Se afișează postările cu eticheta viitor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta viitor. Afișați toate postările

vineri, 30 mai 2025

”Quo vadis?”


  Tot ce  ne  înconjoară este parte din noi, cum noi  suntem în tot.

Cât de  bine  poate să ne fie, dacă nu învățăm nimic din lecția fără de cuvinte a Naturii?
   Plouă tot mai  rece în mai, vijelii  și inundații  bat peste  noi, mor oameni gonind ca nebunii cu mașinile lor luxoase, averi se tot strâng în conturi, ura  se revarsă în vorbe  până mai ieri  tăinuite,războaie strivesc vieți, așezări și holde.
 Doamne, cine și ce mai suntem noi, muritorii? 

p.s. citeam undeva că, la 29  mai1453,cădea Constantinopolul,simbol al culturii și al civilizației medievale...

luni, 12 mai 2025

gânduri pe cerul vieții


povești reale pentru prieteni❤

Purtăm în noi sute / mii de răsărituri și tot atâtea apusuri de soare.😘
Poate că ar trebui să ne gândim mai des câte ne-au rămas în suflete.
Am aici două imagini- mi le-a adus în față fb.
Prima dintre ele, din amfiteatrul facultății noastre, nu este romantică, este doar un elogiu adus prieteniei și bunei colegialități: Petrică, Petre

Nicolescu
, a fost colegul meu de bancă și al Marilenei Săpunaru, mai apoi Barceanu, în toți anii de facultate.
Ajunși la vârsta pensionării ( ufff!deloc nu-mi place vorba asta), am mers să revedem locul formării noastre ca profesori. Ne-am amintit multe întâmplări, de toate felurile.
Mulți dintre foștii colegi de facultate vor fi notând poeme printre nori și printre aștri.
Cea de-a doua imagine este din penultima clasă de liceu- era toamnă, o pauză scurtă, în câmp- practică agricolă se numea acțiunea noastră- aripi ne creșteau din suflete și din umeri, nu aveam vreme să ne gândim la primejdii, chiar dacă ele vor fi existat.
Opt dintre foștii colegi nu mai sunt, nici domnul profesor Rozner, care ne însoțea, nu mai este.
Unii aveau simțul umorului, Pufu, draga mea fostă colegă de bancă, pe care nu am revăzut-o niciodată de la bacaureat, ținea în buzunarul sarafanului o oglinjoară fermecată - costa doi lei, avea două fețe,Mioara Stoica, viitoare profesoară de biologie, avea pistrui foarte simpatici, Romiță , tehnicianul de mai apoi, era blajin, Dante s-a făcut arhitect, dar și-a încheiat tragic socotelile cu viața.
Cu simpaticul Cărăușu C Dumitru, tehnician și el ,am făcut naveta vreo două luni, cu bicicletele, Carmen, economista, îl amenința, în pauze, pe ”babacu ” că vine cu ” tăucu„...
Doamne, cum au zburat anii...
Iată-ne astăzi, câți mai suntem, bunici sfătoși cu nepoți mari și mici, aflați la o răspântie.
Lor le suntem datori, așa cum datori le suntem părinților și profesorilor noștri!❤

luni, 5 mai 2025

”Când patima nedreaptă se alină..”


Nu fac politică, nu aș putea  spune exact care sunt motivele.
 Ascult, văd, citesc, gândesc. 
 Grație meseriei, am  muncit mult cu copiii și i-am ascultat, de multe ori, pe părinții lor.
La școală, foștii mei elevi  învățau despre Vasile  Voiculescu, poet/ medic fără de  arginți, care a scris nu doar ”Ultimele sonete închipuite ale lui ale lui Shakespeare”, ci  a  lansat îndemnuri limpezi către „Munca atotbiruitoare„ ( poți să râzi, poți să ignori, e treaba ta). 
Mai deschid o paranteză:deunăzi, m-am întâlnit  cu mama unei foste eleve din ultima mea promoție. Doamna muncește 8 ore zilnic,  face cumpărături, gătește și-și găsește timp să scoată nepoțelul la plimbare.
 Știi ce mi-a spus? ”  Doamna dirigintă, mă îngrozesc tinerii ăștia,vor să fac bani oricum, cât mai repede, dacă se poate fără muncă”.
Înțelegi cum vine asta?
Grav, foarte  grav.
 De unde au învățat ” o astfel de „tehnică”?
 Eu pot deduce doar...  

Uită-te în jur: câtă agresivitate în tot. Dacă ai depășit  60 de ani, categoric ești  babă/ moș/tataie,  te caută moartea pe acasă...   cînd cobori  pe scara  blocului- ce sărut mâna, bună  ziua, aș!   mai degrabă te-ar răsturna. 
  În comerț, nu se rușinează  să-ți dea legume ofilite, fructe expirate., că  s-au mărit pensiile, pentru a  căror  plată muncesc ei;ambalaje  de  suc/  ciocolată/ țigări aruncate la doi pași de coșul pentru gunoi.
Să zicem că există și  lume decentă, pentru că există!
Ea, lumea asta  cu principii, onoare,grijă, compasiune, înțelegere, are o foarte mare responsabilitate.
   Trebuie să  lupte pentru viața ei apărându-se de vrajbă, dar să și facă, atent,educație celuilalt segment cetățenesc.
Ne aflăm într-o perioadă foarte dificilă. 
 Generații anterioare  nouă au traversat  vremuri, poate, și mai grele.
   Au  răzbit.
   Ne trebuie, cred, demnitate, forță, curaj și multă muncă!
Luna mai  este luna florilor.
 Florile, prin ele însele, exprimă biruința!💖

vineri, 7 iulie 2017

„noi, profesorii; ei, școlarii„

Voiam  să scriu  ceva  despre  sat. Despre  satul  din sufletul meu. Tocmai  citisem  însemnările academicianului  Eugen Simion.  Îi înțeleg   strigătul.
  Las   deoparte, pentru  o vreme, satul  și treburile lui, pentru  că  niște  cititori ai  blogului meu  au tot  zăbovit  asupra unei postări vechi, ca  vârstă,  mereu actuală, îmi permit  să spun, ca  temă.
 Scuze!  pe atunci  nu  știam că pot să  scriu cu diacritice. Abia nimeream tastele. //
  
Am incercat sa evit momentul , adica sa nu scriu; este ceva aproape ridicol sau poate ca doar pare. Scriind , nu ma adresez nimanui , vorbesc , ma razboiesc , cum cu cine? cu nimeni , poate cu un intreg sistem , ee , prea de tot , cum cu un sistem.?La o adica , am si eu , ca multi altii , macar , asa, din cand in cand , niste rabufniri- apa de ploaie- pentru ca , de fapt , cine ma aude? si daca m-ar auzi , ce-ar face?

