intre doua lumi

Putzin dupa zece seara, in ultima noapte de aprilie, intr-un autocar cu cincizeci de persoane-mai mult de jumatate, fiind colegele mele de cancelarie - am plecat in directzia Moldova.

Ruta am aflat-o pe loc: Campulung-Brashov(ocolire)-Sf.Gheorghe-Baile Tushnad-Miercurea-Ciuc-Izvorul Mureshului-Gheorghieni-Lacu-Roshu-Bicaz-Cheile-Bicazului-Piatra-Neamtz-Targu-Neamtz-Sihastria.
Shtiam foarte putzin despre ce si cat vom vedea, dar ideea ca am shansa de a ( re)vedea o zona a tzarii foarte draga mie a fost suficienta pentru a pleca in aceasta calatorie.
Ceva emotzii am avut- norocul meu a fost ca am aflat pe la jumatatea drumului ca unul dintre shoferi conducea pentru prima oara un autocar.
Primul popas nocturn a fost la Mateiash. Stralucea curat, sub lumina lunii, spalat de ploaia care tocmai contenise.

Pana in apropiere de Lacul Roshu am dormitat. L-am revazut cu emotzie- somnoros, la prima ora a diminetzii, inconjurat protector de padurile bogate, pe care, cu ani in urma , le-am cutreierat cu familia si cu nishte prieteni clujeni, in cautarea , fara succes, a florii-de –coltz. I-am prins fatza acoperita din zabranicul umed al diminetzi grabite, intr-o poza, si ne-am continuat drumul, catre Izvorul Muntelui, unde am luat micul dejun si mult ashteptata cafea.( intzelesesem ca vom opri la Izvorul Mureshului si eram total dezamagita ca nu recunosc nimic din peisajul , in care , pe vremea studentziei, imi petrecusem o frumoasa vacantza de vara).
Mashina urmeaza buclele intortocheate ale Cheilor Bicazului, sapate in stancile zvelte, ce-shi descopera putzin cate putzin din salbaticie, in lumina slaba a diminetzii.
Pajishti verzi, presarate cu flori adormite, varfuri de brazi raman in urma, altele se ivesc de dupa coamele podishului. Ne oprim la barajul Bicaz. Spectacolul este splendid-omul si natura s-au intrecut in a crea ; acelashi om, needucat, ishi pune shtampila murdara- folosesc cuvinte calme- dar starea pe care am avut-o a fost de revolta : sute, poate chiar mii de bidoane, resturi, ambalaje de toate formele si marimile formeaza o pacla urata la baza barajului, deshi, destul de aproape sunt cateva containere mari, in care se puteau depozita gunoaiele.
In fatza apare silueta splendida a Ceahlaului”un uriash cu fruntea-n soare”. Aflam ca o bucata serioasa a fost concesionata unuo straini , care au transformat-o in rezervatzie pentru creshterea shoparlelor, din care extrag medicamente.

