luni, 23 august 2010

” note, stări, zile”

 La mulți ani,  domnule  Andrei Pleșu!

De ce merge rău reforma ? Pentru  că toți, intr-un fel  sau altul, aparținem trecutului.Suntem , clipă de clipă, un mecanism care secretă trecut. Altă piedică: nu reușim  să identificăm un principiu de solidaritate, care să fie mai puternic  decât tot ceea ce, deocamdată, ne desparte”

  ”Un finanțist este bun dacă reușește să omoare în el contabilul”

”La noi, ” moderatorul” (de televiziune) se comportă ca protagonist: invită în emisiune  câțiva experți , cu scopul de a-i instrui. //
”Comportamentul moral nu este o chestiunne de dozaj, ci una de opțiune.”
” Media nu e chiar mijloc.”

Despre iubirile fericite, iunie 2010
Se vorbeşte foarte mult despre iubire. Cu o unanimitate uneori suspectă. Toţi sînt de acord că iubirea e un lucru (foarte) mare, că e rostul şi încununarea oricărei vieţi, că rotunjeşte şi justifică totul. Toţi ştiu citate celebre, poveşti de dragoste celebre, toţi recită, la o adică, capitolul 13 din prima epistolă către Corinteni, sau, dacă sînt mai umblaţi, pasajul din Paradisul lui Dante despre amorul care „move il sol e l’altre stelle“. Cînd se vorbeşte despre iubire, îmbujorarea lirică şi surîsul sublim sînt de rigoare. Problema este că mai toţi, oricîtă literatură, filozofie şi mistică ar invoca, se gîndesc, în fond, la cîte o poveste romantică de tinereţe, la Mărioara sau la Ionică, la o trăire privată, parcursă exoftalmic, în transă.
Pînă la un punct, e normal să fie aşa. Fără experienţa nemijlocită a îndrăgostirii, fără episodul, uneori lunatec, al pierderii de sine în silueta celuilalt, iubirea rămîne o abstracţiune. Accesul direct la „amorul sacru“ e rar. Abordabil şi distribuit „democratic“ e „amorul profan“: afectul imediat, incendiul lăuntric, inflamaţia dulce a minţii şi a corpului. Nu se poate delimita pieziş între eros şi agapé. În firea ambiguă a omului „căzut“, ele se întrepătrund euforic, uneori primejdios, alteori în chip salutar.
Şi totuşi, idolatria iubirii, retorica facilă a unei siropoase giugiuleli cosmice, nu sînt de natură să lămurească nici termenul, nici trăirea în sine. Din cînd în cînd măcar, trebuie să vorbim despre iubire „la rece“, oricît de mult am leza, prin asta, „tribul“ patetic al Emmei Bovary. Din cînd în cînd, trebuie să punem la îndoială gata-făcutul temei, poncifele ei şi chiar febrele proprii.
O primă tentativă de eliberare din plasa subînţelesurilor de duzină ar putea fi demontarea unui binom care parazitează de secole – a demonstrat-o Denis de Rougemont – spiritul european: binomul iubire-dramă. Cultura europeană a creat, într-adevăr, de la Tristan şi Isolda încoace, un model erotic destrămător: iubirea e pasiune, deci suferinţă, deci nefericire. Ea se asociază cu irealizabilul şi, în cele din urmă, cu moartea. În termenii lui de Rougemont, iubirea fericită nu are istorie. E anonimă şi mută. Vocale, memorabile, exemplare sînt marile eşecuri amoroase, neîmplinirea, imposibilul.
Mitul acesta, care are înălţimile sale literare, dar şi trivialităţile sale caragialeşti (Miţa Baston, singură şi ambetată) continuă să fie un reper al multor poveşti de iubire. Împotriva lui, ar fi de reflectat dacă nu cumva iubirea adevărată nu se califică drept adevărată“ tocmai în măsura în care provoacă fericirea protagoniştilor, în măsura în care e resimţită ca o împlinire fără breşă, fără sincope, regrete şi amărăciuni. Iubirea adevărată e o experienţă a bucuriei împărtăşite şi ea iradiază, ca atare, în întregul spaţiu din jurul său. Evident, nu am în vedere placiditatea bovină a unei nesimţiri în doi, nu cred în utopia unei exaltări de fiecare clipă, sau în convieţuirea paradiziacă, în care totul e roz, adorabil, ireproşabil. Vreau doar să spun că dacă o întîlnire de dragoste devine prea complicată, dacă emoţia, farmecul şi plăcerea se umplu, dintr-un motiv sau altul, de cearcăne, ceva în măruntaiele acestei întîlniri e pe cale de a se deteriora. De asemenea, dacă frumuseţea întîlnirii se cuplează cu nefericirea masivă a altora. O mare iubire care sfîrşeşte prin a ruina cariere, caractere, vieţi e o iubire mai curînd strîmbă şi are puţine şanse de happy end. Sintagme de tipul „sînt îndrăgostit fără speranţă, sînt îndrăgostit şi mă simt vinovat, sînt îndrăgostit şi nu mai sînt bun de nimic“ n-au ce căuta în vocabularul iubirii. Iubirea adevărată e creatoare, mobilizatoare, restauratoare. E tonică, simplă, vitală.
Amărăciunile, neîncrederea, infernul geloziei, suspiciunile mărunte, spaima de viitor şi tot alaiul de indispoziţii cotidiene care confiscă uneori, inflaţionar, viaţa cuplului sînt preliminarii şi semne ale ratării.
 Iubirea fericită este, dimpotrivă, un corelativ al reuşitei umane, o binecuvîntare care îmbogăţeşte şi înfrumuseţează inventarul destinului pămîntesc. Fericirea se multiplică, atunci cînd e atentă la fericirea partenerului, iar fericirea cuplului aşază asupra întregii comunităţi un cer mai curat şi mai hrănitor.
Ştiu foarte bine că descrierea de mai sus nu se potriveşte tuturor iubirilor, că iubirile fericite nu se întîlnesc pe toate drumurile (deşi sînt sigur că ele sînt mai numeroase decît ne închipuim). Dar iubirile nefericite ar trebui şterse din registrul iubirii: admit că ele sînt curente, aproape inevitabile şi că îşi au nimbul lor de tragism şi de respectabilitate. Nu sînt însă iubiri adevărate: sînt doar teribile probe existenţiale, provocări tainice ale sorţii, materie primă pentru o eventuală soluţie de înţelepciune.
Iubirea adevărată e fericire pe termen lung, sau nu e deloc. Aşa ceva nu există? Bine. Atunci nu există iubire adevărată.”

