💝Nu-mi amintesc să-l fi văzut vreodată prea vesel. Înalt, cu mers legănat, sprijinit, de cele mai multe ori în bastonul pe care singur și-l lucrase cu mare grijă, talițu, bunicul meu patern cânta la caval( rareori, la fluier), iarna rezemat de soba albă din camera lor, cu ferestre mari, în partea dinspre curte, în serile de vară, în pridvorul casei.
marți, 4 iulie 2023
măi fete!
Îl ascultam, fără să prețuiesc clipa.
Măicuța nu-l prea lua în seamă, sau poate că se prefăcea..
Într=o zi, să fi fost cam pe la mijlocul verii, m-a luat cu el la lotul de la Uștubee.
Era mulțumit, în fire verzi, sănătoase, porumbul își lega mătasea galben-roșiatică.Un murmur ușor răsfira frunzele. În pacea tainică a amiezii, se auzea doar cum botul văcuței noastre rupea frăgezimea ierbii de pe răzorul lat.
Talițul și-a scos cavalul.
Ascultătorii- eu și Bălțata- îl urmăream uimite;ca-ntr-o poveste.
Oricât m-aș strădui,nu-mi amintesc decât că, din senin,s-a iscat, mai întâi, un vânt, care tot creștea, iar pe cerul pe verii, a apărut un nor mare, tot mai mare. Izgonit, soarele a dispărut fricos.
Speriată, văcuța se smucea în lanțul ei, că bunicul abia o putea struni.
Ne-am îndepărtat în fugă de pădure, am găsit cu greu cleata.
Ploua în ropote amenințătoare, pietre colțuroase loveau din toate părțile. Agățată de mana bunicului, abia îmi târam picioarele.
Si-a scos nelipsitu-i jerseu, și așa ud, a acoperit spatele vacii, iar pe mine m-a ascuns sub burta ei caldă.💖
Talițu nu mai este de mult...
Undeva, într-un colț de suflet, îl zăresc, din când în când, înalt,uitându-se în toate părțile, așteptând să-și potolească cerul șuvoiul.
Și vocea lui șoptită: măi fete!💓
Așa mă alinta!
sâmbătă, 1 iulie 2023
minunea din fereastră
Frunzele-i lungi și subțiri ca niște săbiuțe se adună într-o elegantă fustă plisată.
De la o vreme, ici-colo, au apărut niște punctișoare negre, lipicioase.
Planta și-a pierdut energia, fustița a îngălbenit, plângându-și durerea.
Mi-a stârnit și mie lacrimi- părea o ființă bolnavă, care nu știe să ceară ajutor.
Am scos ghiveciul pe pervaz, picăturile de ploaie au spălat-o, noaptea a fost blândă, m-am gândit că nu-i este frig dincolo de fereastră. Și nu i-a fost
Ieri dimineață își revenise.
Dintre frunze, a țâșnit un lujer timid. Pănă către seară, s-a înălțat- ajunsese cam la vreo 10 centimetri. Aseară, în vîrful lujerului ,se ivise un smoc roz.
Dis-de-dimineață, după ce am udat-o, m-am bucurat să văd că moțișorul colorat își desface petalele, rând pe rând, ca niște degețele vesele.
A crescut până acum vreo oră.
Și, brusc, s-a deschis, ca o față de copil!
Zău că florile sunt minuni!
marți, 27 iunie 2023
emoții și aripi!
Mi-e drag zumzetul copiilor care își exprimă- fiecare în felul lui- starea de după un examen:final de gimnaziu sau de liceu.
Astăzi, m-am revăzut cu ochii sufletului, mai întâi după propriul bacalaureat, apoi, mamă de două ori, așteptând cu mari emoții să apară, rând pe rând,de la examene, copiii mei,absolvenți ai prestigiosului colegiu„Bălcescu”,devenit, mai apoi”Ion C. Brătianu, pe care l-au încheiat atât de frumos!😍
An de an,foștii mei elevi,absolvenți ai aceluiași colegiu,mi-au încărcat sufletul cu emoții tonifiante.
Trec anii,lumea își vântură ideile, contradicțiile și faptele, alți și alți copii își hrănesc aripile crescute din suflete.
Cu ei și pentru ei, lumea trebuie să fie mai bună!💖
sâmbătă, 24 iunie 2023
marți, 13 iunie 2023
Despre sănătatea zilei de mâine
povești pentru prieteni
”Păstorii poporului trebuie să cunoască semnele furtunilor dintr-un stat, care sunt, de obicei, cele mai mari atunci când lucrurile se apropie de egalitate, după cum furtunile din natură sunt cele mai mari în jurul echinocțiilor”
Francis Bacon, ”Eseuri„, - Despre răzvrătiri și tulburări„, pagina51.
