fără titlu

Iertarea este parfumul lăsat de trandafiri pe talpa celui care i-a călcat în picioare.

Morala creștină, prin regulile ei,   ne învață să-l iubim pe aproapele nostru, ca pe noi înșine. Când spun  aproapele nostru , îl includ, desigur, și pe dușman- al meu/al tău. Adică, ar trebui , conform moralei,  să-l iubesc  și pe dușman.

Când citești  asta sau când  asculți vorba preotului predicând    astfel, zici  că a ierta este cel mai nobil cu putință act omenesc.

Chiar ești sincer(ă)?

Chiar îl poți ierta pe cel /cea care te-a umilit/ lovit/ desconsiderat/ abandonat/furat/ trădat/ mințit?

Cum să faci asta, dacă în clipa respectivă simți că explodezi  de supărare? și asta se întâmplă, de câte ori îți amintești?

Stai, să zic că aș începe iertarea cu lucruri mai simple- ierți greșelile copiilor , tu i-ai adus pe lume, ești responsabil(ă) de asta, nu i-ai întrebat nimic, deci îi iubești necondiționat, asta înseamnă că le ierți toate greșelile..

Mai departe- ierți greșelile superiorului..poate iert, dar nu uit. O fi bine, nu prea cred, îmi fac rău mie, nu lui.

Îl ierți pe cel în care ai crezut, în palma căruia ți-ai pus sufletul, chiar dacă ți-a întors spatele, când îl/o credeai mai aproape?

Aici este aici.

Dacă te tot întrebi, ajungi să te urăști pe tine, inventându-ți  cusururi, pe care nu le știai. 
Înseamnă că nu ești de treabă, că nu ești așa cum credeai că ești.

Stai- eu mă iubesc pe mine, dar el /ea nu mă iubește, deci urăște niște lucruri din  mine, din sufletul meu.

El/ea urăște ceea ce crede că nu este bun în  tine. .

Cine pe cine va ierta?

Cine pe cine va iubi ca pe sine însuși?

Nu vreau rezolvarea cu gravitate, vreau să înțeleg cum pot ierta și să iubesc pe cineva ca pe mine însămi, chiar dacă asta îmi provoacă suferință. 

Greu. 

Aproape imposibil.

 p.s. tu ce spui?

dileme

Nu știu  cum o fi pe la alții, dar eu, când mă uit – din întâmplare sau din-nu -știu ce –alte- motive-  la televizor, mă crucesc.

Nu sunt la curent   cu  felul în care sunt răsplătiți participanții pe  la diverse emisiuni, de cele  multe ori aceiași- cunoscători în toate, posesori de idei extraordinare,  asta  se vede din atitudinea moderatorilor..chestia este că, dacă asculți cam cât s-a consumat de sărbători, dacă îți arunci ochii  pe lângă containere, dacă  iei în calcul că nu poți traversa strada nici  prin locurile marcate, din cauza mulțimii de mașini, dacă afli din ce motive au fost culeși de pe stradă unii sau de ce au ajuns alții la spital în săptămâna care s-a sfârșit, dacă afli sumele puse la păstrare de unii și alții,   dacă ții seama de numărul celor care și-au petrecut sărbătorile altundeva decât acasă…parcă nu-ți mai vine să crezi că suntem în criză.

Aseară, pe postul național, l-am văzut pe domnul Andrei Pleșu.

Recunosc, mie îmi place mult acest domn.

Vreau să spun , îmi place să-l ascult, să-l citesc. Ceva din spusele dumnealui se potrivește cu gândul meu. Parcă  nu sărăcia ar fi constanta zilei.

Deschid o paranteză-înghesuiala în locurile unde se dă  se dă ceva pe gratis, orice, dar să fie, nu mă convinge că respectivii se duc acolo mânați de sărăcie.

Primăria locală a dăruit nu știu în ce zi, parcă de Crăciun, sărmăluțe , mămăliguță și țuică fiartă.

 Erau acolo niște cucoane zorzonate, niște domni cu fulare elegante  de lână, care se întreceau în a lăuda calitățile de bucătar ale primarului..mai mare rușinea, mi-am zis în gând -și pentru consumatori și pentru organizatori, nimic uman, totul de fațadă.

S-ar putea să fiu arătată cu degetul că nu-i voi lăuda pe confrații mei de meserie, profesorii..

Nu pot să mint, pur și simplu. 

  Da, unii au dreptate, își fac bine  meseria și primesc prea puțini bani.

 Mulți , să fie limpede, se duc la școală doar să semneze condica..

Bunăoară, să  fii  bărbat , abia trecut patruzeci  de ani, să fi obținut  doctoratul  în filologie,  dar  să nu-ți poți face lecția în fața elevilor de clasa a VIII-a, pentru că nu te ascultă nimeni??

Să fii titulară, fără niciun concurs,  la o școală, în buricul târgului și să le citești copiilor dintr-un caiet în care ai copiat de pe unde s-a găsit câte ceva??

Să te scuze câte un Bulă  contemporan-vă înțeleg, dom profesor, de unde să le știți și dumneavoastră pe toate?

Sunt doar câteva fotografii la minut ale unora dintre cei  aflați veșnic în grevă.

Proiecte!!

Este  schimbarea cea mai trâmbițată prin școli.

Cei mai mulți aleargă sa adune tot ce înseamnă puncte.

Hârtii!!

Dincolo de ele, tot mai mulți copii abia știu să silabisească..

Am mai spus-o,oricât de mari ar fi salariile unora, nu se vor transforma peste noapte în profesori adevărați.

Revin la ce spunea domnul Pleșu- ura- asta este constanta zilei. Limbajul obscen, jignirile..

Ani de-a rândul,  verbul  a minți și derivatele lui aveau o circulație restrânsă.

Cred că era ceva care ținea de  substanța sufletească, a le folosi presupunea ceva foarte grav.

Astăzi toți spun că toți(ceilalți) mint.

Ce să alegi?