Este o vreme frumoasa. Ne dezmortzim si intram in prima manastire moldoveneascva-Bistritza, unica prin conceptzie, ne spune calugarul aspru din muzeu, care tzine in mana, sugestiv, un „ mosh Nicolae”-unica, pentru ca este alcatuita din cinci partzi. Ctitorita de catre Alexandru cel Bun, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” ea este locul ales de domn pentru odihna veshnica. In timp, a primt doua clopote de la domnul Shtefan cel Mare- unul de 200 de kg, altul de 800, zice calugarul-fost profesor de istorie, ca in aliaj exista diamant, ceea ce face ca sunetele produse sa fie speciale. Mai apoi, Petru Raresh a construit o cladire de piatra- astazi muzeu, pe care l-am vizitat, sub atenta supraveghere a nuielushei din mana parintelui.
Ne spune ca deshi nu exista atestat, manastirea ocupa locul I in Europa si poate chiar in lume , pentru ca este comoara cea mai de pretz a ortodoxiei, prin- credintza statornica, traditzia filocalica si rugaciune neintrerupta .
Ne inchinam la Icoana facatoare de minuni a Sfintei Ana, in fatza careia si-au plecat genunchii domnii -Alexandru cel Bun, Shtefan cel Mare, Petru Raresh si Alexandru Lapushneanu. Sadoveanu aminteshte ca si Vitoria Lipan, inainte de a pleca in cautarea sotzului, s-ar fi rugat sfintei. In lumina amiezii, cernuta discret de un soare cuminte, intram in Piatra-Neamtz, indreptandu-ne catre monumentala biserica Sfantu Ioan Domnesc, in a carei constructzie se imbina elemente de plan dreptunghiular,trilobat si boltzi semicilindrice. Foishorul a fost adaugat in epoca moderna. Parcul din apropierea bisericii ishi arata iarba si florile . Jur-imprejur, se vad culmile dealurilor inalte, de un verde crud, odihnitor. Ne oprim apoi in parcul orashului, curat, stropit de o bura de ploaie.
Vremea se burzuluieshte repede, asha ca pornim.
De”pe spanceana „ dealului, singuratica, Cetatea Neamtzului scruteaza departarile. Urcushul este greoi- o carare cat sa incapa, atent, un autoturism; ma apropii de zidurile groase din spatele carora plaieshii il vor fi infruntat pe orgoliosul Sobieski; pecetea istoriei si a timpului necrutzator.Citesc in pliantul cumparat la intrare ca zidurile, consolidate si restaurate proaspat , vor adaposti expozitzii permanente cu aspecte inedite din istoria Moldovei.
Fac vreo cateva fotografii, pentru ca ploaia se intetzeshte si este destul de frig. In treacat, cumpar , de la un meshter, care isi scrie , la dorintza mea, numele, o pictura pe piatra.
Moldovence grasutze si guralive ne imbie sa le cumparam borcanele de sherbet, prea colorat, ca sa fie natural, traistutzele prea mici , ciorapeii tricotatzi.

Ne indreptam catre manastirea Secu.
Trecem prin sate curate, ale caror casutze scunde au in fatza gradinitze cu flori. Multe dintre ele au, lateral, un fel de prelungire – bucataria si camara, banuiesc.
Mult liliac. O viatza ashezata, linishtita. Cuminte.
Ploaia a spalat turlele semetze ale manastirii, strajuite, in spate, de paduri bogate. Curtea curata este un adevarat parc- brazi, iarba, lalele, panselutze.
Ordine si o pace tainica.
Ne inchinam la Icoana facatoare de minuni” Maica Domnului cu Iisus in bratze", numita si Cipriota , restaurata in atelierele de la Putna si Sucevitza, cu prilejul implinirii a patru veacuri de existentza. Ne oprim in fatza raclei de argint aurit cu baldachin ce adaposteshte moashtele Mitropolitului Varlaam.
In spatele manastirii este cimitirul Bogoslav, cu hramul”Nashterea Sfantului Ioan Botezatorul sau sanzienele.
Ca sa nu ne prinda ploaia pe drum, parasim cam in graba manastirea , indreptandu-ne spre Sihastrie, unde vom ramane doua noptzi.
S-a potolit ploaia, lumina se filtreaza subtzire printre varfurile brazilor. Oprim langa un izvorash al carui clipocit susura adormitor. Aveam sa aflu aproape de plecare ca se numeshte Izvorul Alb, pentru ca pietrele din albia lui sunt albe, in vreme ce ale celuilalt , care curge de cealalta parte a drumului, sunt negre.
Ferita de asprimile vremii, manastirea are o pozitzie geografica privilegiata, se inaltza in Poiana lui Afnasie , unul dintre sihashtrii locului, care a infiintzat un schit cu hramul „Nashterea Maicii Domnului”.
Domeniul este intins si curat; se simte mana hotarata a staretzului, de a carui exigentza am fost tzinutzi, vreme de doua zile, ca elevii aflatzi intr-o tabara cu tematica speciala.
Multe dintre colegele mele au adus , adesea, vorba despre modestia chiar putzinatatea hranei primite si a conditziilor discutabile de igiena si somn. Sunt o fire ushor adaptabila, asha ca am luat lucrurile ca tare. Cred ca ni s-a dat , fara prea multe explicatzii, o lectzie de viatza.Te hraneshi pentru a trai , nu traieshti spre a te imbuiba.
Fiertura – un amestec gustos de urzici( eu nu gatisem niciodata, dar sa ma si fi mancat!!) , ceapa, fasole, morcovi, dreasa cu borsh, fara pic de grasime, urmata de lapte fiert cu mamaligutza , a fost repetata( cam la fel) si in seara urmatoare si la prazul de dinaintea plecarii. Se mananca ambele feluri in aceleashi castroane metalice.Tacamurile se strang la capatul mesei si totul se desfashoara in linishte deplina. Insushi staretzul are ziua lui de lucru, in cantina.
Peretzii salii de mese sunt acoperitzi cu scene simbolice, la vederea carora sufletul tzi se cam zdruncina de frica.
O disciplina stricta, un regim de la care nimeni nu se abate fac ca viatza , acolo sus, in linishtea brazilor, intre zidurile chiliilor, sa aiba un curs rupt de agitatzia vietzii noastre. Un alt sens. Calugarii muncesc, se roaga, dorm foarte putzin, merg ca si cum s-ar strecura pe aleile pietruite, care sherpuiesc pe langa chilii.
Inainte ce culcare, am mers in cimitirul din spatele sihastriei. Sunt morminte simple, ingrijite, in dreptul fiecarei cruci arde o luminitza protejata intr-o candela. Ceva mai in fatza, fara ostentatzia cimitirelor noastre, stau cele ale sfintzilor-Paisie Olaru si Ilie Cleopa, a carui chilie, in care si-a petrecut ani multzi, este in apropiere.