Chestiunea a inceput de la un copil, adica de la doi copii; in aceeasi zi , unul mi-a pus o intrebare, celalalt , justificandu-se ca n-a inteles cum este cu schimbarea valorii gramaticale, mi-a povestit ceva. Hazliu , in opinia lui. La inceput , am ras si eu, pentru ca era de ras. Apoi mi s-a parut, de-a binelea , stupid. Punand cele doua situatii una langa cealalta, a iesit ceva care m-a tot sacait.M-am intrebat daca pot schimba ceva, apoi mi-am zis ca poate doar mi se pare ca este grav, pana cand , uite, la ora asta imi astern aici nedumeririle.

Teza asta cu subiect unic , de la clasele a 7-a si a 8-a , a produs o intreaga isterie in legatura cu proba de limba si iteratura romana:manualele sunt elaborate de vreo 15 ani , iar tipul de evaluare amintit mai sus are 3 ani de viata.
Cum pe acolo de unde vin marile idei , a se citi gaselnite, se tot fac schimbari de ministri, plecati la altar cu avionul si negocieri de salarii , inainte de alegeri , elevul si ale lui necazuri au devenit elemente auxiliare. Cert este ca mare parte din ce se invata acum la clasa devine materie de teza abia la sfarsitul lui mai. Orice adult , care are o cat de subtirica legatura cu scoala , isi da seama ca nu este deloc simplu. Profesorii nici nu intreaba, nici nu striga, cum la cine? la inspectorii , care ar trebui sa lase politica pentru altii si sa-si faca meseria de INDRUMATORI , dar nici nu se documenteaza , ci CREEAZA(?).

Doua dintre subiectele care compun atat de comentata lucrare sunt compuneri , prin care elevului i se cere sa-si exprime opinia:a) in legatura cu un text liric la prima vedere, b) sa redacteze, intr-un numar limitat de randuri, o compunere , in care sa-si exprime propriile sentimente cu ocazia unui eveniment personal; evidentierea unor trasaturi ale unui obiect , peisaj , opera de arta , persoana.

Cred ca ar fi trebuit ca in cei 3 ani sa se fi realizat o carticica in care sa apara un numar de poeti , ale caror poezii sa fie citite de catre elevi sau , cumva , sa se faca niste precizari in intalnirile profesorilor la inceputul anului scolar. Neexistand niste directii clare, modul de lucru ramane la cum crede fiecare profesor , dar, mai ales, la bunul , cum sa-i zic: simt, plac sau (ne) priceperea fiecaruia .

Asa ca, o juna profesoara, posesoare a gradului I, care se adreseaza unei clase de 20 si ceva de perechi de urechi si tot atator perechi de ochi , in incercarea de a fi cat mai originala , adica de a-i invata pe elevi cum sa inteleaga mesajul unei poezii, ca " Lacul" lui Mihai Eminescu, printre altele, interpreteaza versurile"Ea din trestii sa rasara/Si sa-mi cada lin pe piept", dictandu-le :

trestia devine " axis mundi", iar iubita este o fiinta acvatica.

Copiii scriu in caiete, muti de uimire, incercand sa inteleaga ciudatul mesaj.Unii , neintelegand ce va sa fie asta , cauta. Unul a alergat la mine, fosta lui profesoara, sa ceara lamuriri.Mai intai , m-am mirat, apoi m-am intristat, pana cand , am inceput sa scriu aici, ca sa ma linistesc.

Daca la matematica, totdeauna -(minus), in fata parantezei schimba semnele din interiorul acesteia, la geografie, Carpatii tot acolo stau, cel putin pana in clipa urmatoare, la literatura , o poezie se poate interpreta , chiar in fel si chip? Da, pot fi multe variante de interpretari, dar ideile sunt aceleasi. Nu este permis sa-i spui pustiului de 13- 14 ani orice iti trece prin minte ca fiind un mod de abordare a unui text liric.

"Axis mundi", pentru vechii greci , era Olimpul.Toate religiile si-au ales cate un ARBORE, simbolizand AXA LUMII. Acesta face legatura dintre PAMANT si CER.

Eugen Simion, vorbind despre SALCAMUL lui Moromete , vede in acesta o valoare premonitorie, reprezentand unitatea , trainicia Morometilor, salcamul este , in viziunea criticului literar, un arbore cu autoritate, un punct stabil de referinta; reprezinta un simbol si o pavaza , iar prabusirea lui anunta un sfarsit, o destramare...salcamul este un element axial.
Recunoscutul critic "indrazneste" , abia dupa o suita de explicatii ajutatoare , sa definesca axul lumii ca arhetip al puterii , un simbol , totodata , phalic. Incheie subliniind ca Marin Preda nu s-ar fi gandit la toate acestea.

Trestia este o planta de apa , firava- nu poate supravietui iernii si nici nu renaste viguros primavara- este flexibila , poate fi, cumva , un simbol al unduirii, al tineretii schimbatoare; se si zice"mladie ca o trestie" sau" este firava ca un fir de trestie".

A o transforma in " axis mundi" mi se pare, deja , mult mai mult decat ridicol, suparator, iar pentru copilul pe care trebuie sa-l apropii de inefabilul poetic , pagubos.

Iubita-fiinta acvatica? Nu se poate! Este visul de iubire neimpartasita , la care natura participa , mai ales , in valoarea ei estetica ; el , indragostitul , isi asteapta iubita intr-un decor atat de drag poetului- lacul , inconjurat de toate acele elemente care compun cadrul liric eminescian: codrul, nuferii, trestiile, luna, luntrea, ferit de ochiul strain, indiscret. Accentul cade- nu pe frumusetea iubitei - ci pe starea eului liric: dezamagit, solitar, suferind , se retrage in natura , care il intelege si se deschide pentru el.

Sintagma " fiinta acvatica" striveste frumusetea textului , il trimite pe copil intr-un decor cu desene animate , cu sirene , unduindu-si miscarile.

