vineri, 14 aprilie 2023

Mereu cu dor, în Vinerea Mare

 Nu despre credință aș vorbi. Nici în general, nici în ceea ce mă privește.

Este o chestiune intimă.
Și profundă.
Ce pot spune , fără vreo undă vagă de exagerare, este că din prima zi a” Săptămânii Patimilor„, aștept, cu un fel de emoție deloc ușor de explicat, Vinerea Mare„.

Îmi amintește de satul meu curat, cu lumea forfotă pe ulițe, fundițe roz, șepcuțe noi, miros de zambile și de leuștean proaspăt, fumul de tămâie, liliac în mănunchi de muguri, protector mereu treaz al criptelor părintești, figuri de ieri și de astăzi, nepoței, amintindu-și de neamuri plecate, aleile înguste, salutul încet, tresăriri pe cărări de iarbă crudă.
Plânsul în surdină, tăciuni în oale de lut.
Frânturi de certitudini îmi vin in minte, oglinzi transparente, detalii intime, modulate și alezate cuminți într-un decor primitor.În copilăria mea, oricât de modestă i-ar fi fost familia, fiecare copil primea hăinuțe noi.
Le imbrâca pentru prima oară,în seara când ”se dădea pe sub masa” încarcată cu flori.
Se adunau in faâa crucii Mântuitorului toate culorile si aromele: tamaie, ceara, zambile, cercelusi, leuștean proaspaă...corole de verde si roz.
Biserica devenea neîncăpătoare.
Și clopotul!
Mângâia blând în cadențe egale lacrimi de dor, muguri deschiși, voci înăbușite, pâlpâiri de lumină.
Într-o adiere caldă.
Și Prohodul- cea mai duioasă și plină de simboluri cântare!
„O, minuni străine, O ce lume nouă, Vai lumina lumii! Vai a mea lumină! Cuvine-se dar, să cădem la tine, Ziditorul..Primăvară dulce..neamurile toate„!

Ocolul bisericii în dangăt armonios, boltă limpede, cerul primește cântări, lumea trecând pe sub podul de flori, ce multe zambile, lalele în roșu aprins, narcise deschise în parfum de corole curate!
Doi pași mai încolo, dincolo de drum, printre sălcii bătrâne, în matca lui potolită, Argeșul își va fi torcând eterna-i poveste...

luni, 10 aprilie 2023

despre frumusețea sentimentelor

 Citeam  odată, undeva, că fructul cel mai  frumos al prieteniei este că ea dezvăluie  sufletele;  al tău și al prietenului/ prietenei, producând două efecte, aparent contrarii. Îndoiește bucuriile și înjumătățește necazurile.   Împărtășindu-i  prietenului bucuriile, te bucuri și mai mult.  Spunându-i necazurile, deja  rămâi mai puțin necăjit.

  Cred  și am crezut mereu în prietenie.
Mi-a fost dat să-mi păstrez câteva prietenii, din anii de liceu.
  Ne vedem rar, pentru că locuim în orașe  diferite, a mai venit și pandemia  cu  restricțiile ei, a urmat  apoi  un fel de teamă pricinuită  de înstrăinarea  fiecăruia, dar  vorbim des,   povestim,  râdem,  poate  mai și lăcrimăm. 
 Dincolo de   toate  rămâne frumos  sentimentul  trainic al comunicării  sincere, plăcute, afectuoase.
 Săptămâna trecută, una dintre prietene  mi-a   trimis imagini cu    atât de frumoșii cireși ai  Japoniei.
 Astă seară, am primit, de la o altă prietenă a cărei fiică trăiește  în Mangalia, o fâșie  din  marea  noastră.
 Parcă i-am auzit  foșnetul!
  Împart cu tine bucuria clipei!

miercuri, 22 martie 2023

regină neîncoronată

 Cochetă fără stridențe, suplă ca o gazelă, deschide albumul culorilor de primăvară.

😘Botaniștii spun că s-ar fi ivit încă de pe vremea când dinozaurii stăpâneau lumea, fiind printre primele flori pe care Terra și le-ar fi împletit în cosițe.
Unul dintre ei, francezul Pierre Magnol (1638 - 1715), atât de mult a îndrăgit-o, că a luat-o de soție...vorba vine: i-a dat numele lui pentru eternitate.
Chinezii o numesc orhideea de jad sau floarea cu zâmbet secret.
Două state americane- Lousiana și Mississippi -și-au ales-o ca simbol.
În felul ei suav, erotic, nevăzut/aluziv , magnolia îi spune primăverii , oricât de nehotărâtă ar fi, „ Bine ai venit!”
Frumoasă și nobilă, singuratică, fără să regrete, discretă și elegantă, magnolia ne farmecă ochiul, lunecând în cânt


ecul ei fără note, între vis și realitate!

marți, 21 martie 2023

de dorul poeziei

 Poezia, ca un suflet niciodată obosit, mereu secătuit de dor!

