dus-intors

La ora asta , gara este aproape pustie.Foarte curata.Peste noapte, matura si-a facut constiincios datoria. Ploaia a sters, rabdatoare, dalele ciobite. Stralucesc vesele in dimineata trezita cu noaptea in cap, de raze buclucase.Cativa porumbei sar nepasatori printre sine. Atunci l-am vazut.Se leagana. In ritm saltaret. Castile sunt infipte peste parul uns din belsug cu gel. Scuipa , in viteza, coji de seminte. Ea are fusta alba. Transparenta. Plisata.Tivul se prelinge peste dalele umede. Fas violet. Pana in talie. Par negru , strans in coada. Scoate din geanta- sacosa un servetel. Aplecata, aproape in genunchi, curata pantofii lui albi. Calm. Bland. Ca si cum i-ar sterge obrazul stropit.El continua sa se miste in ritmul propriu..Un pas la dreapta lor – un cos de gunoi. Ea nu-l vede. Sau nu vrea. Arunca servetelul. Se plimba nervosi. Au sosit prea devreme. El fumeaza. Arunca chistocul. Cat acolo. Ea mananca pufuleti. Arunca punguta. Langa servetelul murdar. Soseste trenul. El urca, in graba. Ea il urmeaza. Gara isi mangaie dalele. Si obrazul. Cu pete albe.Unii oameni mari ne cer sa votam in numele bunului- simt. Inalt. Bine facut. Par grizonat. Deschide geanta incapatoare si rastoarna, in viteza, pe scaunele libere, cate o gramajoara- o lanterna, o trusa de 3 pixuri, un breloc, servetele umede, un portmoneu mare, unul mic, un lacat, doua brichete. Pe invelitori , preturi- 2, 9, 4, 7,3 roni .Studentele din dreapta mea se distreaza. El nu. Tace. Asteapta. Trenul se pregateste de plecare. Nimeni nu s-a aratat interesat de mica taraba mobila. Aproape gol, trenul porneste.