, luntrea, ferit de ochiul strain, indiscret. Accentul cade- nu pe frumusetea iubitei - ci pe starea eului liric: dezamagit, solitar, suferind , se retrage in natura , care il intelege si se deschide pentru el.

Sintagma " fiinta acvatica" striveste frumusetea textului , il trimite pe copil intr-un decor cu desene animate , cu sirene , unduindu-si miscarile.

Cealalta discutie pe care am avut-o cu un alt elev de la o scoala centrala a pornit de la ceva mai ciudat. O doamna profesoara , timp de o saptamana, si-a acompaniat predarea elementelor de vocabular la clasa a 7-a cu diverse genuri muzicale, ascultate de la casetofonul de pe catedra, preferate fiind formatiile contemporane , cu texte inspirate din viata de cartier.
Daca ar fi fost vorba de insusirea elementelor de argou , treaca/mearga, dar temele erau: conversiunea , polisemia , sensurile cuvintelor.

Am fost profesoara in ambele scoli-in cea"muzicala" un an, in cealalta mai mult de jumatate din intreaga mea cariera.

Da , au trecut anii , dar Eminescu este EMINESCU.
Lacul este incarcat cu flori de nufar, indragostitul asteapta, viseaza , ea nu vine si..singuratic sufera, vraja dispare , doar lacul ramane martor suferintei.

Profesorii sunt altii..ma gandeam , uitandu-ma in urma , ca, la absolvirea facultatii , nu poti sti prea multe , sunt atatea discipline care se studiaza din cine stie ce motive, dar, daca iti iubesti meseria si , mai ales , daca te respecti , inveti tot timpul , inainte de a le cere celor in fata carora te afli , sa te creada.

Profesorul este un actor-in fata unor spectatori -pe care nu trebuie sa-i manipuleze, ci sa-i ajute, putin cate putin, sa inteleaga lumea, lumea ca o mare scena.