(ne)condiționat

 ” încetează a  crede că înțelepciunea constă în resemnare.”Andre Gide

Au fost petreceri în stradă, lumea s-a deghizat, au pocnit amenințător petarde, s-au trimis în eter artificii, a străbătut  Moș Crăciun lumea de la un capăt la altul, în caleașcă, până au obosit bieții reni, s-au vândut/cumpărat brazi, de toate formele și categoriile,  în rate sau cu bani –gheață, ce emoții am avut până l-am văzut împodobit, au șuierat ambulanțele ,  transportându-i pe îmbuibați la tratament , s-a transmis revelionul din Cetatea metaforelor garnisite cu   viței  umpluți cu portocale,  am trimis/primit mesaje, m-am întristat citind  semeseuri  luate de-a gata   de pe  la diverse firme de telefonie- ne-am robotizat de tot- lumea s-a înghesuit la munte, la mare, la plajă, la schi, a curs , în valuri , șampanie, Doamne, ce noapte lungă..

Cu toate astea, n-am simțit că începe ceva, alt an.

De ieri este altfel.
.Nu, nu are legătură cu eclipsa, dar dacă?? poți să știi, dacă tocmai ea o fi descătușat toate relele ținute bine în cutiuța Pandorei?

S-a pus pe masa mare, din centrul neamului, tot ce poate fi mai rău,  s-au îngrămădit toți, cu de toate.

Care interes național?
Care viitor?

Cine pe cine (mai) înțelege?
Legi?cine și cum  le face? Cine le respectă?

Cine îl mai reprezintă pe românul care se mai vrea ROMÂN?//

Mă întorc la DOMNUL NEAGU DJUVARA!

Să- i dea Dumnezeu ani mulți !

Că împarte cu noi, înțelept,  din tot ce are bun, frumos, moral, românesc!//
p.s. nu renunțați la citire. MERITĂ!!