Cealalta discutie pe care am avut-o cu un alt elev de la o scoala centrala a pornit de la ceva mai ciudat. O doamna profesoara , timp de o saptamana, si-a acompaniat predarea elementelor de vocabular la clasa a 7-a cu diverse genuri muzicale, ascultate de la casetofonul de pe catedra, preferate fiind formatiile contemporane , cu texte inspirate din viata de cartier.
Daca ar fi fost vorba de insusirea elementelor de argou , treaca/mearga, dar temele erau: conversiunea , polisemia , sensurile cuvintelor.

Am fost profesoara in ambele scoli-in cea"muzicala" un an, in cealalta mai mult de jumatate din intreaga mea cariera.

Da , au trecut anii , dar Eminescu este EMINESCU.
Lacul este incarcat cu flori de nufar, indragostitul asteapta, viseaza , ea nu vine si..singuratic sufera, vraja dispare , doar lacul ramane martor suferintei.

Profesorii sunt altii..ma gandeam , uitandu-ma in urma , ca, la absolvirea facultatii , nu poti sti prea multe , sunt atatea discipline care se studiaza din cine stie ce motive, dar, daca iti iubesti meseria si , mai ales , daca te respecti , inveti tot timpul , inainte de a le cere celor in fata carora te afli , sa te creada.

Profesorul este un actor-in fata unor spectatori -pe care nu trebuie sa-i manipuleze, ci sa-i ajute, putin cate putin, sa inteleaga lumea, lumea ca o mare scena.



miercuri, 5 octombrie 2016

O rază în zbor!

”Caracterul însă  al unei școli bune este  ca elevul să învețe în ea mai mult decât i se predă, mai mult  decât știe  însuși profesorul”.
Mihai Eminescu ( revizor școlar)


 Astăzi este ziua  noastră, a celor, care, într-o bună zi  au decis că pot  să să-și dedice talentul, ( cu cât  va fi fost înzestrat  fiecare ), munca, ( atâta câtă va fi  fost în stare el sau ea  să „presteze”) și, mai presus de toate, dragostea pentru  copii, ( cine o va fi având) ca să lumineze minți, să bucure suflete. Să facă lumea toată mai bună!
  Am ajuns profesoară, pentru că asta mi-am dorit!  Din tot sufletul!  Trecând peste    opreliști  de tot felul. Zică cine ce va vrea să zică- și astăzi, dacă ar fi  să-mi aleg  meseria- tot  profesoară m-aș face.. 
În dimineața asta  de toamnă, ca de atâtea ori, înainte  de a mă gândi la viața mea  de profesoară, mă  gândesc cu mare drag și cu multă duioșie, la mulți dintre profesorii mei  și , dacă aș putea, fiecăruia  în parte i -aș  dărui  primul meu zâmbet,însoțit de o albă crizantemă.!
Cel dintâi ar fi Domnul Fulga- profesorul  meu de Limba Română din gimnaziu.

http://incertitudini2008.blogspot.ro/2008/05/profesorului-meu-de-limba.html

Abia după aceea,  mi-aș îndrepta  ochii sufletului către  anii mei  dedicați copiilor.
 Nu știu câți dintre foștii elevi se vor gândi astăzi la  mine, ocupați cu  toate ale zilei, au, poate, multe alte lucruri de făcut.

 Unii sunt  chiar în lista mea de „friends”.
 Lor le spun ceva acum, ceva  care ar trebui să ajungă și la alții: Dragii mei, când vine  vorba  să spuneți   ”Mulțúmesc”, indiferent ce  meserii și funcții aveți  sau veți avea, dacă tot vreți să-i mulțumiți unuia dintre  foștii voștri dascăli,adăugați,  lângă   acel ”mulțumesc:   Doamna  profesoară/ Domnule  profesor!  și, mai ales, nu  uitați pronumele  personal  de persoana a II-a plural. La dativ. Așa cum ați învățat la școală.

Nu-mi plac tristețile, dar ceva tot o să spun: întâmplarea  face ca,  tocmai ieri,  la intrarea în scara  blocului  să  mă întâlnesc  cu o fostă elevă, are, cred, 32 de ani. Era cu fiul ei, școlar, foarte bucuros  că miercuri, adică astăzi, nu  se va mai duce la școală.  Auzisem de la o  vecină că  fosta mea elevă locuiește pe scară cu mine  de câteva luni, timp în care, zic și eu ,  poate că ar fi trebuit să-și facă  vreme să sune la ușă  și să mă salute.( i-am fost și dirigintă  patru ani,  drept este  că Limba Română nu era   iubirea ei cea mare)  Cum ziceam, ieri s-a întâmplat. ”-Bună ziua!„...”Bună ziua”!

Și cum nu vreau  să-mi încep ziua asta  când lumea toată își serbează  dascălii- poate că ar fi trebuit să scriu cuvântul  cu majuscule- ( nu știu cum o fi pe la alții) o să povestesc repede ceva  de care îmi aduc eu  aminte  cu  ochii  înlăcrimați!  
Lacrimile sunt de bucurie!

Odată, înainte de teză , i-am avertizat pe elevii mei din clasa a VIII-a, a căror dirigintă eram, că, dacă voi descoperi pe cineva copiind, acela va primi nota 1 .
Necazul n-a întârziat. Am văzut cum una dintre cele mai bune eleve a scris rezolvarea   părții de  gramatică, pasând ușor hârtiuța  în spate, destinatarul fiind  un  băiat, care fără "ajutor", ar fi obținut, sigur, nota 7. Omul a   transcris repede și a dat  bilețelul mai departe, către alt coleg, candidat permanent la corigență.

Urmăream " manevrele", gândindu-ma ce ar trebui să fac.În  același timp cu mine,  la eveniment asistau  ochii „autoarei". Trebuia să respect ceea ce spusesem anterior . Am cerut copiuța și mi-am tinut cuvântul.
 Nu   m-am bucurat, nicicum, de   cele petrecute, pe tustrei i-am ascultat de  nu știu câte ori până la sfârșitul  trimestrului, ca să-și  rotunjească mediile. .

Au trecut anii... 
Autoarea copiuței a devenit jurist.
 Nu mă salută niciodată.
Al doilea beneficiar al "ajutorului"- elevul cu prestație slabă - este un familist bun, un om ca multi alții. Nu știu câte cărți va fi citit între timp, dar este un om serios.
Gheorghiță-cel care a primit și a transmis copiuța - a absolvit două facultăți:"Aerospațiale" și" Finanțe".