Ii ocrotesc brazii inaltzi, care in tacerea noptzii pareau strajeri devotatzi.
In ziua urmatoare, sambata, deshteptarea a fost la 6. Ne-am imbracat rapid si am apucat pe o carare, de-a lungul careia, in multe randuri, am avut senzatzia ca este cea descrisa de G. Galaction in „ La vulturi!”- parea fara sfarshit. Dupa nu shtiu cate urcushuri printre radacini de copaci, pietre, trepte, scurte coborashuri si din nou ocolishuri ametzitoare- cam 6 km- am zarit peshtera Sfintei Theodora. A fost, ca si cum, intr-un deshert, intalneshti fantana.
Legenda Sfintei este deosebit de frumoasa- o tanara femeie din Vanatorii Neamtzului( aminteshte Creanga localitatea), dupa un maritish scurt, a sihastrit 60 de ani( da, saizeci)- secolul 17, 40 petrecandu-si-i in peshtera care ii poarta numele. Rupta total de lume, bolnava, fara haine, se hranea doar cu feriga. Cand nu s-a mai putut deplasa, l-a rugat pe Dumnezeu sa o ajute; in peshtera a aparut o mica spartura prin care ea culegea roua , care a tinut-o in viatza.
Locul este amenajat si o candela mereu aprinsa vorbeshte de semnul nemuririi sfintei.
In apropiere este schitul Sihla, unde am ascultat slujba, iar apoi am pranzit.
Biserica a fost ctitorita de familia Cantacuzino ; in deal este „ biserica dintr-un brad”, avand hramul”Schimbarea la fatza”.
Locurile au o maretzie aparte, par invaluite in poezie; flori de toate culorile, brazi, albastrul senin al cerului si linishtea scurgerii timpului.
Drumul de intoarcere a fost mai calm. Ma pot lauda ca , atat la ducere , cat si la intoarcere, am fost printre primii.
Ca, la vreo doua ore dupa pranz, dupa ce si ultimii ajunshi si-au tras sufletul ca dupa cea mai grea batalie, am plecat, cu autocarul spre Agapia.
Alba, cu turle inalte, are poarta deschisa. Deshi burnitzeaza, este multa, foarte multa lume. Unii intra , altzii ies.
Construita in stil neoclasic, pictata de Nicolaie Grigorescu in cateva teme esentziale: Iisus cu apostolii, prooroci si evanghelishtiin turla, Maica Domnului cu Pruncul, Dumnezeu Tatal, ingeri si sfintzi ierarhi, Nashterea si InviereaDomnului, Sfanta Treime, artistul inspirandu-se uneori din pictura Renashterii, AGAPIA este un coltz de rai. Un loc de armonie si seninatate. Starea de linishte se prelungeshte in intreaga comunitate, alcatuita din casutze albe, simple, dar distinse prin stralucirea peretzilor si prin frumusetzea colorata a gradinilor de flori.
In atelierele manastirii, mainile pricepute ale maicutzelor executa obiecte de mare finetze, broderii artistice, covoare, icoane; pun in ele arta, pasiune si credintza.
In spatele unor perdelutze, am zarit silueta unei maicutze; am batut in poarta si s-a aratat ospitaliera. Ne-a primit- pe mine si pe o colega- in curtea interioara si am schimbat cateva vorbe. Ne-a spus ca fiecare primeshte pamant de la manastire, ishi face casa si se tzine intreaga gospodarie. La manastire, se merge de trei ori pe zi, cate 3-4 ore de fiecare data.
O viatza aspra, in care femeia manuieshte deopotriva- coasa, grebla, toporul, sapa, fierastraul, acul de cusut, cartea de rugaciuni, broderia, penelul.
Desi ploaia incepuse din nou, am tras o fuga pana la casa memoriala a lui Alexandru Vlahutza.