Imaginea este o fărâmă din câmpul copilăriei mele.
Către asfințit, lanurile, potecile, iarba și păsările se reuneau, cumva, într-un cântec fără glas.
Cerul trimitea ceva magic, un suflu, o boare.
Ascultam fără să aud, vedeam fără să pot atinge.
Cred că atunci, acolo, am trăit clipa armoniei cosmice!❤️


„Am luat ceasul de-ntâlnire
Când se tulbură-n fund lacul
Şi-n perdeaua lui subţire
Îşi petrece steaua acul.
Câtă vreme n-a venit
M-am uitat cu dor în zare.
Orele şi-au împletit
Firul lor cu firul mare.
Şi acum c-o văd venind
Pe potecă solitară,
De departe, simt un jind
Şi-as voi să mi se pară.„
Tudor Arghezi..
Ador poezia asta!😘

marți, 14 martie 2023

daruri în palma plăpândă


 
Repezi și aspre, în plesnet incolor, fire fugare de vântzboară din pletele cețoase ale dimineții .Dacă magnolia de peste stradă nu și-ar arăta buzele cochet țuguiate în mov lăptos, nici n-ai zice că  este primăvară.Surprinzător, în parcarea din centrul orașului  nu esteîmbulzeala  de ieri și de altădată. 

Se ivește  brusc în spațiul dintre mașini. O jachetă albastră, peste pantalonii roșii, cu buzunare adânci. Întinde profesional un braț firav, sugerând că am ales bine locul de parcare. 

Când cobor, deschide  spre mine ochii de culoarea castanei coapte și o palmă plăpândă,cu degete subțiri, peste ale căror unghii săpunul a uitat  cam de mult  să mai treacă. Ne privim atent. Simt o împunsătură, undeva, într-un colţ desuflet. Burnițează  tăios. 

Doi pași mai încolo, pe obancă, cinci negricioși-între ei și o tânără fumătoare -

se prefac nepăsători.  Femeia (nu știu ce instinct îmi spune că este chiar mama sufletului cu fular roz) înlătură cu mișcări nervoase  scrumul de țigară care-i cade peste ginșii prea strânși pe picior.

- Mergi la școală? o întreb eu pe  fata cu palma întinsă
.- Eee,  mai rar, sunt într- a patra, am doișpe ani. Știi ceva? nici nu trebuie să mă duc în fiecare săptămână,că se duce bunică-mea, mai dă cu mătura, îi cumpără directoarei țigări, aduce apă, strânge hârtiile.
- Nu te rușinezi că ieși  la cerșit?, insist eu.
- Hm!!, de ce să mă rușinez?
 Vreau și eu haine noi de Paști... Se tot uită la poșeta mea. Nu pot să nu-i dau niște bani, mă gândesc cum ar arăta părul ei  întunecat, împletit în codițe, prinse în panglici  albe. Mi-o imaginez  îmbrăcată într-o rochiță de catifea roșie. Cu pantofiori de lac, ca de păpușă.
- Măi fată, tu nu te temi deloc?, intră în vorbă un domn, care tocmai  vrea să urce într-un  bolid negru.Vine unu, te înhață, te bagă în portbagaj și pe-aci ți-e drumul, te duce cine știe în ce țară...
-Și ce dacă mă duce?, vine prompt răspunsul. Chiar ar fi mai bine! Oricum, nu toamna asta, toamna ailaltă mă mărit.
S-a întețit vântul. Lumea trece, vin și pleacă mașini...
Jacheta albastră se mișcă repede, brațul ei stâng dirijează imaginara înghesuială din parcarea centrală a orașului.
Martor tăcut până atunci la întreaga scenă, prietena mea  îmi spune că  tocmai a văzut la știri cum un puștan, ceva mai răsărit decât  proaspăta-mi  cunoștință, strânsese  deunăzi, cerșind, o sumă deloc neglijabilă. 
Nu-i răspund. 
Mă încăpățânez să păstrez în minte rochița de catifea.
 Și doi ochi vioi, de culoarea castanei coapte.