Într-o seară ploioasă, de onomastica mea, cineva a sunat la ușă . Am deschis- era Gheorghiță- cu un superb buchet de lalele în mână .
În timp  ce-mi spunea  că întâmplarea  aceea  cu  drumul bilețelului ghinionist  l-a ajutat  de multe ori, eu,  uitându-mă  și la  fața lui   bucuroasă, și la  florile scăldate în boabe de ploaie, m-am simțit  școlărița  care  primea întâiul 10 în catalogul  vieții.

 Multe nopți de nesomn am avut  de-a lungul  vieții  de profesoară;  câte reproșuri  mi-am făcut că poate am fost  nedreaptă, ori prea exigentă. Sau  că nu am avut  totdeauna  balanța în minte, că am aplicat, poate,  corecții nepotrivite.  Uneori m-am pripit sau n-am meditat îndeajuns asupra  câte unei situații ivite cine știe  cum și de ce.. 
Totdeauna, însă, și spun asta cu mâna pe inimă - am făcut-o dintr-o mare dragoste față de ei, și mai ales,  din dorința de a-i determina să fie corecți.
 Am trăit experiențe de tot felul ; de fiecare dată , am descoperit ceva nou.
Concluzia? 
Copiii sunt minunați! Universul lor este captivant. Trebuie să vrei și să-ți dorești să-i  înțelegi!

Câteva  cuvinte pentru colegii mei  de toate vârstele, sărbătoriți  sau uitați astăzi:
Cine vrea să ajungă dascăl -sau chiar a devenit-ar trebui să fie recunoscător; este un privilegiu să le fii copiilor în preajma, să te simți tu însuți  copil, atunci când au nevoie, să te poți bucura odată cu ei sau chiar să poți plânge, să-i sancționezi când trebuie.
Probabil aceasta este o fărâmă din ceea ce căutam cu toții- " Tinerețe fără bătrânețe"!

miercuri, 18 noiembrie 2015

între arme și flori

http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Extern/Europa/VIDEO+Ce+intelege+un+copil+din+atentatele+de+la+Paris

măsura de forțe


„Contează cum câștigi!
Mintea este cea mai importantă!
Mă lupt cu mine însămi!
Luptătorii(sportivi) sunt o reminiscență a luptei strămoșilor noștri care își apărau satele.
Ce mă bucură? mă bucură că, după un meci, adversara învinsă vine și mă sărută pe frunte.
Lupta? o măsură de forțe, ceva impersonal, după fiecare luptă mai descopăr ceva, devin Om.„
Sunt doar câteva idei pe care le-am reținut, rapid, dintr-o emisiune, la care invitată a fost o fată ALTFEL.
O cheamă Cristiana Mongol Stancu și este campioană mondială la kickboxing.
Și pictează icoane.
Și ascultă muzică pe versurile lui Anton Pann.
Și citește.
Mult.
În timp ce o ascultam, văzând-o, mă gândeam ce extraordinar ar fi fost dacă membrilor echipei guvernamentale li s-ar fi sugerat să urmărească această emisiune. 45 de minute.
Atât.




http://www.tvrplus.ro/editie-garantat-100-388178#.VklK1Vk0R6E.facebook

vineri, 25 septembrie 2015

sărmane clovn...

  motto: O mască ne spune mai multe decât  o față. Oscar Wilde


-Doamna, oricât i-ați explica, ăsta nu înțelege, nu știe nimic; nici măcar cine este Elodia.
Atunci-a trecut destul de mult-am râs cu poftă, erau frați, la diferență de un an.
Acum văd lucrurile altfel.
Copiii ascultă, observă, înregistrează. De unde? de la televizor, de la alții, părinții au foarte puțin timp pentru ei, poate chiar deloc. Unii se uită, deși obosiți de munca zilei până noaptea târziu, să vadă ce s-a mai întâmplat cu x, y, z,figuri obișnuite până mai ieri, ajunse, peste noapte-folosesc un cuvânt atât de băgat în seamă, că nici nu știi ce semnificație adevărată mai  are-persoane publice.
Și dacă adulții se uită, apoi comentează, la micul dejun, la cină, în autobuz, în anticamera medicului, în stația de metrou, în tren, copiii, înțelegând că toată lumea este interesată de ”vedete„, cred că asta este viața, astea sunt valorile, asta trebuie să-și dorească și ei.
Ținta preocupărilor lor este să ajungă vedete.
Oricum.

Tot așa și cu manelele. Unii strâmbă din nas, când între străini vine vorba despre ele, se simt foarte bine, este cool să spună că le detestă- într-un mediu select-dar la petrecerile de familie se întrec pe ringul de dans în a-și demonstra talentul.
Simt un fel de compasiune pentru niște biete ființe, a căror viață este scotocită până în cele mai tainice colțișoare de către niște angajați de prin televiziuni, care fac succes, transformat în bani, din dramele "invitaților";altfel, fiecare se jură, că nu-i pasă de vecinul, nici de capra acestuia.
Prestatorii sunt niște figuri fără niciun dumnezeu, care cred că tot ce zboară se mănâncă.
Râd, plâng, dansează, ar încerca, probabil, și pe sârmă, se târăsc în patru labe, spun cimilituri, își numără obiectele intime, aduc documente personale importante, încalcă ritualul înmormântării cuiva drag, trec cu bocancii peste clipa când au iubit, peste momentul în care au jurat cuiva credință veșnică.
Renunță total la viața personală, la părinți, bunici, copii, pozând NUD în fața celor dispuși să vadă tot circul, spre a se distra, dar , mai ales pentru cei care, seară de seară, demonstrează cât de mare le este succesul .
Cu grafice.
Și mai am un sentiment.
De mare  îngrijorare; unii copii au de ales.
Între maturizare forțată și sclavie.

joi, 18 decembrie 2014

ieri pentru mâine

 Așa  gândeam în 2011.
Au trecut trei ani.
S-a schimbat ceva?