In capatul unei curticele pietruite, pare un bibelou, peste care patina vremii si-a pus zabranicul. Cateva incaperi imi amintesc de zestrea mamei si a bunicii- lazi colorate, paturi cu tablie, velintze tzesute in casa. Este spatziul intim in care autorul” Romaniei pitoreshi” si=a petrecut o parte din viatza. Facem o poza in balconashul cu vedere spre padurile nesfarshite de brazi, din care se ridica valatuci de aburi.
Parasim Agapia, indreptandu-ne spre Varatic.
Frumoasa, alba, curata, ishi deschide pridvorul pictat cu doua scene”Raiul” si „Iadul’. Doua icoane, „Mantuitorul” si Maica Domnului cu Pruncul”, ferecate in argint, se arata vederii. Apoi"Maica Domnului", pictata pe lemn, imbracata in argint, "Sfantul Nicola"e, "Nashterea Sfantului Ioan Botezatorul", multe dintre ele , fiind donatzii.
Maicutzele- aparitzii iutzi, treceri ca nishte adieri, sunt femei blande, senine, ca si cum asprimea vietzii in care fac tot ce ar trebui sa faca barbatzii, ar trece pe langa ele. Sunt suflete dedicate rugaciunii.
Stropi mari, blanzi atingeau mormantul Veronicai Micle; cineva adusese flori proaspete. Pun o lumanari si recitesc epitaful'Si pulbere, tzarana de tine se alege,/Ca asta e a lumii nestramutata lege/Nimicul te aduce, nimicul te reia,/Nimic din tine-n urma nu va mai ramanea".
Vremea ne preseaza. Trebuie sa ne intanim cu lumea lui Nica al lui Stefan a Petrii Ciubotariul.
Complexul muzeal este nespus de frumos. Gaseshti alaturi, intr-o” dezordine organizata”toate personajele dragi inimitabilului Creanga- Nica, bunicul David, Smaranda, Shtefan, Smaranditza, . Mosh Chiorpec , Ursul, Vulpea, Lupul, Capra, Boierul, Cocoshul. Toate intr-o poveste alegorica, peste care copilaria te poarta nostalgic. Telefonul ma lasa in pana. Apelez la sotzul directoarei, care imi promite un dvd cu tot ce pierd. Am incredere ca-mi va trimite poze. De aici si de la manastirea Neamtz, care va incheie shirul locurilor vazute.
Intram in cea mai veche si insemnata ashezare monahala din Moldova(sec. XI_XII), ctitorita de Shtefan cel Mare, dupa cutremurul din 1471. Picturile marcheaza doua etape: cea a lui Shtefan cel Mare si cea a lui Petru Raresh. Incepand cu secolul al XV-lea , a fost infiintzata o shcoala de caligrafi si miniaturishti, o figura de seama fiind cea a monahului Gavril Uric.
Regret ca n-am shtiut ca in manastire exista Icoana Maicii Domnului cu trei maini, mana a treia fiind a Sfantului Ioan Damaschin; am vazut Icoana Maicii Domnului Facatoare de minuni.
Timpul si ploaia ne-au grabit.
Tarziu am ajuns la Sihastrie. Multe colege au mers la slujba de seara.
Dimineatza devreme , ne-am pregatit pentru Sfanta Liturghie. A fost o slujba deosebit de frumoasa. Intr-o ora, biserica mare a schitului s-a umplut: turishti romani si straini, localnici, venitzi de prin toate partzile, tineri, varstnici, intr-o stare de profunda pioshenie.
Dupa un pranz fierbinte, am luat calea spre casa.
S-a conturat un capitol .
Unul special.
Catre seara, ne-am oprit in parcarea Lacului Roshu, intzesata de mashini, chioshcuri cu obiecte artizanale, cumparatori, turishti.

Ne-am intors in lumea noastra.
Cea de toate zilele.