26 de comentarii:

  1. Spun şi eu LA MULŢI ANI domnului Pleşu!

    RăspundețiȘtergere
  2. NU ştiam că e ziua lui.
    Din multele-i citate următorul mi-a plăcut foarte mult: "Un om cu adevărat fericit e foarte sensibil la nefericirea altora".

    RăspundețiȘtergere
  3. Lucia,

    Eu am citit ceva despre coincidența nașterii dumnealui cu un eveniment care m-a obosit teribil ani buni- 23 august, pe când se scria cu majusculă.

    RăspundețiȘtergere
  4. Lucia, cât despre cugetare , chiar il reprezintă!

    RăspundețiȘtergere
  5. Am primit un mesaj extrem de trist de la o tânără.
    Pe Bianca o găsiți aici:

    http://savebianca.blogspot.com/?zx=32f4175e9f982154

    RăspundețiȘtergere
  6. Ottilia ArdeleanuOLINDĂM BLOGURI – IOANBISTRIŢEANUL (Oraşul fără de ceaţă); CRISTIAN LISANDRU (Să BOCim sănătatea); MARIA POSTU (Marea…inepuizabila sursa de inspiratie…); INCERTITUDINI (” note, stări, zile”); DEJA-VU

    RăspundețiȘtergere
  7. Andrei Plesu are rarul talent de a fi ramas filozof chiar si atunci cand a cochetat cu politica...E bine ca s-a intors la prima si singura iubire care nu tradeaza niciodata:ARTA

    RăspundețiȘtergere
  8. Il citesc cu placere. Are întotdeauna argumente, si uneori un umor care-mi prieste.

    Ultima fraza e de capatâi!

    RăspundețiȘtergere
  9. Il citesc cu placere, uneori chiar cu voce tare pentru ca îmi place sa-i aud scrierea :). Are întotdeauna argumente, si uneori un umor care-mi prieste*

    Ultima fraza e de capatâi!