după douăzeci de ani

Sunt una dintre miile de profesoare din România.
Să spun că mi-am făcut meseria cu pasiune și dăruire, peste  35 de ani?
Să mă laud cu notele obținute la examenul de stat/ licență/grade didactice/ concurs de intrare în oraș?
N-o voi face!
Voi spune doar că generația mea a avut parte de multe și dificile examene. Și   de concursuri, la sfârșitul cărora nu se iscau motive de distracție , prin culegerea de perle. 
Intrarea în facultate era o selecție riguroasă, pentru un loc  la oricare dintre formele învățământului superior/militar/tehnic/sanitar,  numărul concurenților,   pe un loc,   era  de,  cel puțin, 10.
Nu era perfect, ziceau unii, era foarte dificil , adăugau alții.
Nu știu dacă există școală perfectă, poate  că nordicii au găsit cheia succesului școlar!
Între amintirile mele,   din anii de liceu și de facultate, două îmi sunt foarte dragi- în clasa a X-a , ne-a vizitat școala profesorul și scriitorul, Păun Stelian. Mă uit cu nostalgie  la   cartea  primită,  Pământ sălbatic,  cu autograful  Ministrului Învățământului
 Peste câțiva ani, ca studentă, am oferit flori  unui celebru matematician și eseist, Mircea Malița,  conducător al  ministerului  care astăzi este Cenușăreasa  societății.
Da, atunci și încă mulți ani după aceea , cuvântul  școala se  putea scrie cu majusculă!

 De ceva timp, se discută peste tot soarta învățământului românesc, cu și fără argumente. Mulți își dau cu părerea, chiar dacă , în esență, nu spun nimic. Concluzia lor ar fi   că toate relele,  care par a nu se mai termina,  au legătură cu școala.
Într-un fel, au dreptate. Casa, familia, societatea, școala formează oameni.
  Profesorii nu  sunt la fel, cum  nici  toți copiii  nu sunt la fel de preocupați/inteligenți/încurajați/determinați.
Ceea ce se petrece la noi este mult prea complicat, ca să putem identifica RĂUL într-un singur punct, într-o singură latură a vieții. Răul s-a extins, a îmbolnăvit societatea . Probabil că ar fi necesară pregătirea unei  operații,  fără anestezie,  de sus până jos.
Poate!
Am ajuns într-un punct extrem de dureros.
Cu două zile în urmă, am primit pe mail o scrisoare- scrisoarea unui elev revoltat. 
Poate că mulți au citit-o, deja .
Pe un post de televiziune, aseară , s-au comentat  fragmente, în prezența  multor ziariști și oameni politici.


Scrisoarea  este următoarea-
"Generatia ratatilor! Generatia etnobotanistilor! Generatia idiotilor! Generatia facebook! - asa ne catalogheaza mass media si opinia publica din intreaga tara in zilele acestea pe toti care am dat Bacalaureatul - eu le spun doar atat - RUSINE! Rusine tuturor!
Rusine pentru ca ati ajuns sa dati vina pe o generatie crescuta de voi, aratata cu degetul acum tot de catre voi! Rusine sistemului care ne-a crescut! Rusine modelelor care ne sunt promovate de mai bine de 20 de ani incoace! Rusine noua, voua, profesorilor, elevilor, politicienilor, mass-mediei, ROMaNIEI!
Am ajuns dupa 20 de ani de spaga, de modele gen Becali, Talmacean si Bianca Dragusanu, de invatamant prost manageriat, de legi prost facute sa profite cei puternici, de facultati pe pile si pe bani din care au iesit generatii intregi de dascali care ne-au educat pe noi, cei idioti si fraieri cei care ne aflam acum in aceeasi oala, indiferent daca ne-am luat sau nu BAC-ul, am ajuns la o limita!
Nu mai suportam! Refuzam sa credem ca suntem o generatie pierduta! Suntem defapt prima generatie care va fi sacrificat cu folos, si asta deoarece ne-am saturat de ce se intampla in tara asta! Totul trebuie sa inceteze! Pentru asta vom iesi in strada si vom cere dreptate! Cerem ajutorul oamenilor corecti, ajutorul moral de care avem nevoie pentru a progresa! Toata lumea este acum socata de rezultatul Bacalaureatului si implicit de invatamantul romanesc. Ohh, dar ce surpriza! Cat de neasteptat! Ce soc! INCREDIBIL! SENZATIONAL!
Adica din acesti copii care din `99 pana acuma li s-a schimbat programa de n`spe ori, care au intrat la liceu sa dea bac din geografie si s-au trezit in a 12-a ca dau din fizica, acesti copii care au vazut zi de zi la televizor cum este incurajata prostia si incultura alaturi de baieti cu bani facuti fraudulos inconjurati de curve semi-imbracate in direct la televizor, acesti copii batuti de soarta ca s-au nascut intr-o tara ca asta, o tara in care e mai important ce chiloti are Crudu decat rezultatele sportive si intelectuale ale tarii, acesti copii nu au devenit niste genii eminesciene??? Serios??? Acesti copii nu au intelect nici macar cat Einstein??? DOAMNE! CE NERUSINARE!! Mai nemernici etnobotanisti!!! Cum puteti mai gunoaielor, mai loazelor sa nu invatati si sa intrati fara pile si copiat la facultati cand aveti atatea modele demne de urmat??? CUM E POSIBIL O ASEMENEA DEPRAVARE? Adica mai bine stati pe facebook si pe messenger decat sa urmariti modelele oferite la tv???
Adevarul e ca de 20 de ani ne asteptam sa iasa niste flori de nufar in locuri in care nu am aruncat nici macar seminte de urzica! Asta e realitatea! Va uimeste promovabilitatea de la BAC? Dar de cea de la titularizari de ce nu ziceti nimic? Ei nu-s loaze, etnobotanisti? E posibil sa iei 1.20 la titularizare si sa te mai consideri profesor? E posibil sa iei diploma frauduloasa la Spiru Haret si sa educi apoi generatii intregi? Stiati ca 25% din toti profesorii actuali au studiile facute la Spiru Haret? Sau asta nu e important pentru voi? Stiati ca suntem pe penultimul loc din Europa si la egalitate cu Congo la nivelul invatamantului? Si asta nu de acuma, de un an-doi ci de aproape doua decenii!!! Asadar, de ce va mirati? De ce sunteti indignati? aaaa... aveati impresia ca daca le oferiti parintilor si bunicilor nostrii spectacole tv ieftine si barbare, adevarate sugative de rating, sau daca le cumparati votul si ii mintiti in campanii electorale infinite, noi odraslele lor o sa fim dintr-o data altfel?
Ei bine, suntem altfel, dar nu asa cum credeti voi! Suntem diferiti! Suntem diferiti prin faptul ca stim sa spunem GATA!Gata cu adevaratele gunoaie din tara asta! Nu va mai merge! Noi avem onoare si demnitate, nu mai suntem niste slugi in fata voastra, iar daca nu vom reusi sa va schimbam, vom pleca din tara, si atunci sa ramaneti voi sa va plangeti de mila! Noi, generatia etnobotanistilor cum ne spuneti voi o sa va aratam ca avem mai mult curaj decat toate generatiile voastre de comunisti la un loc! Reprezentam adevarata forta deoarece noi suntem VIITORUL iar voi sunteti doar niste amarati care vor muri si vor fi uitati de istorie! Voi ati fost PERIOADA NEAGRA din istoria acestei tari si asa veti fi tinuti minte, iar noi, noi suntem PRIMII! PRIMII care se revolta impotriva voastra!"R.I.
p.s. tu ce zici?

duminică, 16 noiembrie 2014

cu ochi mari, duminica

Votul meu contează!
Burnițează.