Apărut în Dilema veche, nr. 91, 14 octombrie 2005) *Dispariţia lui ...escu Magdalena Boiangiu: Cînd v-aţi reîntors în ţară, aţi spus în cîteva interviuri că sînteţi foarte mirat de felul în care arată România, că românii sînt foarte diferiţi faţă de poporul pe care l-aţi lăsat în urmă. Acum, la aproape 15 ani de la această afirmaţie, vi se pare că lucrurile s-au îmbunătăţit? Neagu Djuvara: Schimbările pe care le-am perceput după o absenţă de 47 de ani au rămas. Cei 45 de ani de comunism au schimbat profilul etnic al românilor. Cînd am plecat nu eram un copil, aveam 28 de ani, eram un om matur. Am trăit foarte mult la ţară, vara mi-o petreceam la ţară, iar prin Bucureşti treceam destul de rar. Toţi - eu şi prietenii mei - proveneam din familii sărăcite, care suferiseră din cauza marii exproprieri, nu aveam moşii sau conace. Profilul adevărat al românului era al celui de la ţară. Din păcate însă, am găsit un alt tip de român. Eu cred că cel puţin jumătate din burghezia română a dispărut şi pot să vă demonstrez acest lucru cu cifre. Ţin minte că jumătate din camarazii mei din şcoala primară, din liceu sau din serviciul militar erau "escu" - Ionescu, Popescu, Georgescu etc. Acesta era sistemul de a găsi patronime pentru burghezia născîndă din veacul al XIX-lea. Numele puteau proveni şi din denumirile de localităţi. Văcărescu, de exemplu, nu era fiul unui văcar, ci era boierul din satul Văcăreşti. Erau însă şi multe porecle. Mai toate numele familiilor boiereşti vin din porecle - Movilă, Sturdza, Stîrcea. După '89, timp de 6 ani, am fost profesor asociat la Universitatea din Bucureşti, la două facultăţi - Istorie şi Ştiinţe Politice - şi am păstrat numele celor 500 de studenţi pe care i-am avut. Ei bine, din toţi aceşti elevi, doar 8% erau "escu". Mi-aş dori sincer să am un doctorand dispus să se distreze cu Internetul şi să caute pe unde ne sînt Ioneştii şi Popeştii. Sînt convins că, numeric, sunt mai mulţi în Australia sau America, decît în România.  Simona Sora: Credeţi că este un semn al schimbării " fibrei" românului?  Neagu Djuvara: Cred că până şi Occidentul s-a schimbat în 60, 70 de ani. La noi însă, schimbarea a fost mult mai brutală şi mai adâncă. Noi ne-am occidentalizat abia de la 1800 încolo. Am făcut un salt extrem de rapid!   * Rasa albă vrea să moară//  Alex. Leo Şerban: Cred că există şi o parte invizibilă a iceberg-ului. Pe vremea aceea totuşi, oamenii mai săraci nu stăteau toată ziua, bună ziua pe Calea Victoriei. Ceea ce se vedea, inclusiv în fotografii, era o anumită parte a societăţii, crema societăţii. Acum lucrurile par a se fi răsturnat.  Neagu Djuvara: Bucureştiul era populat de fel de fel de oameni dintre care o mare parte a dispărut în închisori, mulţi au emigat etc. Şi pentru că am ajuns la capitolul emigrare, trebuie să vă spun că marea mea îngrijorare pentru viitor este lipsa de încredere a noilor generaţii în soarta acestei ţări. Din sondajele care se fac în rândul liceenilor, reiese faptul că mai mult de 45% din tinerii de 14-15 ani nu vor altceva decât să emigreze în SUA sau în Occident! Este îngrijorător! Din păcate, ei îşi închipuie că în aceste ţări umblă câinii cu covrigi în coadă. Ţara noastră se caracterizează printr-un soi de descurajare a celor care pot să facă ceva şi o fac, dar nu pentru ţară, ci pentru ei înşişi. Imediat după 1945, am fost rugat de un prieten, care nu ştia să conducă, să îl ajut să ajungă la Paris cu maşina. Traseul nostru a fost Suedia, Danemarca, Germania şi, destinaţia, Franţa. Nu pot să vă descriu cum arătau oraşele nemţeşti în vara anului '45. A fost ceva halucinant! În Hamburg, de pildă, aproape nici o casă nu mai era în picioare. Nu vedeai decît dărîmături şi, din loc în loc, cîte o uşă, iar în praful şi zgura de pe străzi, numai femei în doliu şi bărbaţi fără picioare sau fără mîini. Acest popor, nenorocit atunci, a devenit una dintre marile puteri economice ale lumii. Nu au emigrat, nu au spus "Nu ne vindem ţara", ba dimpotrivă, au vîndut-o, au aşteptat capital american şi, în cîţiva ani, au ajuns să-i ajute ei pe americani.  Simona Sora: Nu credeţi că această descurajare este totuşi motivată? Tinerii, de exemplu, dacă nu sînt sprijiniţi, se pierd! Preferă să emigreze!  Neagu Djuvara: De ce nu luptă politic? De ce dezertează, de ce renunţă aşa uşor?  Alex. Leo Şerban: Eu cred că este un fenomen răspîndit în toată lumea! Mai toate capitalele europene sînt pline de asiatici, de africani.  