povești adevărate pentru prieteni
Încet, încet,cred că învăț să mă feresc de provocările materiale.
Și, cumva, de răutăți, cât se poate.
Iubesc verdele ăsta care, cu fiecare răsărit de soare, este tot mai strălucitor! și cântecele fără partituri ale gugustiucilor jucăuși, și aburul de cafea proaspătă!
Și șansa de a găsi câte un film bun pe Netflix.
Chiar, dacă ai vreme,vezi ” Picătura”.
Ador florile de peste tot! și le îngrijesc.
Mă uit, în treacăt, la niște femei tinere, iubitoare de vorbe( ore în șir), în timp ce,la un metru de banca tocită,săraca, buruienile înăbușesc trandafirii.
Încă un pic și vor bate în fereastra de la parter.
Chiar dacă nu-mi este simplu, vreau, nu vreau, las deoparte unele dintre marile mici bucurii de până mai ieri: valsul, revederile cu foștii colegi ( cei mai mulți - câți au rămas- sunt ori comozi, ori nedornici), excursiile.
Renunțările rănesc,strivesc câte o părticică frumoasă de suflet, dar, dacă altfel nu se poate, nu se poate.
Mereu mi-a plăcut să citesc!
În luna care tocmai s-a încheiat, patru cărți mi-au limpezit sufletul și mintea( una a fost în format electronic).
Cărți total diferite, fiecare m-a îmbogățit în felul ei.
Mă așteaptă încă două nou/ nouțe ( prima dintre ele, în trei volume).
În lume, războaiele sunt tot mai crâncene și mai amenințătoare, în politica noastră, cu fiecare zi, parcă totul se urâțește, ploile au făcut ravagii, stagiunea Filarmonicii se apropie de final.
Calm, lucruri văzute și altele aninate de suflet se prind în fluxul lor nestingherit.