Deloc agresiv, mai degrabă dulceag, duminica de noiembrie are ceva norvegian, și londonez, și franțuzesc, fiecare în parte și toate laolaltă.
Am votat!


În același loc, scump sufletului meu.
Cum să uit de câte ori am stat la ușa unei bărbătoase directoare, obligând-o să facă loc pe lunga ei listă de preferințe și pentru întâiul meu născut?
Am revăzut încăperile grădiniței, în care pentru fiecare dintre copiii mei am intrat  cu mult peste o mie  de ori.

Șorțulețe bleu, ciorăpei căzuți, ochi somnoroși, lacrimi ascunse, degețele cărând micul sac în care , de-a valma, se adunau culori, frunze, măști, hârtie lucioasă, bețișoare, fructe, plastilină.

Astăzi am votat cu gândul meu cel mai bun pentru copiii mei , pentru, deja elevi, nepoții mei!//
 Tu ai votat??

 Gândăcelul,
Elena Farago

De ce m-ai prins în pumnul tău,
Copil frumos, tu nu știi oare
Că-s mic și eu și că mă doare
De ce mă strângi așa de rău?

Copil ca tine sunt și eu,
Și-mi place să mă joc și mie,
Și milă trebuie să-ți fie
De spaima și de plânsul meu!

De ce să vrei să mă omori?
Cș am și eu părinți ca tine,
Și-ar plânge mama după mine,
Și-ar plânge bietele surori,



Și-ar plânge tata mult de tot
Căci am trăit abia trei zile,
Îndură-te de ei, copile,
Și lasă-mă, că nu mai pot!...

Asa plângea un gândăcel
În pumnul ce-l strângea să-l rupă
Și l-a deschis copilul după
Ce n-a mai fost nimic din el!

A încercat să-l mai învie
Suflându-i aripile-n vânt,
Dar a căzut în țărnă frânt
Și-nțepenit pentru vecie!...

Scârbit de fapta ta cea rea
Degeaba plângi, acum, copile,
Ci du-te-n casă-acum și zi-le
Părinților isprava ta.

Și zi-le că de-acum ai vrea
Să ocrotești cu bunătate,
În cale-ți, orice vietate,
Oricât de făr-de-nsemnătate
Și-oricât de mică ar fi ea!

joi, 13 martie 2014

m-a cuprins melancolia

gandindu-ma la viitor, asa ca m-am apucat sa fac dulceata de portocale. Este uimitor cum te inveselesti cand rupi feliile de portocale sau freci podeaua..
David  Herbert Lawrence//

 Sta pitulat intre doua blocuri.
 La parterul celui din dreapta.
 Ca si cum s-ar feri de ochii cumparatorilor.
Din cand in cand, trec pragul  buticului ticsit cu de toate,  chiar daca risc sa ma impiedic in sparturile  celor doua placi de gresie din fata usii, in care  se aduna de vreun an tot felul de maruntisuri, de care cumparatorii grabiti se debaraseaza cu nepasare.
Imi place zambetul ei cald.
  Admir sinceritatea rar de gasit la vanzatoare: astazi  nu am nimic din ce vreti dumneavoastra..
Fiica ei mi-a fost eleva.
Brusc,  fara vreo introducere,  mainile incep sa-i tremure, i se aprind obrajii, o lacrima alearga rebela de sub pleoapa fardata in verde stins.
-Doamna diriginta, Lilica este un copil extraordinar!
 Nu stiu ce m-as face fara  ea, fara ajutorul ei
.. si cuvintele isi dau drumul rostogolindu-se  in sir de pietricele..

patroana imi da 6 milioane vechi, barbatu aduce si el  8, fiu-meu a vrut la facultate in Bucuresti. M-am rugat de el, l-am implorat ..
Ce sa fac aici, mama? 

 Este la Robotica,  fara taxa, invata de-i sar capacele, stiti s-a dus la admitere cu bani de imprumut..
 Printre sughituri, vorbele ei  au ceva din  plesnetul unui bici.
Peste saptamana ,  mancam ce putem, strang pentru sambata, cand vine el acasa.
Ii gatesc pentru saptamana urmatoare, norocul meu e Lilica..
Credeti ca o sa rezist patru ani??//




)

vineri, 24 mai 2013

cu ochiul liber

Blog mi-am făcut într-un moment special.
Cont pe fb mi-am deschis într-o doară.  Când  el și-a intrat în pâine,  am început să-mi adun puii. 
Foștii elevi.
Cu fiecare descoperire, alte noi emoții îmi răscoleau colțișoare de suflet, ale căror chei le rătăcisem. Furată de ideea regăsirii, nu prea m-am gândit că timpul sapă  alte mătci, pe ei îi vedeam  tot ca în anii de școală- lecții, teze, extemporale, lectura suplimentară, șotii, serbări...  
Deunăzi, ceva  m-a lovit, m-a determinat să -mi privesc foștii elevi așa cum sunt- niște adulți cu probleme.
 O fostă elevă, admisă cu 9, 80 la  un  important colegiu piteștean, astăzi  absolventă a Facultății de Litere, dintr-un important centru universitar, a scris  așa pe contul ei de fb:.

ce urât să te naști cu aripi.... din ele îți smulg părinții câte un fulg, apoi generala și liceul, iar facultatea îți mai lasă doar 2-3 fulgi ca să mai ieși arătând cât de cât a ce ai fost cândva... și apoi dai de miraculosul sistem... din care nu mai ieși.... mai bine te naști fără aspirații.. fără personalitate... fără opinii proprii.... dacă ai așa ceva, nu vei fi niciodată acceptat și niciodată promovat în NIMIC și NICIODATĂ.
Prietenii  și deloc cunoscuții  i-au scris cum au simțit. 
Sau cum s-au priceput:
move to Denmark! life is good here Romania e o țară foarte frumoasă......de vizitat numa

 De acord cu B, asta face România din om: părinții români, școala românească ,societatea românească...