Neagu Djuvara: Cauza nu este neapărat emigrarea, ci, mai degrabă, denatalitatea. Noi le avem pe amîndouă! Dacă cercetăm documentele, vom observa că, de ani de zile, morţii nu mai sînt înlocuiţi de nou-născuţi. Sîntem pe aceeaşi linie cu mai toate ţările europene, inclusiv cu Peninsula Iberică şi Rusia. Cred că rasa albă vrea să moară! De vreo sută de ani încoace, rasa albă se sinucide mai întîi prin războaie, mai apoi prin lipsa dorinţei de a se perpetua. Industriaşii din Franţa şi din alte ţări occidentale au chemat milioane de muncitori, pentru că erau mai ieftini. Dacă un francez nu vrea să strîngă gunoiul fără o anumită sumă, este mai simplu să chemi un senegalez care are, într-adevăr, nevoie de bani. Care a fost rezultatul? Acum patru ani s-a făcut o statistică în rîndul locuitorilor din judeţele din jurul Parisului - populaţie care însuma aproape 20 de milioane de locuitori - din care a rezultat că mai mult de 45% din copiii de şcoală primară proveneau din părinţi emigranţi. Părerea mea este că acest procent nu este foarte exact pentru că nimeni nu a ţinut cont de bunici, de exemplu! Nimeni nu s-a gîndit că un copil care s-a născut în 1990, de exemplu, poate că este nepotul unui emigrant de după 1945. În acest caz, procentul de 45% nu se justifică. După părerea mea, este vorba de 60%! Dacă mergi în zonele importante ale Parisului, observi uşor cu ochiul liber că peste jumătate din copiii care ies de la şcoală sînt coloraţi. În acest ritm, peste 100 de ani, Franţa va fi metisă! Franţa - modelul Europei de cînd s-a născut civilizaţia occidentală, locul în care s-a conturat legătura între germanici şi romani, în care au început feudalitatea, monarhia organizată, revoluţiile, republicile etc.! Andrei Pleşu: Vorba lui Cioran, pe cînd era la Paris: "Sînt în metrou şi sînt singurul francez"!  Neagu Djuvara: Eu am trăit acest lucru! Mi-am scurtat şederea în Africa pentru că mi s-a propus, în Franţa, un post de secretar general la Casa Românească, o instituţie creată de Alexandru Ghica şi de Cristina Sturdza, care nu avea pic de sânge românesc. Era armeancă după mamă şi nemţoaică după tată. Mi-am făcut o socoteală dacă puteam să trăiesc din modesta pensie pe care mi-am răscumpărat-o cu banii mei şi am acceptat. După ce am ajuns la Paris, mi s-a dat un apartament modest într-o casă veche dintr-o zonă la fel de modestă, la nord de Montmartre. Ca să ajung la metrou, staţia "Stalingrad", o adevărată pedeapsă pentru ochi, treceam pe lângă un cartier de negri africani. Eu eram singurul alb, între sute de oameni, şi nici măcar eu nu eram francez! *Aristocraţii de la Casa Albă  Magdalena Boiangiu: Problema cu aceşti africani este că ei susţin că sînt francezi! Acolo s-au născut, au cetăţenie franceză, au făcut şcoala şi armata în Franţa, deci sînt francezi!  Marius Chivu: Nu credeţi că acest metisaj creează un nou criteriu de frumuseţe? Nu poate fi vorba şi de o reîmprospătare a speciei? Foarte multe cărţi demonstrează că dinamismul societăţii americane este dat tocmai de energia degajată de acest mare amalgam!  Neagu Djuvara: Posibil, dar eu am să vă povestesc ceva care nu este spus, de obicei, în cărţile de istorie. Am prezentat acest lucru în teza mea de doctorat în care analizam profilul conducătorilor din marile ţări. În timp ce pregăteam această teză, studiam la Library of Congress, singura bibliotecă occidentală în care am găsit un departament întreg dedicat genealogiei. În sala de la intrare, se afla un panou imens pe care era prezentată genealogia lui George Washington, din care reieşea că el provenea din 12 semnatari ai Magnei Charta. Am făcut atunci o listă cu toţi preşedinţii, vice-preşedinţii, secretarii de stat din ultimii 100 de ani şi am descoperit un lucru formidabil! Toţi erau rude între ei - Adams tată şi fiu, Jefferson tată şi fiu etc. Este incredibil cum poporul are încredere să aleagă la conducerea statului persoane care provin din "father of the revolution"! Franklin Delano Roosevelt, căsătorit cu o Roosevelt, născută Roosevelt, a fost rudă cu 11 foşti preşedinţi ai Americii. Eu cred că în nici o ţară aristocratică din Europa nu s-a mai întâlnit o asemenea concentrare. Roosevelt a fost rudă cu o treime din predecesorii lui, timp de 200 de ani!  Simona Sora: Ar fi posibil ca România să treacă, peste patru ani, printr-o schimbare majoră? Să se aleagă, de exemplu, la conducerea statului, o femeie?  Neagu Djuvara: Nu cred, pentru că românii sînt misogini! Venind din Franţa, unde erau femei şi în Parlament, şi în Guvern, şi ajungând în România, am fost uimit să găsesc un semi-parlament format din 199 de bărbaţi şi o singură femeie!  Andrei Pleşu: Am o întrebare colaterală! M-a frapat în tinereţe că, în verile cele mai călduroase, conu' Alecu Paleologu nu transpira! Constat că nici dvs. nu transpiraţi! Este vreun secret boieresc pe care noi nu îl cunoaştem? Ajung să cred că este o problemă ce ţine de educaţie! Neagu Djuvara: Cu tot respectul, domnule Pleşu, tind să cred că relativa corpolenţă a domniei voastre nu vă avantajează foarte tare în acest sens! Dacă vă tot faceţi vînt, vă va fi din ce în ce mai cald! Odată scoase din funcţiune, ventilatorul sau instalaţia de aer condiţionat amplifică senzaţia de căldură! Andrei Pleşu: Parcă aţi fi doctorul meu! Numai el îmi spune: "Normal că ai tensiune dacă eşti aşa de gras! Slăbeşte puţin şi după aceea am să te tratez!" Neagu Djuvara: Şi eu am tensiune. M-a lovit brusc anul trecut, la 88 de ani, şi de atunci tot iau pastile. Dar pînă anul trecut nu am avut nici un fel de problemă. Am fost oameni zdraveni - mama mea a trăit până la 94 de ani. Înseamnă că mai am şi eu vreo 5 ani, dacă ar fi să mă iau după scriptură!  N. red. în 2010: Dl Neagu Djuvara a fost primul invitat pe Divanul Dilemei vechi. Înregistrarea s-a făcut în august 2005, în sediul de atunci al redacţiei, fără aer condiţionat…