Ce vreau să spun, ca profesoară care a lucrat aproape patruzeci de ani cu elevi de gimnaziu, este că această categorie- profesorii- este complexă.
Sunt și au fost ( probabil vor fi) Profesori și profesori. Unii și-au ales meseria aceasta din pasiune, o fac cu dăruire și implicare, indiferent de salariu/ circumstanțe etc.
La fel se întâmplă și cu elevii.
Un profesor nu este profesor dacă își dorește numai elevi cu un coeficient foarte înalt de inteligență, nici dacă vrea să aibă elevi cuminți, precum sfinții ( am cunoscut o învățătoare, care își determinase elevii să o aștepte în clasă, cu capetele pe bancă- toate orientate către fereastră.
Una dintre educatoarele fiului mare îi amenințape bieții copilași că, dacă nu sunt cuminți, îi duce în subsolul grădiniței, să-i mănânce șoarecii).
Și părinții sunt diferiți- mulți sunt preocupați de copiii lor, îi formează, educându-i cum știu ei mai bine, vorbesc corect în casă despre școală, dar sunt destui, mai ales cei care au avut probleme cu cartea, care îi tratează pe profesori obraznic, transmițându-le astfel și copiiilor lor aceleași sentimente.
Îmi vin în minte câteva întâmplări din viața mea de profesoară, în afara catedrei (de patru ore cum spun ”cunoscătorii„):
Doi băieți- erau în clasa a VI-a- în pauza mare, au alergat prin clasă. Primul s-a împiedicat, a căzut și, lovindu-se de partea metalică a unei bănci, și-a spart un dinte. A fost mare tevatură.
A doua zi, tatăl lui, inginer- șef într-o uzină renumită, a venit la școală, să-i scoată și el un dinte copilului cu care fiul său alergase.
După revoluție, cum era de așteptat, schimbărilesociale au creat tot felul desituații și în viața școlarilor.
O elevă din clasa a cărei dirigintă eram( în vremea aceea, mă străduiam să realizez cu elevii mei dintr-a VII-a,din „ Dăscălița” lui Octavian Goga un cât mai fidel portret al învățătoarei suferinde, care iubea lumina învățării și a învățăturii mai mult decât propria-i viață) a râvnit la iubitul albanez al unei vecine- elevă de liceu.
Într-o recreație, iubăreața mai „vârstnică, liceană,a pătruns în școala noastră și i-a aplicat cele mici, dintr-a șaptea, o chelfăneală soră cu moartea.
Au urmat zile grele pentru mine, diriginta.
Spre sfârșitul ”acțiunii”, la ușa apartamentului meu, a sunat tatăl victimei.
De ce?
Să-mi aducă, drept -nu-știu-ce o sticlă de smântână( lucra într-o fabrică unde se procesa laptele).
În anii din urmă ai vieții mele de profesoară- dirigintă, în clasa aV-a, aveam elev un copil frumos, cuminte și liniștit,foarte activ la ore. citea mult, cu plăcere, punea întrebări interesante, a participat și la Olimpiadă, faza pe școală.
Cu timpul, părea tot mai retras, s-a închis total în sine, nu-mi spunea mai nimic.
I-am chemat pe părinții lui la școală- erau în divorț- o separare urâtă, fiecare îl învinuia pe celălalt, duceau vieți separate.Copilul locuia mai mult cu bunica maternă.
El se tot îngrășa, iar colegii, răutăcioși cum pot fi, îl porecliseră ” gogoașă”.
Într-una din zile, am aflat absolut din întâmplare, de la o vecină a băiatului, că într-o dimineață, când s-a trezit, lângă el, bunica, cu care dormea în același pat, murise....
Greu se mai fac oamenii oameni!
Când, săptămâna trecută, m-am intersectat, pe stradă, cu ”marșul” greviștilor și am auzit trompetele- sigur erau ale profesorilor de sport- am plâns.
N-aș putea spune sigur de ce.
Dar asta a fost reacția mea.
Nu am o concluzie,ci așa, un fel de întrebare: este corect , oare, ca meseria de profesor să fie așezată într-un serttăraș social, ca oricare alta, așa cum spun „cunoscătoeii a toate„?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)