    ------------------------------
    recunosc, actualmente, la faza de umor m-a furat complet Barnes, dar Plesu e de-al nostru ;)

    RăspundețiȘtergere
  10. la multi ani cu sanatate si din partea mea!
    Am citit articolul despre iubire si trebuie sa recunosc ca sunt de acord cu unele idei ale filozofului.
    Si totusi exista iubire.

    RăspundețiȘtergere
  11. Maria,

    Mie îmi plac, deopotrivă,filozoful, eseistul, omul profund, cu mult șarm, chiar când abordează teme politice!
    Îl citesc de multă vreme, de la prima ediție a cărții” Minima moralia”, cum , de asemenea , îi citesc, cu plăcere, rubrica din Dilema, acum”veche.” .

    RăspundețiȘtergere
  12. Manon,

    Cred că multe doamne sunt amorezate de șarmul elegat prin care omul de care vorbim abordează orice temă.
    Este un boier!

    RăspundețiȘtergere
  13. Gabi,

    Poate că in alte vremuri n-aș fi fost total de acord cu autorul. Acum, văd altfel lucrurile

    ”Amărăciunile, neîncrederea, infernul geloziei, suspiciunile mărunte, spaima de viitor şi tot alaiul de indispoziţii cotidiene care confiscă uneori, inflaţionar, viaţa cuplului sînt preliminarii şi semne ale ratării.
    Iubirea fericită este, dimpotrivă, un corelativ al reuşitei umane, o binecuvîntare care îmbogăţeşte şi înfrumuseţează inventarul destinului pămîntesc. Fericirea se multiplică, atunci cînd e atentă la fericirea partenerului, iar fericirea cuplului aşază asupra întregii comunităţi un cer mai curat şi mai hrănitor.
    Ştiu foarte bine că descrierea de mai sus nu se potriveşte tuturor iubirilor, că iubirile fericite nu se întîlnesc pe toate drumurile (deşi sînt sigur că ele sînt mai numeroase decît ne închipuim). Dar iubirile nefericite ar trebui şterse din registrul iubirii: admit că ele sînt curente, aproape inevitabile şi că îşi au nimbul lor de tragism şi de respectabilitate. Nu sînt însă iubiri adevărate: sînt doar teribile probe..”

    RăspundețiȘtergere
  14. La multi ani, domnului Plesu!

    Deosebit articolul despre iubire.

    RăspundețiȘtergere
  15. Nici nu mi-am dat seama că a fost 23 august,cu sau fără majusculă,în schimb îi pot ura d-lui Pleșu:
    La mulți ani!
    Și totuși există iubire
    Și totuși există blestem...

    RăspundețiȘtergere
  16. Denisia,

    Mai ales, când concluzia este

    ”Iubirea adevărată e fericire pe termen lung, sau nu e deloc. Aşa ceva nu există? Bine. Atunci nu există iubire adevărată.”

    RăspundețiȘtergere
  17. Angi,
    Rețin doar prima parte a enunțului.( era, de fapt, un vers).

    RăspundețiȘtergere
  18. Ma alaturi uratorilor de bine.
    Il citesc si citez pe dl Plesu de cate ori am ocazia;
    Ca s-a apropiat uneori de politica, mi se pare normal...

    RăspundețiȘtergere
  19. @Daurel,

    A fost un moment remarcabil ca un om precum Andrei Pleșu să reprezinte politica românească.
    Părerea mea.

    RăspundețiȘtergere
  20. La mulți ani și celei care i-a făcut dlui Pleșu acest post-declarație de dragoste...mna...admirație să-i zicem :)

    RăspundețiȘtergere
  21. aaaaaaaaaaa, DA ??? :)
    dublu LA MULŢI ANI aşaDAR
    remarcabil

    RăspundețiȘtergere
  22. Ma simt fericit de cate ori intalnesc doi oameni, un barbat si o femeie, care se iubesc.Asa ca incerc sa nu cred in binomul iubire-drama si nici in demonstratia lui de Rougemont. Incerc, ureaza-mi sa reusesc!

    RăspundețiȘtergere
  23. Mircea,

    Este frumos ce-mi spui! Foarte frumos!
    Cred in puterea gândului!

    RăspundețiȘtergere