04/01/

Cerul își scutură fulgi răzleți  din barba deasă. Mângâie părintește norii lenevoși, răsfirați în necuprins.
La doar câteva zile de trecerea în 2011, se anunță, insistent, eclipsa totală de soare..





Am găsit la repezeală ochelarii de protecție, cumpărați , inutil, când la fel de mult a fost discutată o altă eclipsă..

La noi, se zice că va începe la 9,07, va atinge punctul maxim la 10,33 și se va termina la 12,06.//(poza este făcută astăzi,nu pot schimba data din aparatul de fotografiat..)
În jurul prânzului, orașul își curăță alene ghetele ude. Zăpada și-a murdărit haina de mireasă încrezută.
În plin centru, maidanezii , alungați de gerul nopților lungi, și-au găsit , fiecare cum a putut, un loc bun..Sunt pașnici, se amestecă printre plimbăreți, caută căldură la gura câte unui canal.
În fața Primăriei, în staulul care ar vrea să reprezinte lăcașul sfânt al nașterii Mântuitorului, paznicul, tot maidanez, își face somnul de frumusețe, în preajma oițelor bulucite pe lângă snopii de paie și fân..

Dacă vrei să-ți meargă bine, trebuie să atingi mielul cu noroace- doi lei- pe stradă sau într-un colț de magazin.

Porumbeii își fac de lucru  în Piața Milea.

Unii, după treburi..sau, cine știe?

 
Lumea se pregătește de Bobotează.

p.s. ați urmărit eclipsa?

păpușile

Limpede nu vezi decât cu inima. Miezul lucrurilor nu poate fi văzut  cu ochii.
Antoine de Saint-Exupery

Picioare moi, fără degete, fără pantofiori.

Nici nu  se putea altfel:doi săculeți alungiți de pânză galben-roșcată, umpluți cu rumeguș.

Mâinile, două picioare mai scurte.

Am descoperit-o în pachețelul pe care tata l-a primit pentru mine  de Crăciun.

Din bucata roz de marchizet, prietena  bunicii, tanti Niculina,  a croit două rochițe, una pentru mine, cu plătcuță, cealaltă, în clini, pentru păpușă.

Părul de ațe roșii, înnodate la capete, i l-am împletit, cum m-am priceput eu mai bine, în două codițe firave.

Mama i-a vopsit buzele și obrajii de mucava. 
Îmi plăcea. Noi două ne petreceam mult timp împreună. Aveam totuși o problemă:oricât m-am străduit,cu niciun chip  n-am reușit s-o conving să stea  cumva în picioare.

Nici rezemată în coșulețul din care măicuța, de voie, de nevoie, își  mutase ghemele ei de fire colorate, nici  pe masă, nici pe prag, nicăieri.

Într-o zi, după ce am tot chinuit-o să se așeze, m-am supărat rău.

O loveam cu nuielușa și plângeam, nu înțelegeam cum poate fi atât de încăpățânată. 

Aveam patru ani.

În toamnă, maica, bunica dinspre tata, m-a dus la bâlci. Ne-am oprit în fața unei mașinării.

Un bărbat cu mustață răsucită învârtea o scândurică înțepată din loc în loc de  niște cârlige, pe care erau agățate, la întâmplare, tot felul de  lucrușoare: agrafe, rățuște,chei, peștișori, oglinzi, panglici.

Bunica mi-a cumpărat un bilet. Am învârtit scândura.Și când ea s-a oprit, cu mișcări de domnișoară, aplecându-se în stânga și în dreapta, mi-a zâmbit cea mai frumoasă păpușă:rochiță roșie plisată, pantofiori negri cu baretă, bucle aurii, de sub care zâmbeau niște ochi mari de tăciune.
Zile și seri mi-a bucurat jocul cu tăcerea ei duioasă, chiar și când după niște ani și-a pierdut o mână, iar mai târziu, când eu deja mergeam la școală, i s-au desprins pe rând  piciorușele subțiri de balerină.//

Astăzi, pentru o clipă, din nu știu ce  ungher de suflet, în pași fragili de luminițe, a tresărit sfioasă  imaginea păpușii dansând pe scândurica bâlciului de toamnă.

dileme

Nu știu  cum o fi pe la alții, dar eu, când mă uit – din întâmplare sau din-nu -știu ce –alte- motive-  la televizor, mă crucesc.