Astăzi nu  sunt convinsă că metaforele mele i-au fost de prea mare folos..
Doamne, ce așteaptă tinerii de la ziua ce vine?//

sâmbătă, 11 mai 2013

poate vom afla

 ce suntem, dar nu vom ști niciodată  ce putem fi.
William Shakespeare

De când marele Nicolae Iorga glăsuia că lumea va fi mai bună , doar schimbând școala, a trecut  aproape un veac.
 În ultimele două decenii, primeniri  s-au tot făcut, fiecare nou ministru al învățământului schimbând mai mult sau mai puțin, din ce începuse predecesorul, după cum l-au sfătuit  sfetnicii sau  cât  l-au lăsat pe el  sufletul și mintea. 
Citeam că de la anul, în gimnaziu, la unele obiecte de studiu  nu se vor mai pune note.
 Cred că este o măsură foarte bună, dacă  se va  și aplica.
 De câștigat au elevii. Când spun asta, mă gândesc că dacă, din păcate , tot nu se renunță la a se lua în considerare, la admiterea în licee și colegii, media generală din gimnaziu, poate că de acum , ea va fi mai aproape de realitate. Nu insist  cu  discuția în acest sens, ca să nu supăr pe nimeni, în fond, fiecare obiect de studiu își are importanța, frumusețea, locul lui în formarea unui viitor adult. 
Contează  cum   ajung cunoștințele în mintea copilului și la ce folosesc ele, cum  este ajutat copilul să le  folosească în propria-i dezvoltare. Nu doar să le adune în mintea lui, devenită, din păcate un sac  mult prea umflat.
Chestiunea este că profesorii care predau respectivele materii vor avea cam multă bătaie de cap. 
Până acum, catalogul  putea fi folosit  ca  o sperietoare, ca  o șansă de a-i ține în frâu pe eventualii rebeli. Fără note, lucrurile se cam complică.
 Ar mai fi un câștig, tot pentru elevi- ghiozdanul va fi, poate,  ceva mai ușor, că știți doar- fiecare părinte se străduiește să nu-i lipsească nimic copilului din lista transmisă de la școală - cei mici, sărmanii, au pentru fiecare obiect de studiu culegerea aferentă, plus caietul recomandat de către autorul respectivei culegeri.
 Fiindcă tot veni vorba, studiile arată că ghiozdanul unui elev  de gimnaziu ( serios)  cântăreşte, în medie, cam 8 kilograme, la o greutate a copilului de 32 de kilograme. 
Este ca şi cum un adult s-ar duce la serviciu, zilnic, cu un sac de cartofi în spate,  diferenţa fiind  că un copil de 11 ani este în creştere, iar  coloana  lui vertebrală poate fi afectată în mod sever de apăsarea  greutății din spate. 
O asemenea problemă trece aproape neobservată- mai există ( încă) bunici, în drum spre serviciu, părinții duc ei ghiozdanele copiilor, fiecare după posibilități . 
Ați văzut câți copii târăsc ghiozdanul?
 Sau câți dintre școlari sunt aduși de spate ?
 Au apărut tabletele.. 
Lux, ajutor, calitate sporită în actul învățării?
 Până când vom afla beneficiile acestei schimbări ultramoderne, un mare artist, Horațiu Mălăele, ne povestește ceva!

joi, 2 mai 2013

rânduieli

motto:un popor fără tradiții este un popor fără viitor 
 Alberto Lleras Camargo,1906/1990, om politic columbian


  Tradiţii şi obiceiuri de Paşti
PDF Imprimare Email

Maria Diana Popescu   
Sâmbătă, 27 Aprilie 2013 21:28
Obiceiuri de Paşti
Culese din diferite zone ale Ţării

Perioada de dinaintea Sfîntului Paşti, numită şi Săptămîna Patimilor, săptămâna sfânta şi binecuvantată, când credincioşii se pregătesc să primească lumina Învierii, este presărată cu frumoase rânduieli şi obiceiuri străvechi, care trebuie ţinute din Duminica Floriilor - momentul intrării lui Iisus în Ierusalim - şi pînă la răstignirea Sa, în Vinerea Mare. În Lunea Mare, în Marţea Mare şi în Miercurea Mare, trebuie să se cureţe casa, curtea, grădina, livada, să se aerisească, să se termine lucrul la cîmp, să se spele geamurile ca să intre lumina. Se spune că dacă în aceste zile, bărbaţii le sunt de ajutor casei şi nevestelor, tot restul anului le va merge din plin.

Joia Mare este ultima zi în care se pomenesc morţii. Femeile trebuie să meargă la biserica să împartă colaci din aluat de post, fructe, miere şi vin, iar bărbaţii să aprindă focuri rituale în curţi, în grădini, pe dealuri, pentru sufletele morţilor care se spune că se reîntorc la casele lor. Tot în această zi, trebuie să se vopsească ouăle, să se coacă pasca şi cozonacii. Tradiţia spune că este bine să păstrezi un ou roşu pînă la Paştele viitor, şi nu este bine să dormi în această zi. Se crede că cine doarme în Joia Mare va lenevi tot anul. În Joia Mare, cînd au avut loc cele mai importante ritualuri: spălarea picioarelor ucenicilor de către Iisus, Cina cea de Taină, rugăciunea din grădina Ghetsimani şi vinderea lui Iisus de către Iuda, are loc Denia celor 12 Evanghelii. E bine să se aprindă lumânări la ferestre, căci potrivit credinţei populare, în această seară lumea celor vii se întrepătrunde cu lumea morţilor. Tradiţia spune că fetele trebuie să-şi pună 12 dorinţe pe aţă, făcînd cîte un nod după fiecare evanghelie, dezlegate după Înviere, ca să se împlinească. Aţa se pune sub pernă, ca să-şi viseze ursitul. Mai mult, în credinţa populara, cei care ţin post din Joia Mare şi pînă în Paşti. vor fi înştiinţaţi de moartea lor cu trei zile înainte de a trece în lumea cealaltă.

În Vinerea Mare, Vinerea Patimilor sau Vinerea Seacă, e bine să se ţină post negru, să nu se facă treabă în gospodărie, să nu se pregătească mîncăruri şi să ducem flori la biserică. Se spune din bătrîni că, aceia care vor ţine postul negru vor fi feriţi de boli tot anul şi vor avea belşug şi spor în toate. Cine poate şi are curaj, e bine să se scalde în rîuri pentru a fi sănătos tot timpul anului, iar seara să se meargă la biserică pentru trecerea pe sub Sfîntul Aer, procesiune simbolizând suferinţa prin care a trecut Îisus pe drumul Crucii. Tot în Vinerea Mare, nu se consumă  oţet şi urzici. Pe cruce, Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele i-au fost udate cu oţet.

În Sîmbăta Mare, conform tradiţiei străvechi, femeile se spală pe cap, se piaptănă, se îmbracă în haine curate, se închină şi se roagă la icoane, apoi pot termina toate treburile casei. Vasele în cuptor, trebuie puse doar cu mîna dreaptă, iar numărul tăvilor în care se face cozonacul sau pasca trebuie să fie cu soţ, altfel pot apărea necazuri în anul care urmează. Tot în această zi e bine să se pregătească mielul sacrificat, să se facă ultimele pregătiri pentru masă şi să se pregătească hainele noi pentru Înviere şi un coş cu oua roşii, pască, cozonac, sare, usturoi, friptură de miel. E bine să mergem la Deniile din fiecare zi ale Săptămînii Mari, unde pe lîngă suljbele speciale, se ţin predici pentru sufletele noastre şi pentru iertare de păcate. Săptămîna Patimilor se încheie cu noaptea Învierii, cînd lumea merge la biserică pentru a lua lumină sfîntă de la preot. Altă tradiţie spune în Săptămâna Mare e bine ca toţi credincioşii să ierte şi să se împace cu cei cu care au fost în duşmănie.
- La Înviere este bine să te îmbraci cu o haină nouă, îmbrăcămintea nouă , la fel ca şi apa , are un rol purificator.
- În ziua de Paşti nu este bine să dormi, pentru că în restul anului vei fi somnoros, vei avea ghinion, viermii vor mînca semănăturile, recolta va fi distrusă şi te va prinde ploaia ori de cîte ori vei vrea să lucrezi cîmpul.
- Lumânarea de la Înviere trebuie păstrata în casă şi aprinsă în caz de boală, calamităţi naturale, supărări.
- În dimineaţa Paştelui e bine să priveşti prima dată într-o cofa cu apă neîncepută. Se spune că vei avea vederea buna în restul anului. - Un alt obicei spune că e bine să te speli pe faţă cu apa neîncepută dintr-o cană nouă, în care ai pus un ou roşu, unul alb, un bănuţ de argint şi un fir de iarbă verde, semne ale sănătăţii, prosperităţii şi sporului în toate.
- În ziua de Paşti nu se mănîncă oul cu sare, se spune că transpiri tot anul.
- Pasca, crucea de pe ea sau anafura sînt considerate de leac, de aceea se păstrează bucăţi din ele peste an.
- Cocoşul sfinţit de Paşti se credea a fi o sursă de belşug, sănătate şi dragoste. În vechime oamenii aduceau cocoşi la slujba de Înviere, pe motiv că aceluia căruia îi va cînta primul cocoşul în acea noapte va avea noroc tot anul. Apoi cocoşii erau daţi de pomană săracilor.
- La masa de Paşti e bine să mănînci mai întîi un ou, se crede că acesta aduce sănătate trupului pe parcursul anului, apoi peşte şi pasăre, pentru a fi sprinten precum peştele şi uşor ca pasărea.
- Cu cine ciocneşti ouăle vopsite în ziua de Paşti, te vei întîlni în lumea cealaltă.
- Dacă păstrezi un ou roşu 40 de zile după Paşti şi nu se strică, vei avea noroc tot anul.
- De Paşti se aşeză o bucăţică de fier sub prag , că o protecţie pentru casă.
- Dacă prima persoană care îţi intră în casă este bărbat, vei avea noroc tot anul.
- De Paşti, există credinţa că cerurile se deschid, permiţînd sufletelor celor morţi să se întoarcă acasă, pentru a-şi proteja rudee dragi.
- Se spune că cei ce mor în duminică de Paşti sînt scutiţi de Judecata divină, sufletele lor ajungînd direct în rai.
- Copiii născuţi de Paşti sînt binecuvântaţi, avînd o viaţa luminată şi presărată cu noroc toată viaţa.//


Multe dintre rânduielile de mai sus îmi sunt cunoscute, fie din viața satului în care m-am născut și am crescut, fie de la   cursurile de folclor ale  neuitatului meu profesor Gheorghe Vrabie.
Ca o completare- în satul meu, imediat după Înviere, bărbații  taie din  livadă o brazdă  înverzită- ea se pune în pragul casei, pentru ca   familia să aibă un an bogat, plin de sănătate!
 Am niște reprezentări  nu prea clare despre Joimăriță..în dimineața zilei de astăzi, bunica( măicuța) se trezea devreme,  făcea un foc mare în   curte, îl ocolea  stropind cu apă proaspătă din belșug.
 Eram  mult prea mică, să  fi avut patru/cinci ani..  îmi da un colac, ce gust avea colacul  copt în cuptorul mare de lut!
Cred că focul  alunga răul.. văd, ca prin vis, flăcările, mă văd pe mine înfofolită în fața  focului, și pe  măicuța   aducând apă.
 Doamne, ce  dulci amintiri !
Nimic nu le poate înlocui! //
Ai amintiri din Săptămâna Mare
 

marți, 15 ianuarie 2013

dacă mă calci pe picior,

 te calc și eu, de două ori, pe fiecare picior, în parte.
Mă doare sufletul, când îl văd pe domnul din platou cu ochii în pământ. ( nu contează numele domnului, contează  că  are o funcție importantă în noul guvern) 

Și mă tem că  și copiii mei vor învăța  să trăiască tot așa- cu privirile plecate..

Sunt cuvintele unei  tinere doamne , care știe ce vrea.

 Deocamdată este șomer.
Ce spui?  

 Păstrez ceva din demnitatea ierbii, ea refuză  să crească  pe drumuri- Valeriu Butulescu