Nu sunt la curent   cu  felul în care sunt răsplătiți participanții pe  la diverse emisiuni, de cele  multe ori aceiași- cunoscători în toate, posesori de idei extraordinare,  asta  se vede din atitudinea moderatorilor..chestia este că, dacă asculți cam cât s-a consumat de sărbători, dacă îți arunci ochii  pe lângă containere, dacă  iei în calcul că nu poți traversa strada nici  prin locurile marcate, din cauza mulțimii de mașini, dacă afli din ce motive au fost culeși de pe stradă unii sau de ce au ajuns alții la spital în săptămâna care s-a sfârșit, dacă afli sumele puse la păstrare de unii și alții,   dacă ții seama de numărul celor care și-au petrecut sărbătorile altundeva decât acasă…parcă nu-ți mai vine să crezi că suntem în criză.

Aseară, pe postul național, l-am văzut pe domnul Andrei Pleșu.

Recunosc, mie îmi place mult acest domn.

Vreau să spun , îmi place să-l ascult, să-l citesc. Ceva din spusele dumnealui se potrivește cu gândul meu. Parcă  nu sărăcia ar fi constanta zilei.

Deschid o paranteză-înghesuiala în locurile unde se dă  se dă ceva pe gratis, orice, dar să fie, nu mă convinge că respectivii se duc acolo mânați de sărăcie.

Primăria locală a dăruit nu știu în ce zi, parcă de Crăciun, sărmăluțe , mămăliguță și țuică fiartă.

 Erau acolo niște cucoane zorzonate, niște domni cu fulare elegante  de lână, care se întreceau în a lăuda calitățile de bucătar ale primarului..mai mare rușinea, mi-am zis în gând -și pentru consumatori și pentru organizatori, nimic uman, totul de fațadă.

S-ar putea să fiu arătată cu degetul că nu-i voi lăuda pe confrații mei de meserie, profesorii..

Nu pot să mint, pur și simplu. 

  Da, unii au dreptate, își fac bine  meseria și primesc prea puțini bani.

 Mulți , să fie limpede, se duc la școală doar să semneze condica..

Bunăoară, să  fii  bărbat , abia trecut patruzeci  de ani, să fi obținut  doctoratul  în filologie,  dar  să nu-ți poți face lecția în fața elevilor de clasa a VIII-a, pentru că nu te ascultă nimeni??

Să fii titulară, fără niciun concurs,  la o școală, în buricul târgului și să le citești copiilor dintr-un caiet în care ai copiat de pe unde s-a găsit câte ceva??

Să te scuze câte un Bulă  contemporan-vă înțeleg, dom profesor, de unde să le știți și dumneavoastră pe toate?

Sunt doar câteva fotografii la minut ale unora dintre cei  aflați veșnic în grevă.

Proiecte!!

Este  schimbarea cea mai trâmbițată prin școli.

Cei mai mulți aleargă sa adune tot ce înseamnă puncte.

Hârtii!!

Dincolo de ele, tot mai mulți copii abia știu să silabisească..

Am mai spus-o,oricât de mari ar fi salariile unora, nu se vor transforma peste noapte în profesori adevărați.

Revin la ce spunea domnul Pleșu- ura- asta este constanta zilei. Limbajul obscen, jignirile..

Ani de-a rândul,  verbul  a minți și derivatele lui aveau o circulație restrânsă.

Cred că era ceva care ținea de  substanța sufletească, a le folosi presupunea ceva foarte grav.

Astăzi toți spun că toți(ceilalți) mint.

Ce să alegi?

muzică și culoare

Îl aștept de un an.
Din clipa în care se stinge acordul ultimei piese.
Îmi creează, de fiecare dată, speranța că viața și lumea sunt mereu mai frumoase.
Cu toate ale lor.
Că muzica adevărată, picurată printre flori, culoare și farmec, ne unește, făcându-ne mai buni.
Începem anul pe aripile muzicii!

Concertul de la Viena, Tvr1, astăzi, la 12 și 15 minute.

2011 să ne aducă bucurii și sănătate!

La mulți ani!